Drept Comunitar - Tratatul de la Maastricht

Uniunea Europeană reprezintă rezultalul unui proces istoric de o anumită amploare, un salt fundamental în construcţia europeană.

Principalele direcţii ale dezvoltării sistemului comunitar au fost îndreptate spre un triplu scop:

- spre o unificare instituţională;

- spre o extindere a spaţiului comunitar:

- spre o aprofundare a domeniului intervenţiei comunitare.

Uniunea economică şi monetară, considerate a fi motorul creării Uniunii Europene, a fost avută permanent în vedere de către majoritatea statelor comunitare.

Primi paşi concreţi în această direcţie au fost făcuţi după întâlnirea Comisiei europene din februarie 1969 care a sugerat, iar şefii de state şi guverne membre, la întâlnirea de la Haga din decembrie 1969, au decis să creeze o uniune economică şi monetară europeană.În vederea realizării acesteia, în martie 1970, Consiliul a însărcinat pe Pierre Werner să redacteze un raport în vederea reliefării aspectelor fundamentale ale creării uniunii. Raportul, prezentat în octombrie acelaşi an a fost analizat de Comisie, care a propus ca într-o perioadă de zece ani să se treacă la realizarea uniunii economice şi monetare.

A urmat însă o perioadă marcată de unele evoluţii nefavorabile realizării acesteia, consecinţă a abandonării de către S.U.A. a sistemului stabilit de Bretton Wood, ineficienţa “şarpelui monetar european” şi ineficienţa “Sistemului monetar european“, ultimele două nefiind realizate prin acte comunitare, ci la nivel interstatal.

Cu ocazia negocierii Actului Unic European s-a reluat problema realizării uniunii economice şi monetare, dar reţinerea Marii Britanii nu a permis decât reintroducerea în art. 102A a unei prevederi generale de cooperare în domeniul economic şi monetar.Această prevedere, deşi generică, a fost preluat cu ocazia Consiliului European ţinut la Hanovra (27-28 iunie 1988), care a decis crearea unui comitet pentru studierea realizării uniunii economice şi monetare.Consiliul European ţinut la Madrid (iunie 1989) a examinat raportul comitetului şi a decis revizuirea tratatului C.E.E., iar Consiliul European desfăşurat la Strasbourg în decembrie 1989 a stabilit iniţierea Conferinţei de revizuire înainte de sfârşitul anului 1990.

Între 27-28 decembrie 1990 s-a desfăşurat la Roma şedinţa Consiliului European care a stabilit liniile directoare ale celor tratate cu privire la aceste doua uniuni.Următorul Consiliu European desfăşurat la Roma (14-15 decembrie 1990) a stabilit noi direcţii în vederea realizării uniunilor europene şi a deschis conferinţele interguvernamentale, cea privind realizarea uniunii politice fiind formată din miniştrii afacerilor externe, iar a doua din miniştrii finanţelor şi cei ai economiei statelor membre.

În cursul acestor lucrări s-a decis redactarea unui singur tratat, în locul celor două propuse, care să se refere la “Uniunea Europeană”.

Ultimele probleme importante privind realizarea Uniunii Europene au fost stabilite de către Consiliul European de la Maastricht (9-10 decembrie 1991), iar pentru definitivarea tratatului, negocierile au continuat la nivel de experţi, acesta fiind semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, de către miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de finanţe ai celor douăsprezece state

La baza fenomenului comunitar există aşadar patru tratate, şi anume : Tratatul Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului (Paris 1951), Tratatul Comunităţii Economice Europene (Roma 1957), Tratatul Comunităţii Energiei Atomice Europene (Roma 1957) şi Tratatul Uniunii Europene (Maastricht 1992).După cum se poate observa, Tratatul de la Maastricht nu a desfiinţat comunităţile existente, dar a adus modificări în conţinutul tratatelor care au stat la baza lor.Cea mai importantă modificare care se impune atenţiei este, desigur, schimbarea denumirii şi structurii Comunităţii Economice Europene, care va purta în continuare numele de “Comunitate Europeană”, ceea ce indică consacrarea legislativă a noilor realităţi comunitare semnalate pentru prima dată în prevederile Actului Unic European.

Perfecţionarea cooperării între statele membre în domeniul afacerilor şi al justiţiei vizează: sporirea protecţiei drepturilor şi a intereselor cetăţenilor statelor comunitare prin instituirea cetăţeniei Uniunii Eropene ; relevarea rolului important al partidelor politice la nivel comunitar în privinţa integrării; afirmarea identităţii Uniunii Europene în viaţa internaţională cu concursul unei politici de apărare comună a statelor membre.Acestea sunt direcţiile sociale în temeiul cărora este concepută înfăptuirea Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte cea de-a doua deschidere semnificativă înfăptuită prin Tratatul de la Maastricht - referitoare la moneda unică - care poate fi realizată prin aducerea la numitor comun a ratelor de schimb valutar, ea va avea drept rezultat stabilitatea preţurilor şi, în special, va asigura în egală măsură suportul politicilor economice comunitare şi de liberă concurenţă comercială între graniţele Uniunii.

Această din urmă măsură este de natură să rezolve înfăptuirea procesului integraţionist.Deşi în prezent ECU este doar un instrument de calcul în vederea schimburilor valutare, aplicaţiile practice ale acestei monede nu s-au lăsat aşteptate.Astfel, ea poate fi folosită încă de pe acum pentru a deschide conturi bancare în ECU, pentru a plăti bunuri şi servicii cu cecuri ECU, dar cel mai important rol îl îndeplineşte în cadrul tranzacţiilor monetare interbancare.

O notă aparte o reprezintă facilitarea de către tratatul de la Maastricht a înfăptuirii obiectivelor Cartei Sociale adoptate de Comunitate în 1989.Între aceste obiective se regăsesc: asigurarea dreptului de exercitare a oricărei profesii în ţara comunitară aleasă de subiect; asigurarea libertăţii de alegere a unui post şi dreptul la remuneraţie echitabilă; asigurarea dreptului la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă; asigurarea dreptului la protecţie socială potrivit sistemului în vigoare în ţara aleasă; asigurarea egalităţii între femei şi barbaţi; asigurarea unui venit minim pentru persoanele majore, etc..