Drept internațional public vs. drept intern

Dreptul internaţional public şi drept intern, noţiuni introductive

Denumit cândva şi „dreptul ginţilor”, dreptul internaţional publicreprezintă ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile ce se stabilesc în cadrul societăţii „internaţionale”. Beatrice Onica Jarka considera aceeaşi sintagmă ca reprezentând „ansamblul de norme juridice care guvernează funcţionarea societăţii internaţionale într-o anumită etapă istorică”

Societatea internţională este formată din state considerate drept subiecte primare ale dreptului internaţional. Alături de state se regăsesc organizaţiile internaţionale interguvernamentale considerate subiecte derivate de drept intern. Tot din societatea internaţională fac parte şi anumite entităţi nestatale a căror calitate de subiecte de drept internaţional este în dezbatere. Specificul societăţii internaţionale este reprezentat de descentralizarea puterii. Această caracteristică subliniază faptul că puterea este repartizată între statele care o compun. Acestea nu sunt supuse unei autorităţi superioare. Aşadar, în societatea internaţională nu există un organ suprastatal cu atribuţii legislative, nu există organe cu atribuţii de urmarire a executării normelor, nu există un sistem de organe judecătoreşti. La polul opus se află societatea internă în cadrul căreia puterea este unică.

La ora actuală societatea internaţională este foarte diversificată. Raporturile ce se stabilesc între componentele sale sunt denumite relaţii internaţionale. Tot aici trebuie amintită ordinea juridică internaţională. Această sintagmă semnifică „ansamblul regulilor de drept constituite într-un sistem ce guvernează societatea la un momentdat”. Cu referire la dreptul intern, diferitele ramuri ale acestuia au drept prim obiectiv realizarea unui sistem de raporturi care să corespundă nevoilor sociale ale indivizilor. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre dreptul internaţional public ce doreşte să reglementeze relaţiile internaţionale şi să satisfacă nevoile comune ale membrilor societăţii internaţionale. Astfel ajungem la noţiunea de ordine juridică internaţională. Aceasta din urmă cuprinde normele fundamentale de la care statele, prin acordul dintre ele nu pot să deroge dar şi alte norme, cutumiare sau convenţionale.

Trăsături specifice dreptului internaţional public şi dreptului intern

Statele, principalele subiecte ale dreptului internaţional public, fiind purtătoare de suveranitate sunt subiecte egale din punct de vedere juridic, indiferent de nivelul de dezvoltare sau de marimea populaţiei unui anumit stat.

Aşa cum am afirmat anterior, în dreptul internaţional public nu există ca în dreptul intern, organe cu atribuţii legislative. La elaborarea normelor de drept internaţional participă aceleaşi state, organizaţii internaţionale, entităţi asupra cărora se răsfrâng normele stabilite. Astfel, subiectele dreptului internaţional sunt şi autoare şi destinatare ale normei de drept.

Dacă în cadrul unui anumit stat există anumite autorităţi ce urmăresc executarea normelor în ordinea juridică internaţională nu există asemenea autorităţi. Structurile care elaborază normele dreptului internaţional sunt si cele care urmaresc aplicarea acestora.

Cele afirmate din punc de vedere legislativ şi executiv este valabil şi asupra puterii judecătoreşti. În dreptul internaţional nu există ca în dreptul intern organe judecătoreşti care să decidă ce e conform sau nu cu norma şi să aplice sancţiuni. Este adevărat că în dreptul internaţional există unele organisme cu atribuţii de tip jurisdicţional însă acestea au caracter facultativ în sensul că procedura în faţa unor astfel de instanţe poate fi declanşată doar cu acordul tuturor statelor implicate.

În comparaţie cu dreptul intern, unii specialişti în domeniu susţin lipsa forţei juridice a dreptului internaţional public. Alţii evidenţiază caracterul imperfect al dreptului internaţional public. Aceste aspecte au la bază faptul că normele dreptului internaţional public nu sunt impuse prin măsuri de constrângere, aşa cum se întâmplă în ordinea juridică internă. Ceea ce deosebeşte cele două ramuri de drept este reprezentată de modalităţile prin care sunt elaborate şi aplicate normele.

Dacă un stat a încălcat la un momentdat o normă de drept internaţional nu înseamnă că respectiva normă este inaplicabilă, autoritatea sa nu este contestată. O viziune asemănătoare se regăseşte şi în dreptul intern. Dacă un subiect de drept intern ignoră o normă juridică nu înseamnă că respectiva normă nu există ci, că autorul încălcării este pasibil de a răspunde juridic.

Mulţi autori îşi pun problema receptării dreptului internaţional de către dreptul intern şi cea a raportului ce există între cele două ramuri de drept.

Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern

Dreptul internaţional public şi dreptul intern sunt considerate două sisteme de norme şi două tipuri distincte de drept ce acţionează prin planuri şi mijloace distincte. Totuşi, între cele două sisteme există anumite similitudini.