Drept constituțional

Scurt Istoric : Impărțirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura și climatul atlantic de cel mediteranean. Totuși, Portugalia cu granițele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi națiuni din Europa. A descoperit și a pierdut un imperiu, și-a abandonat și și-a recâștigat autonomia, iar de la revoluția din 1974, care a pus capăt perioadelor dictatoriale, și-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. Triburile iberice ale lusitanilor care populau teritoriul Portugaliei în antichitate a fost supuse de romani în secolele I - II î. Hr. Lusitania, provincie a Imperiului Roman, este cucerită în secolul al V-lea d. Hr. de triburile germanice ale suevilor, în secolul al VI-lea de către vizigoți, intrând apoi, în anii 711 -718, în stăpânirea arabilor. În timpul Reconquistei (secolele IX - XIII), pe teritoriul eliberat de sub dominația arabă ia ființă, în 1095, comitatul Portugaliei, vasal Regatului León, iar în 1139 Regatul Portughez. În 1147 este recucerită Lisabona (care va înlocui Coimbra ca reședință regală), în 1249, provincia sudică Algarve, ultima aflată sunt stăpânire arabă. La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-și fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi.

2.

Statul se fondează în 1413 când Portugalia devine o mare putere maritimă,

edificând bazele unui imperiu colonial care cuprindea Insulele Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, Peninsula Malacca, Ceylon și Brazilia. Apogeul expansiunii teritoriale a Portugaliei, precum și al dezvoltării economice și culturale, este atins în timpul regelui Manuel I (1495-1521). La jumătatea secolului al XVI-lea Portugalia începe să-și piardă statutul de mare putere maritimă. În sec.XVII-XVIII cea mai mare parte a imperiului colonial portughez este cucerită de Olanda și Anglia. Între 1580-1640 Portugalia se află sub dominația spaniolă, căreia i se pune capăt printr-o insurecție populară. Independența Portugaliei este însă recunoscută de Spania numai în 1668.

Lovitura de stat militară din 28 mai 1926 pune capăt regimului republican

parlamentar și instaurează dictatura. Șef al Guvernului devine Antonio de Oliveira

Salazar, care impune, în 1933, o constituție de tip fascist. În 1949, Portugalia devine membru fondator al NATO.

În timpul războiului civil din Spania, Portugalia îl sprijină pe generalul Franco, dar menține o neutralitate (favorabilă britanicilor) în timpul celui de-al doilea război mondial.

După cel de-al doilea război mondial, Portugalia este confruntată cu numeroase probleme legate mai ales de politica sa colonială. Recrudescența mișcărilor de eliberare națională provoacă serioase dificultăți guvernului Salazar, care devine din ce în ce mai grave.

În 1974, în urma Revoluției Garoafelor Roșii, succesorii lui Salazar sunt înlăturați și

se deschide calea reinstaurării democrației. În același an, este recunoscut oficial dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare și suveranitate. În 1986, Portugalia este admisă în CEE. Perioada 1975-1976 este o perioadă de tranziție, care permite trecerea progresivă la un regim parlamentar. Organismele militare din perioada revoluției „Mișcarea Forțelor Armate” , „Consiliul Revoluției” , „Comandamentul operațional continental - COPCON” sunt dizolvate, iar Guvernul își reia controlul deciziilor politice și administrative. Constituția din aprilie 1976 realizează un echilibru între opțiunea pentru democrație parlamentară și sistemul de guvernământ semiprezidențial.

Constitutia.Trasaturi Generale.

Anterior adoptării Constituției, partidele politice proeminente (Partidul Comunist,

Partidul Socialist, Partidul Popular Democratic, Mișcarea Democratică Portugheză,

Centrul Democratic Social, precum și Frontul Socialist Popular) au semnat o platformă de Acord Constituțional care a cuprins obiective politice comune și principii de guvernare incluse ulterior în textul Legii fundamentale. Obiectivele platformei politice comune au urmărit să fixeze un cadru orientativ general pentru viitoarea Constituantă în ceea ce privește instituționalizarea pluralismului politic și formarea unui climat social al confruntării electorale care să evite lupta sterilă între partidele politice. În fapt, platforma de Acord Constituțional a fost apreciată în mod justificat ca „un proiect comun de reconstrucție națională”.

Prin acest demers s-au urmărit nu numai obiective de natură economică, cum au

fost de pildă naționalizarea, reforma agrară și încurajarea activității de cooperație în

domeniul producției, comercializării și consumului sau de natură politică, ci și obiective sociale vizând între altele, epurarea funcțiilor publice (art. 310 din Constituția adoptată în 1976, actualmente art. 294).

Practic, nu a rămas în afara obiectivului general de reconstrucție națională niciun

element al vieții social-economice și politice, de la aspecte ale democratizării aparatului de stat, ale drepturilor și libertăților cetățenești, ale independenței judecătorilor până la soluționarea problemelor legate de decolonizarea teritoriilor portugheze din Africa.

Constituția a instituționalizat o formă mixtă de regim politic care îmbină elementele

sistemului prezidențial cu cele ale sistemului parlamentar. Sistemul constituțional, în

care președintele este ales prin vot universal direct și deține puteri considerabile, iar

primul ministru este numit de șeful statului și își asumă responsabilitatea politică în fața acestuia și a parlamentului, a prezentat multe similitudini cu sistemul semiprezidențial francez. Asupra calificării regimului politic persistă încă o anumită incertitudine. Desemnarea șefului statului prin vot universal, direct și asumarea răspunderii politice a Guvernului față de Parlament .

politic portughez este un regim semiprezidențial. Restrângerea însă a atribuțiilorprezidențiale și întărirea rolului Primului-ministru au consolidat latura parlamentară a regimului politic. Unii teoreticieni califică regimul politic ca fiind „o formă deguvernământ parlamentară, cu o componentă prezidențială” sau ca un sistem mixt„parlamentar-prezidențial”. Sistemul constituțional portughez reunește caracteristici Constituția portugheză însumează un larg evantai de drepturi și libertăți politice, social-economice și culturale cărora li se alătură drepturi consfințite recent în documente internaționale și acceptate în unanimitate de comunitatea internațională: dreptul la viață, dreptul la un mediu sănătos, dreptul tineretului, drepturile persoanelor de vârsta a treia, etc.

Constituantul portughez a creat un cadru foarte modern privind fundamentele

teoretice, principiile generale ale consfințirii, garantării și ocrotirii juridice, cât și ale

exercitării reale a drepturilor și libertăților cetățenești. În Constituție își găsesc

reflectarea drepturile și libertățile cetățenești de natură a pune în valoare cu adevărat demnitatea și personalitatea umană, vocația poporului de a participa în mod organizat la soluționarea problemelor naționale.