Drept Constituțional și Instituții Politice

I. RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:

1) Daţi exemple, din Constituţia României, de raporturi de drept constituţional cu dublă natură juridică si argumentaţi.

Raporturile de drept constituţional cu dublă natură juridică sunt reglementate de norme constituţionale şi de norme aparţinând altor ramuri de drept.

Exemple: - art. 21 din Constituţia României – accesul liber la justiţie – drept fundamental garantat de legea supremă şi, în acelaşi timp de art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, normă de drept public.

- art. 24 din Constituţia României – dreptul la apărare – garantat de Constituţie şi reglementat de legiuitor atât în domeniul dreptului public, art. 6, art. 171-174 din Codul de procedură penală, cât şi prin norme de drept privat, art. 42, art. 44 din Codul de procedură civilă. Mai mult, dreptul la apărare este reglementat şi prin norme de drept internaţional, art. 6 paragraf 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

- art. 41 din Constituţia României – dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii – drept garantat prin norme de drept constituţional şi, în acelaşi timp, prin norme de drept privat, respectiv Codul muncii.

- art. 44 din Constituţia României – dreptul de proprietate privată – garantat atât prin norme de drept constituţional cât şi prin norme de drept privat, aşa cum este prevăzut în art. 555 şi următoarele din Noul Cod civil, intrat în vigoare la data de 01.10.2011.

2) Care sunt trăsăturile normelor de drept constituţional?

Trăsăturile normelor de drept constituţional pot fi trăsături generale şi trăsături specifice.

Trăsăturile generale ale normelor de drept constituţional se arată prin natura acestora ca fiind o regulă de conduită generală şi obligatorie, instituită sau sancţionată de stat şi a cărei respectare se impune prin forţa coercitivă a acestuia şi unele relaţii sociale.

Referitor la trăsăturile specifice ale normelor de drept constituţionale, în unele cazuri, ele au reglementări cu caracter de principiu, ex. Art. 16 alin. 2 din Constituţia României, unde se stabileşte că nimeni nu este mai presus de lege, sau definesc unele instituţii, ex. Art. 61 din Constituţia României, respectiv, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

3) Care este deosebirea dintre legi si ordonanţe ca izvoare de drept constituţional?

Trebuie menţionat că, atât legile cât şi Ordonanţele Guvernului constituie izvoare ale dreptului constituţional atunci când reglementează raporturi de drept constituţional.

Legile pot fi constituţionale, organice şi ordinare cu o procedură specială de adoptare, iniţiativa legislativă aparţinând Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100 000 de cetăţeni cu drept de vot (art. 74 alin. 1 Constituţia României), propunerile legislative supunându-se întâi adoptării în Camera în care au fost prezentate. Iniţiativa legislativă reprezintă dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege sau cu o propunere legislativă. Acestui drept îi corespunde obligaţia Parlamentului de a declanşa mecanismul procedurii legislative, supunând proiectul sau propunerea dezbaterii în comisii şi în plenul Camerei sesizate.

Guvernul României îşi manifestă dreptul de iniţiativă legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una dintre Camerele Parlamentului, alegerea camerei rămâne deci la aprecierea Guvernului şi poate fi decisivă.

Potrivit art. 75 din Constituţia României pentru ca un proiect de lege sau o propunere legislativă să devină lege se cere acordul fiecărei Camere.

În conformitate cu prevederile art. 77 din Constituţia României legea se trimite, spre promulgare Preşedintelui României, aceasta fiind operaţiunea finală a procedurii legislative. Promulgarea se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la trei zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

Ordonanţele Guvernului: conform art. 108 alin. 3 din Constituţia României ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. Actele Guvernului se semnează de către primul ministru, ţinând seama de poziţia sa constituţională şi se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia executării lor. După adoptare ordonanţele se publică în Monitorul Oficial al României. Ordonanţa este un act asimilat, ca forţă juridică şi ca efecte, legii, cu toate acestea ea nu este expresia unei puteri legiuitoare, ci păstrează natura juridică a actelor emise de Guvern în cadrul competenţei sale normative.

Concluzionând, deosebirea dintre legi şi ordonanţe ca fiind izvoare de drept constituţional constă atât în ceea ce priveşte iniţiativa elaborării, cât şi în modalitatea de adoptare a acestora dar şi în natura juridică care le este conferită.

În timp ce legea se adoptă ca urmare a unei proceduri mai complexe, traversând mai multe etape înainte de intrarea în vigoare, Ordonanţele Guvernului se adoptă printr-o procedură mult mai simplă în baza unei delegări legislative.

4) Definiţia si sensurile noţiunii de „drept constituţional si instituţii politice”.

Dreptul constituţional poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice având ca obiect raporturile sociale fundamentale ce iau naştere, se modifică şi se sting în sfera instaurării, menţinerii şi exercitării puterii publice ca putere statală.

În ceea ce priveşte sensul principal al dreptului constituţional, acesta prin obiectul său de reglementare aparţine la categoria dreptului public, în cadrul sistemului unitar de drept. Ca şi sens secundar al dreptului constituţional trebuie menţionat faptul că acesta este una dintre ştiinţele juridice de ramură precum şi o disciplină juridică studiată la facultăţile de drept, administraţie publică, ştiinţe politice, etc.

Conceptul de instituţii politice este corelat cu dreptul constituţional, deoarece se referă la organele puterii politice, precum şi la normele care reglementează realizarea acestei puteri. Această asociere, încetăţenită în doctrina franceză, subliniază legătura strânsă între politic şi juridic în cadrul dreptului constituţional.