Drept Administrativ

Modalităţile juridice de acţiune ale administraţiei publice presupun şi apelul la acte de natură contractuală. Contractele au fost consacrate în dreptul civil unde sunt utilizate spre a da satisfacţie intereselor private ale părţilor raportului juridic contractual guvernat de legea civilă, în principal Codul civil. Pe măsură ce satisfacerea unor interese generale şi realizarea serviciilor publice, nu mai puteau fi corespunzător realizate doar de administraţie, a apărut necesitatea cooptării particularilor în atare activităţi, dar pentru că în discuţie era realizarea interesului general ori realizarea unui serviciu public în temeiul unor raporturi contractuale ale administraţiei cu particularii, regimul juridic de drept privat apărea ca insuficient pentru a garanta prevalenţa interesului public faţă de interesul particular.

S-a consacrat astfel o nouă categorie de acte juridice, de natură contractuală dar supuse unui regim de drept public, regimul contractual. Dacă în drept, în general, contractul postulează egalitatea juridică a părţilor, când se pune problema asigurării interesului general poziţia în care apar subiecţii de drept păstrează ca trăsătură configuraţia inegalităţii, chiar şi atunci când mijloacele juridice sunt de natură contractuală. Tehnica contractuală este utilizată în general de administraţia publică în raporturile cu antreprenori privaţi pentru realizarea de construcţii, de lucrări, exploatarea unor servicii etc. În ultimele decenii tehnica contractuală a luat o nouă importanţă ilustrând trecerea de la un drept de comandament spre un drept bazat pe liberul acord de voinţă, pe refluxul elementelor de constrângere şi unilateralitate.

Originea şi evoluţia teoriei contractelor administrative

Teoria contractelor administrative este o construcţie a dreptului francez modern, cu surse în jurisprudenţa Consiliului de Stat, determinată de faptul că principiul fundamental al egalităţii părţilor contractactante consacrat în dreptul privat nu poate funcţiona în aceeaşi manieră atunci când administraţia încheie un contract cu un particular în ceea ce priveşte funcţionarea unui serviciu public.

Noţiunea este strâns legată de instituţia proprietăţii publice, a domeniului public, autorităţii şi serviciului public, pentru că în ea se resimte necesitatea imperioasă de resurse financiare sporite pentru ca autorităţile publice care administrează bunuri proprietate publică, care au competenţa de a organiza prestarea serviciilor publice şi realizarea de lucrări publice, să le poată valorifica în interesul comunităţilor locale sau în interes naţional.

Contractul administrativ – Contracte ale administraţiei. Criterii de calificare a contractelor ca şi contracte administrative. Natura juridică a contractelor administrative

Administraţia publică este competentă să încheie în general o mare diversitate de contracte, care pot fi împărţite în două categorii: contracte supuse preponderent regimului de drept privat şi contracte administrative, guvernate de regimul dreptului public administrativ.

În prima situaţie, contractele administraţiei sunt contractele civile ce pot fi încheiate şi de către particulari, definite şi reglementate de Codul civil, spre exemplu contractul de vânzare-cumpărare, de închiriere, de asigurare etc. ele sunt modalităţile specifice de acţiune pentru gestionare privată a patrimoniului şi a serviciilor administraţiei. Specific acestor contracte este poziţia de egalitate a administraţiei în raport cu celălalt contractant.

În schimb, când prin contractul încheiat, administraţia încredinţează unui particular (persoană fizică sau juridică) executarea unei lucrări publice sau efectuarea unui serviciu public, ne aflăm în faţa unui contract administrativ, numit sau nenumit, încheiat de administraţie.

Interesul distincţiei dintre cele două categorii este că, în primul rând, contractele administrative sunt supuse regulilor speciale ale dreptului administrativ, diferite de cele ale dreptului civil, ceea ce determină în general, competenţa judiciară a instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor născute din aceste contracte (aceasta mai ales după intrarea în vigoare a noii Legi a contenciosului administrativ nr.554/2004). De altfel, caracterul public sau privat al unui contract se poate indirect desprinde din faptul că legea atribuie competenţa instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor ce se vor naşte din acest contract, fiind destul de rare cazurile în care legiuitorul stabileşte espres caracterul public al unui contract.

Contractul civil rezultă din voinţa egală a părţilor, voinţe autonome, libere, în cadrul legii, de a-şi alege scopurile şi modalităţile acordului. În contractul administrativ persoana publică are o serie de prerogative datorită priorităţii interesului public care o plasează în raport cu cealaltă parte într-o poziţie de superioritate; există acord de voinţă, dar pe baza unei inegalităţi juridice. Este una dintre cele mai importante perspectivă care face ca regimul juridic al contractelor administrative să deroge de la dreptul comun al contractelor. O altă derogare rezidă în constrângerile care sunt impuse administraţiei în acest raport contractual.