Drept Maritim - Conosamentul

Lucrarea de faţă are ca şi temă „Conosamentul” şi ea tratează aspecte de bază ale teoriei poliţei de încărcare, permiţând o mai bună înţelegere a noţiunii, a particularităţilor şi importanţei acestui tip de document de transport.

Conosamentul începe să fie folosit în transportul maritim încă din secolul al XIV – lea , fiind iniţial doar un apendice al contractului de navlosire sau al contractului de transport maritim. Funcţia sa era de confirmare de primire a mărfurilor de către armator sau căpitan.

Conosamentul sau poliţa de încărcare cunoaşte în practica raporturilor internaţionale mai multe denumiri: în limba engleză ,,Bill of Lading”; în spaniolă ,,conocimiento de embarque”; în italiană ,,polizza di carico”; în limba franceză ,,conaissement”; în germană ,,konossement” etc.

Transportul pe bază de conosamente este guvernat de reguli imperative cu scopul de a proteja pe încărcător şi primitor care, în general, nu pot exercita un control direct asupra mărfurilor în perioada cuprinsă din momentul în care acestea intră în custodia cărăuşului şi până în momentul descărcării.

Aceste reguli inderogabile sunt stabilite prin următoarele convenţii internaţionale:

- Regulile de la Haga care cuprind Convenţia Internaţională de la Bruxelles din 25 august 1924 pentru Unificarea Unor Reguli în Materie de Conosament;

- Regulile Haga-Visby, care nu sunt altceva decât Regulile de la Haga amendate prin Protocolul din 23 februarie 1968, semnat la Bruxelles.

La 31 martie 1978, 51 de state au semnat Regulile Hamburg aprobate de Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul comercial Internaţional.

Astfel, art. 1 pct. 7 al Convenţiei de la Hamburg privind transportul de mărfuri pe mare defineşte conosamentul ca fiind: ,, documentul care face dovada unui contract de transport pe mare şi a preluării sau încărcării mărfurilor de către cărăuşi, prin care cărăuşul se obligă să livreze mărfurile contra prezentării acestui document. O astfel de obligaţie se realizează prin prevederea expresă din document ca mărfurile să fie livrate la ordinul unei persoane nominalizate, la ordin sau la purtător”.

Sediul materiei se află înscris în Codul comercial (art. 565-570) sub titlul ,,Despre poliţa de încărcare”.

Codul comercial român nu dă o definiţie poliţei de încărcare, dar enumeră elementele pe care trebuie să le conţină aceasta. Astfel, conform prevederilor art. 565 din C. com., ,,Poliţa de încărcare trebuie să cuprindă: natura, specia, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate.

Ea va fi datată şi va arăta:

1. Persoana încărcătorului şi reşedinţa sa;

2. Persoana căreia este îndreptată expediţia şi reşedinţa sa;

3. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului;

4. Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

5. Locul plecării şi acela al destinaţiei;

6. Navlul (chiria).

Vor fi însemnate pe marginea poliţei mărcile şi numerele lucrurilor încărcate”.

Funcţiile conosamentului.

Conosamentul, ca titlu de credit care circulă în comerţ are următoarele funcţii:

- Instrument probatoriu – conosamentul constituie o dovadă pentru încărcător că a încărcat marfa Atâta vreme cât conosamentul este în posesia încărcătorului, această dovadă poate fi răsturnată prin proba contrară. Această probă nu este admisibilă faţă de terţii dobânditori ai conosamentului;

- Dovadă a contractului de transport maritim – conosamentul nu trebuie confundat cu însuşi contractul, adică cu acordul intervenit între cărăuş şi încărcător. În situaţia în care nu s-a redactat un act scris constatator al acestui acord (un înscris denumit contract de transport), conosamentul este cea mai bună dovadă de existenţă a acestui acord;

- Forţă probantă a conosamentului între părţile contractante – în raporturile şi litigiile ce s-ar ivi între ele, părţile contractante, însă, se pot prevala nu numai de cele cuprinse în textul conosamentului, dar şi de cele ce s-au convenit, dar nu s-au trecut în conosament, chiar dacă cele stabilite ar contrazice clauzele din conosament;

- Probă faţă de terţe persoane dobânditoare ale conosamentului – de îndată ce conosamentul a intrat în mâinile unui dobânditor de bună credinţă (şi buna credinţă este prezumată) obligaţiile armatorului se limitează numai la cele înscrise în conosament, afară de cazurile în care conosamentul face trimitere la charterparty.

Totodată, cel de-al treilea posesor al conosamentului (prin andosare-gir, când conosamentul e la ordin, prin simpla transmitere, dacă este la purtător) este ţinut să îndeplinească obligaţiile aşa cum sunt înscrise în conosament, întocmai ca şi cum el ar fi contractat direct cu armatorul;