Drept Canonic

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Drept Canonic.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Introducere

Biserica se află între legile pozitive create de om, ca expresie unică şi inconfundabilă asemănării cu Dumnezeu, şi Legea cea Nouă a Mântuitorului Hristos (Legea Vieţii, Legea iubirii). Din acest motiv în Biserică s-a născut o lege proprie, o lege care ţine atât de legile pozitive, date de oameni, cât şi de Legea Vieţii revelată şi dăruită întregii umanităţi de Hristos.Legea aceasta se numeşte canon. Rostul canonului este acela de a împărtăşi legile pozitive de Legea Vieţii sau de a face ca Legea lui Hristos să desăvârşească legile date de oameni.Canoanele au o fiinţă teandrică şi, potrivit acesteia, ele cuprind elemente netrecătoare care ţin atât de Legea Vieţii, dar şi elemente schimbătoare care ţin de legea pozitivă. Câteodată canoanele reflectă mai mult sfinţenia şi Revelaţia (canoanele de cuprins dogmatic), alteori au în vedere maimult păcatul şi umanul (canoanele de cuprins disciplinar), dar niciodată între ele nu s-a făcut vreo diferenţiere sau clasificare, ci canoanele formează un tot, un întreg.

Deşi canoanele sunt de cuprins teandric ele sunt numite şi „sfintele canoane" pentru că aufost acceptate de către întreaga Biserică cea infailibilă şi pentru că Legea Vieţii, prin perfecţiunea ei, desăvârşeşte imperfecţiunea legii pozitive sau, altfel spus, iubirea, esenţa Legii celei Noi,inundă egoismul ca deficienţă maximă a legii pozitive.Canoanele ne apropie şi ne ţin aproape de Legea lui Hristos îndepărtându-ne, astfel, de fărădelege. Dacă am fi perfecţi nu am avea nevoie de canoane, dar noi suntem mereu sub pericolul păcatului, de aceea canoanele sunt pentru noi călăuza sigură pe calea cea bună.

Ce înseamnă “a pedepsi” ?

Pentru cuvântul “a pedepsi”, bogata limbă franceză dispune de două sinonime: punir şi chatier. Ambele vin din latină. Dar, în vreme ce primul vine de la verbul “pugnare”, al cărui sens de bază este acela de a combate, a lovi (de aici “pumn”), cel de al doilea vine de la verbul “castigare”, cu înţelesul de a corecta sau a îndrepta (de unde celebrul aforism “ridendo castigat mores”). Iată, aşadar, cele două sensuri complementare ale pedepsei: combatere şi îndreptare. Răul trebuie, pe de o parte, combătut, iar,pe de altă parte, îndreptat.

Este interesant că, în română, “castigo-castigare” a dat “câştig, a câştiga”. Privită în această lumină, pedeapsa este mereu un câştig: este, în mod evident, un câştig pentru ceilalţi, răul fiind combătut, lovit, îndepărtat prin “pugnare”. Dar este un câştig şi pentru cel pedepsit, prin efectul pedagogic al pedepsei. Prin “castigare”. De aceea, pedeapsa justă trebuie primită ca ceva care este menită îndreptării, adică ceva bun. La urma urmei, pedeapsa este un aspect al dreptăţii, iar dreptatea este un lucru bun.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Canonic.docx