Drept internațional public - Curtea Internațională de Justiție

I. Introducere

Curtea Internațională de Justiție (cunoscută și drept Curtea Mondială sau CIJ; franceză Cour internationale de justice) este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga, Țările de Jos.

Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele membre și de a da avizele legale cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în mod corespunzător internaționale, agențiilor și a Adunării Generale a ONU.

CIJ nu ar trebui să fie confundată cu Curtea Penală Internațională, care are de asemenea potențial "global" de competență.

Înființată în anul 1945 de către Carta ONU, Curtea a început activitatea în 1946 ca succesoare a Curții Permanentă Internațională de Justiție. Statutul Curții Internațională de Justiție, similară cu cea a predecesorului său, este principalul document care constituie documentul constituant și de reglementare a Curții.

Munca Curții se caracterizează printr-o gamă largă de activitatea judiciară. CIJ sa confruntat cu relativ puține cazuri în istoria sa, dar a fost în mod clar o creștere a dorinței de a folosi Curtea începând cu anii 1980, în special în rândul țărilor în curs de dezvoltare.

Statele Unite au retras competența obligatorie în 1986, și așa mai acceptă jurisdicția Curții numai de la caz la caz.

Capitolul XIV al Cartei Organizației Națiunilor Unite autorizează Consiliul de Securitate ONU de a pune în aplicare hotărârile Curții Mondiale, dar aplicarea este condiționată de dreptul de veto a celor cinci membri permanenți ai Consiliului. În prezent există douăsprezece cazuri la Curtea Mondială.

II. Componența

CIJ este compusă din cincisprezece judecători aleși pentru nouă ani de către Adunarea Generală a ONU și Consiliul de Securitate al ONU de la o listă de persoane nominalizate de către grupuri naționale în Curtea Permanentă de Arbitraj. Procesul electoral este prevăzută la articolele 4-12 din Statutul CIJ. Judecători servesc pentru termeni nouă ani și poat fi realeși pe o perioadă de până la două mandat. Alegerile au loc o dată la trei ani, cu o treime din judecătorii pensionați (în funxție și, eventual, pentru re-alegere) de fiecare dată, pentru a asigura continuitatea în instanța de judecată.

În cazul în care un judecător moare în funcție, practica, în general,este de a se alege un judecător de aceeași naționalitate pentru a finaliza termenul.

Nu pot fi doi judecători din aceeași țară.

În conformitate cu articolul 9, în calitate de membri ai Curții se presupune că reprezintă "principalele forme de civilizatie si principalele sisteme juridice ale lumii". În esență, acest lucru a însemnat dreptul comun, dreptul civil și legea socialistă (acum, legea post-comunistă). Din anii 1960 a patru dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (Franța, Rusia, Marea Britanie, șiStatele Unite) au avut întotdeauna un judecător la Curtea de Justiție. Excepția a fost China (Republica China până în 1971, Republica Populară Chineză din 1971 încoace), care nu a avut un judecător la Curtea de la 1967-1985, deoarece nu a prezentat un candidat. De regulă, există o compoziție geopolitică în ciuda faptului că nu există nici o prevedere pentru aceasta în Statut al CIJ.

Articolul 2 din statut prevede că toți judecătorii ar trebui să fie aleși, indiferent de naționalitatea acestora din rândul "persoanelor de caracterul moral ridicat", care sunt fie calificate pentru cele mai înalte funcții jurisdicționale în statele lor de origine sau sunt cunoscute ca avocați cu suficientă competență în dreptul internațional. Independența judiciară este tratată în mod special cu articolele 16-18. Judecătorii CIJ nu sunt în măsură să dețină orice alt post, și nici nu pot acționa în calitate de avocat. În practică, membrii Curții au propriile lor interpretări a acestor reglementări. Acest lucru le permite să se implice în afara de arbitraj și în posturile profesionale, atât timp cât nu există nici un conflict de interese. Un judecător poate fi demis doar cu votul unanim al celorlalți membri ai Curții. În ciuda acestor prevederi, independența judecătorilor CIJ a fost pusă la îndoială. De exemplu, în timpul cazului cu Nicaragua, SUA a emis un comunicat, sugerând că acesta nu a putut prezenta materiale sensibile la Curtea din cauza prezenței unor judecători din blocul comunist. Judecători pot emite hotărâri comune sau separate despre propriile lor opinii.

Deciziile și avizele sunt în majoritate, și, în caz de divizare egală, votul președintelui devine decisiv. Judecători pot, de asemenea, emite avize separate.

Judecători Ad-hoc: Articolul 31 din Statut stabilește o procedură prin care judecătorii ad-hoc, stai pe controversate cazuri în fața Curții. Acest sistemul permite oricărei părți la un caz contencios de a numi un judecător la alegerea lor (de obicei, de naționalitatea acestora), în cazul în care un judecător de cetățenie nu este deja pe bancă.

Judecătorii Ad-hoc participă pe deplin în caz și la deliberări, împreună cu judecătorii permanenți. Astfel, este posibil ca la un singur caz să delibereze peste șaptesprezece judecători.

Acest sistem ar putea părea ciudat, în comparație cu instanțele din procesele interne, dar scopul ei este de a încuraja statele să-și prezinte cazul în fața Curții. Judecătorii ad-hoc, de obicei, (dar nu întotdeauna) votează în favoarea statului, care i-a numit și, astfel își anulează reciproc votul.

III. Competențe și proceduri

După al doilea război mondial locul Curţii Permanente de Justiţie Internaţională a fost luat de Curtea Internaţională de Justiţie. Curtea Internaţională de Justiţie funcţionează ca principal organ judiciar al O.N.U. şi nu separat de aceasta (art. 7 al Cartei), în baza Capitolului IV (art. 92-97) din Carta O.N.U., a Statutului Curţii, care este considerat ca făcând parte din Cartă şi a Regulamentului propriu adoptat de către Curtea însăşi la constituirea sa şi modificat în 1972 şi 1978.