Drept constituțional comparat

AUSTRIA

Istoric si organizare politica

Pe teritoriul Austriei de azi au locuit in vechime ilirii si apoi celtii. Dupa dominatia romana (Austria fiind impartita, pe atunci, intre provinciile romane Raetia, Novicum si Pannonia) a urmat dominata triburilor germanice si apoi includerea acestora in componenta Statului Franc (ulterior a Imperiului Romano-German)

In 1278 ducatul Austriei este cucerit de regele german Rudolf I de Habsburg, care-l ofera ca feuda in 1281 celor doi fii ai saii. Ulterior, in 1453 Austria devine arhiducat, iar reprezentantii dinastiei de Habsburg - care vor domni pana in 1918 - vor fi totodata regi ai Germaniei si imparati ai Imperiului Romano-German, pana in 1806.

Intre secolele XIII-XVI Austria a reprezentat un stat patrimonial al Habsburgilor. In 1552, cand Carol Quintul face ca fratele sau Ferdinand sa fie ales rege al romanilor, se stabilesc trasaturile fundamentale ale monarhiei pentru trei sute de ani: Habsburgii din Viena devin totodata stapanii Imperiului German si suverani teritoriali ai unui complex de state care ingloba tarile ereditare, regatul Boemiei, regatul Ungariei si regrupa totalitatea actualelor republici Austriaca, Cehoslovaca si Ungara, precum si parti din Polonia, Romania, Iugoslavia si Italia. Incercand sa impuna noilor sai supusi o administratie comuna si un minimum de autoritate suverana, Ferdinand s-a izbit insa de traditiile naponale, deja solide, si de puterea oligarhiilor locale. Tanar si elevat, noul suveran s-a angrenat in problemele reorganizarii, incercand sa creeze un guvern central si sa limiteze puterea Dietelor in diferitele tari aflate sub jurisdictia sa. El a creat un Consiliu privat al imparatului (Geheimeir Rat), compus din inalti demnitari. In conforraitate cu prevederile Ordonantei din 1 ianuarie 1527, Consiliul privat se ingrijea de toate problemele ce priveau politica generala a statului, iar suveranul participa intotdeauna la sedintele acestui Consiliu.

Secolul al XVI-lea este deosebit de important pentru istoria Austriei. Boemia, Moravia, Silezia si Ungaria Occidentala intra sub suveranitatea Austriei, care devine o mare putere si un stat multinational. Campania anti-otomana din anii 1683-1699 coincide cu expansiunea Imperiului Habsburgic spre Sud-Est. Aceasta perioada de cuceriri este marcata de ocuparea intregii Ungarii, a Transilvaniei, a unor parti din Slovenia si Croatia si, in 1718, a Banatului.

Perioada "despotismului iluminat" nu reuseste sa ofere decat solutii temporare problemelor coexistentei unor natiuni atat de deosebite prin particularitatile si spiritualitatea lor in cadrul Imperiului. In timpul Revolutiei din 1848 se incearca, de aceea, elaborarea unei constitutii de tip federal dar neoabsolutismul, intruchipat in regimul instaurat de Schwarzenberg, aboleste cu totul rolul vechilor institutii locale. Cu toate acestea, dupa 1860 (infrangerea Austriei la Solferino), solutia federala este acceptata si se constituie un Consiliu al Imperiului (Reichsrat), ales de Diete. Aceste masuri i-au nemultumit pe nobilii si pe functionarii superiori. Liberalii, condusi de Schmerling, au luat insa initiativa suprimarii Dietelor locale, propunand un regim parlamentar unic, avand drept de control asupra administratiei, asemanator regimurilor din Franta si Anglia.

Trebuie mentionat ca pozitia internationala a Austriei a slabit considerabil in aceasta perioada Austria, care se aflase in fruntea coalitiilor organizate contra Frantei republicane si napoleoniene, isi pierde treptat pozitia hegemonica in Confederatia Germaniei ca urmare a infrangerilor militare suferite in 1859 si 1866. Aceste imprejurari explica compromisul austro-ungar din 1867. ImparatuI Franz Ioseph recunoaste independenta statului ungar si accepta sa se incoroneze la Pesth. El confirma existenta unui Parlament compus din doua Camere, ministrii maghiari fiind responsabili in fata Camerelor. Imperiul Austro-Ungar se caracteriza prin existenta, practic, a doua entitati distincte: pe de o parte Regatul Ungariei iar pe de alta parte un ansamblu de tari aflate sub suveranitatea ereditara a Austriei. In totalitatea sa, imperiul cuprindea 676.000 km.p. si 55.000.000 locuitori (germani, unguri, cehi, polonezi, sarbi, romani, croati, sloveni, italieni s.a.).

Ca urmare a incheierii aliantei cu Germania (1879) au fost puse bazele Triplei Aliante (Germania, Austro-Ungaria si Italia). Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a lui Frantz Ferdinand, mostenitorul tronului, duce la declansarea primului razboi mondial (1914-1918). Infrangerea Austro-Ungariei in razboi accelereaza dezagregarea imperiului, care unise in mod fortat si artificial un numar atat de mare de natiuni.

La 12 decembrie 1918 este proclamata Republica Austria, stat federal, ale carei frontiere sunt stabilite la 10 septembrie 1919 prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye. Constitutia din 1 octombrie 1920 consacra neutralitatea ca principiu al politicii de stat.

Noul stat independent este marcat de conflilctele dintre partidul populist si partidul social-democrat, de uniunea vamala austro-germana din 1931, de instaurarea regimului autoritar al Cancelarului Dollfus (1932-1934), asasinat de nazisti, de oscilatiile succesorului acestuia, Schuschnigg, obligat de Hitler sa accepte "Anschluss"-ul, la 11 martie 1938. Austria devine o simpla provincie a Germaniei naziste sub numele de "Ostmark".

Ca urmare a infrangerii Germaniei naziste, statul austriac este restabilit prin Declaratia de Independenta din 27 aprilie 1945, semnata de catre reprezentantii celor trei partide fondatoare ale celei de a II-a republici (populist, socialist si comunist). O lege ulterioara repune in vigoare Constitutia din 1920, care fusese amendata in 1929.

In prezent, principalele documente constitutionale avand relevanta in ceea ce priveste regimul de drept al Austriei sunt: Legea constitutionala federala din 26 octombrie 1955, Legea constitutionala federala cu privire la protectia libertatii individuale, cuprinzand principalele drepturi garantate de Constitutie, la care se adauga Legea din 1955 cu privire la neutralitatea Austriei, considerate in egala masura ca avind, valoarea unui text constitutional