Drept instituțional și material comunitar - crearea unei comunități europene moderne

Crearea unei Comunitati europene moderne. (dezvoltarea numerica si perfectionarea institutiilor: tratatul de fuziune de la Bruxelles, tratatul de la Maastricht, tratatul de la Amsterdam)

Evolutia comunitatilor europene

Evolutia comunitatilor europene s-a desfasurat in doua directii: cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor si perfectionarea institutionala.

1. Cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor (Extinderea proiectului european)

La scurt timp de la infiintarea Comunitatii Economice Europene, Marea Britanie a initiat un acord economic la care au fost de acord sa participe state occidentale care nu erau membre C.E.E. (Austria, Danemarca, Elvetia, Norvegia, Portugalia si Suedia). Astfel, in 1960 a fost fondata Asociatia Europeana A Liberului Schimb (A.E.L.S.), ce avea drept scop protejarea membrilor sai impotriva concurentei economice care parea sa se contureze odata ci integrarea comunitara. A.E.L.S. nu a fost insa in masura sa satisfaca asteptarile economice ale membrilor sai, iar Danemarca, Irlanda si Marea Britanie au decis sa depuna cereri oficiale de aderare la cele trei Comunitati (1961). Franta, aflata sub conducerea generalului De Gaulle, a respins hotarat cererea Marii Britanii, in principal din motive economice (printre altele, guvernul francez obtinuse mari avantaje de pe urma crearii Politicii Agricole Comune in interiorul C.E.E. si includerea Marii Britanii ar fi insemnat pierderea acestor avantaje). Acest fapt a impiedicat si procesul de aderare a celorlalte state. Abia in 1969, odata cu preluarea puterii de catre Georges Pompidou, Franta si-a schimbat pozitia, acceptand atat o intensificare a integrarii comunitare, cat si o extindere a acesteia prin includerea statelor A.E.L.S. care isi redepusesera cererile de aderare la C.E.E. in 1967. Astfel, de la 1 ianuarie 1973 Marea Britanie, Danemarca si Irlanda au devenit membre ale Comunitatilor. Norvegia, care depusese cererea de aderare in 1962 si 1967 si semnase tratatul de aderare odata cu celelalte state A.E.L.S., nu a devenit insa membru, ca urmare a votului negativ al norvegienilor exprimat printr-un referendum in 1972. Problema aderarii Norvegiei s-a pus din nou in mod oficial doua decenii mai tarziu, insa referendumul organizat a impiedicat a doua oara includerea acestui stat in C.E.E.. Urmatoarele extinderi au avut loc in 1981 (Grecia), 1986 (Spania si Portugalia), 1990 (prin unificarea Republicii Federale Germania cu R.D. Germana – act frecvent catalogat mai degraba drept o extindere teritoriala decat una constitutionala), 1995 (Austria, Finlanda si Suedia) si 2004 (Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria). In 2005, au fost semnate tratate de aderare cu Romania si Bulgaria, state ce au devenit membre de la 1 ianuarie 2007. De asemenea, in 2005 Turcia (care si-a depus candidatura pentru aderare in 1987) si Croatia (cu o cerere inaintata in 2003) au demarat negocierile oficiale de aderare, iar R. Macedonia i-a fost recunoscut statutul de stat candidat.

2. Perfectionarea institutionala

Perfectionarea institutionala a comunitatilor europene este apreciata de unii autori ca fiind rezultatul unor crize si esecuri, care au dus la un proces de reflectie, materializat, in final, in dreptul pozitiv prin adoptarea unor reglementari juridice care au modificat tratatele initiale. Alaturi de crize si esecuri un rol important in perfectionarea institutionala comunitara l-au avut si rezultatele obtinute prin integrare, intrucat mai ales acestea sunt de natura sa determine unirea eforturilor comune pentru a determina evolutia procesului de integrare.

Momente importante in scopul realizarii unitatii si perfectionarii comunitatilor europene

Tratatul de fuziune de la Bruxelles

Prin adoptarea Tratatului de fuziune de la Bruxelles (8 aprilie 1965), intrat in vigoare la 1 iulie 1967, s-au creat o Comisie Unica si un Consiliu al „Comunitatilor Europene”.

De asemenea s-a creat Curtea de Conturi ca organ comun celor trei Comunitati. Comisia si Consiliul au preluat functiile institutiilor specifice fiecarei Comunitati, pe care le-au inlocuit.

Prin acelasi tratat s-a instituit un buget al Comunitatilor Europene care cuprindea veniturile si cheltuielile celor trei Comunitati, conform tratatelor.

De asemenea, s-a constituit un corp unic de functionari ai Comunitatilor, supusi unui statut unic.

Printr-un protocol-anexa s-a stabilit un regim unitar de privilegii si imunitati pentru Comunitati.

S-a creat si entitatea „Comunitatilor Europene”, care a absorbit cele trei comunitati originale. Rezultatul acesteia este concretizat in faptul ca functionarii acesteia sunt comuni fara sa poata pretinde ca apartin uneia dintre ele, iar misiunile de reprezentare pe langa alte state sunt acreditate in numele comunitatilor, acestea aparand ca titular de drepturi si obligatii, deci ca persoana juridica.

S-a mentinut insa o separare intre actiunile Comunitatilor europene si cooperarea politica, aceasta nefiind institutionalizata, ramanand o activitate interguvernamanetala distincta.

Actul Unic European

Premisele adoptarii Actului Unic European se regasesc intr-o serie de documente care au fost elaborate incepand cu anul 1981. Astfel, ministrii afacerilor externe ai Germaniei si Italiei (Genscher si Colombo) intocmesc proiectul unei declaratii de principii in vederea supunerii ei spre adoptare Consiliului European.

Acest document deosebit de important adoptat in 1985 a marcat un nou pas important in evolutia constructiei comunitare, intrucat contribuit la reformarea institutiilor comunitare si la extinderea competentelor acestora in noi domenii, reprezentand in acelasi timp si o premisa importanta in vederea realizarii Uniunii Europene.