Drept internațional public - suveranitatea

Dezvoltarea ideii de suveranitate

Evoluţia dreptului internaţional are la bază un set de principii şi reglementari ce s-au dezvoltat concomitent cu dezvoltarea relaţiilor interstatale, acest set de principii având rolul de a "guverna relaţiile dintre state".

Cel mai vechi principiu fundamental este: "pacta sunt servanda " , principiu ce va constituii baza legii civile si al dreptului internaţional.

Cuvântul suveranitate provine din latinescul "superanus. "

Procesul de dezvoltare, sau clarificare a suveranităţii a cunoscut numeroase transformări, deoarece de-a lungul timpului fiecare naţiune sau categorie socială avea propria viziune in ceea ce priveşte suveranitatea şi subiectul suveranităţii.

In decursul timpului au existat doua doctrine in ceea ce priveşte suveranitatea:

- doctrina teoretica, cu precădere din Antichitate pana in Evul Mediu, in care suveranitatea era considerata având origine divină, fiind deţinută de marii suverani ai pământului( Faraonii egiptului, împăraţii romani, papalitate.

- doctrina raţionalistă, ce concepe suveranitatea ca fiind un atribut al puterii pământeşti, reprezentată de stat, naţiune sau popor.

Un important gânditor ce elaborează principiile suveranităţii statului, a fost Jean Bodin, ce va caracteriza suveranitatea ca fiind "indivizibilă si incomunicabilă" pricipiu ce va fi continuat si dezvoltat de către Thomas Hobbes care in lucrarea sa, Leviathan , despre stat si societate enunţa unele dintre atribuţiile puterii suverane: enunţa legi, declara război, incheie pace, judeca procese etc. Acesta încadrează suveranitatea ca fiind unul dintre principiile cela mai importante ale statului, "in virtutea căruia el (statul) poate face in chip legitim ceea ce un cetăţean sau mai multi la un loc nu ar putea interprinde."

În viziunea lui Hobbes, forma cea mai buna de guvernamânt a statului suveran este monarhia, iar monarhul trebuie sa fie subiectul suveranităţii, fapt ce va duce la dezvoltarea teoriei suveranităţii coroanei, teorie ce pune bazele dezvoltării suveranităţii, prezentând suveranitatea ca fiind: indivizibilă, imprescriptibilă si inalienabilă, aceste principii oferindu-i monarhului un anumit ghid de principii morale.

Un secol mai târziu, ca urmare a structurii dinamice in relatiile dintre state si in sfera activităţii umane, iluminiştii francezi au pus ideea de suveranitate pe bazele democratice, ideea fiind centrată de J.J. Rousseau. După părerea sa, statul sa născut, din dorinţa de proprietate privată, împărţind societatea in clase sociale distincte, bogaţi si săraci, fapt ce nu poate asigura ordinea publica, securitatea si pace, prin urmare, nu poate exista un suveran legitim, "singurul suveran legitim posibil, este poporul, naţiunea intreaga