Drept Matrimonial Ortodox

Pentru actul întemeierii familiei se folosesc, în limba română, trei termeni: căsătorie, Cununie şi nuntă. Toţi aceşti termeni definesc, în esenţă, una şi aceeaşi realitate, totuşi, între ei există şi o diferenţiere specifică, diferenţiere care s-a impus, mai ales, sub influenţa relaţiilor istorice dintre Biserică şi stat.

Această separaţie, care din punct de vedere religios nu este prea lăudabilă, se menţine până în ziua de astăzi, de aceea, trebuie făcută o distincţie clară între căsătoria civilă şi Cununia religioasă.

Dreptul matrimonial ortodox are caracter unitar în întreaga Ortodoxie în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă şi doctrina canonică, dar nu are caracter uniform în toate Bisericile Ortodoxe locale, fiindcă trebuie să ţină cont de realităţile societăţii civile. Acest fapt nu trebuie văzut ca o deficienţă a Ortodoxiei, ci, dimpotrivă, ca o îmbogăţire şi o concretizare a vechiului principiu bizantin unitate în diversitate, precum şi ca o capacitate de adaptare a Bisericii la realităţile sociale contemporane.

Cel de-al treilea termen, nuntă (de la latinescul „nuptiae“), se referă atât la căsătoria civilă, cât şi la cununia religioasă, dar mai ales la toate manifestările care marchează bucuria şi unicitatea momentului întemeierii familiei.

Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă poate fi săvârşită numai dacă se împlinesc unele condiţii prevăzute de dreptul matrimonial ortodox, care dau siguranţa că atât mirii, cât şi preotul (episcopul) săvârşitor, se află pe calea cea bună a mântuirii, în afara pericolelor sacrilegiului, a părtăşiei la păcate străine, a formalismului sau fărădelegii. Respectarea acestor condiţii dau încredinţarea că cei care se bucură de Taina Cununiei şi săvârşitorii ei, împlinesc un act sfânt, corect din punct de vedere canonic, care coboară harul Sf.Duh spre mântuirea tuturor.

Condiţiile la Taina Cununiei pot fi împărţite, din punct de vedere didactic, în mai multe feluri, toate urmărind, de fapt, acelaşi scop. În cele ce urmează am adoptat împărţirea condiţiilor în funcţie de natura lor, şi anume, în condiţii dogmatice, morale, canonice şi liturgice.

A. Condiţii dogmatice la Taina Cununiei

Primele condiţii care trebuie respectate la Cununie sunt cele dogmatice, întrucât ele ţin de esenţa tainei, de credinţa ortodoxă, de apartenenţa la Biserică, şi urmăresc păstrarea nealterată a învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Acestea sunt, la rândul lor, două:

1. Apartenenţa mirilor la Biserica Ortodoxă

În Biserica Ortodoxă, Taina Cununiei se săvârşeşte asupra mirilor care mărturisesc credinţa ortodoxă şi care sunt, în mod valid, membrii ai Bisericii Ortodoxe.

Membru valid al Bisericii Ortodoxe devine acel credincios care s-a împărtăşit de tainele de iniţiere creştină, adică de Botez, Mirungere şi Euharistie. Prin aceste taine, credinciosul este integrat în trupul lui Hristos, care este Biserica Sa, şi trăieşte în comuniune, prin har, cu însuşi Hristos, în care crede şi pe care-L mărturiseşte, dar şi in comuniune cu toţi ceilalţi membrii ai Bisericii. Uniţi cu Biserica, ei sunt fraţi ai lui Hristos prin har, dar, în acelaşi timp, prin El, sunt şi fii ai lui Dumnezeu, de unde este izvorul, energia şi sensul vieţii umane.

Numai în acest context, creştinii pot beneficia de Taina Cununiei, taină care presupune atât continuitate a vieţii în Hristos începută la Botez, dar şi participare printr-o credinţă vie şi lucrătoare. Mirii care solicită Taina Cununiei, se pot bucura de această taină în măsura în care aparţin cu adevărat lui Hristos, prin tainele de iniţiere creştină, dar şi prin credinţa ortodoxă descoperită prin Revelaţie.

2. Apartenenţa naşilor la Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă a pus întotdeauna accent pe îndrumarea duhovnicească de care au nevoie toţi creştinii, pe calea desăvârşirii lor. Un adevărat creştin nu poate trăi şi spori duhovniceşte fără sfat şi fără îndrumare. Aşa s-a născut instituţia naşilor (sau a năşiei) în Biserică.

Naşii sunt noii părinţi duhovniceşti ai finilor, care au misiunea de a-i ajuta pe tinerii soţi în tainele vieţii de familie şi de a-i îndruma spre Tainele vieţii bisericeşti. Ei trebuie să fie mereu preocupaţi de soarta finilor lor şi de evoluţia lor duhovnicească, intervenind ori de câte ori este nevoie cu un sfat bun şi un sprijin obiectiv.

Naşii sunt cei care ajung în viaţa finilor chiar înaintea preotului, de aceea misiunea lor este ca o prelungire a activităţii preotului în familia acestora. Totodată naşii îi învaţă pe fini şi le dă pildă cu viaţa lor, că fără Biserică nu există mântuire.

Potrivit acestei perspective, apartenenţa la Biserica Ortodoxă este un element esenţial al năşiei la Cununie. Sfatul, îndrumarea, ajutorul duhovnicesc nu poate veni decât din partea naşilor care trăiesc în Biserica Ortodoxă şi înţeleg credinţa ortodoxă. Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede, în acest sens, în art.47, următoarele: „Clericii sunt obligaţi să nu oficieze Taina Cununiei, decât între ortodocşi, asistaţi de naşi ortodocşi“.

B. Condiţii morale la Taina Cununiei

Condiţiile cu caracter moral la Taina Cununiei se referă la viaţa duhovnicească a mirilor, dar şi a naşilor, condiţii care pregătesc şi realizează comuniunea între miri şi Hristos, şi între mirii înşişi. Ele pot fi sintetizate în felul următor:

1. Prima condiţie morală priveşte pregătirea duhovnicească a mirilor.

Primirea oricărei taine a Bisericii presupune o pregătire duhovnicească corespunzătoare. Taina Cununiei, ca o taină care se împărtăşeşte o dată în viaţă, presupune, cu atât mai mult, o pregătire anterioară temeinică, prin care mirii se fac vrednici şi conştienţi de primirea ei. Preotul duhovnic are, astfel, datoria sfântă de a-i spovedi pe miri şi - dacă nu există nici un fel de oprire - de a-i împărtăşi, iar, prin acestea, de a netezi calea spre Cununie.

Întrucât Taina Cununiei se săvârşeşte numai asupra membrilor Bisericii Ortodoxe rezultă logic că Sf.Spovedanie a mirilor este absolut necesară, pentru că numai aşa mirii sunt reîncorporaţi în Biserică, redevenind membrii activi ai săi. La fel este Împărtăşirea prin care devin membrii deplini ai Bisericii. A cununa fără spovedirea şi, eventual, împărtăşirea mirilor, este ca şi cum s-ar semăna într-un pământ nearat. Toate aceste taine duc, aşadar, la comuniune cu Hristos, singura pe care se bazează şi poate să crească unirea dintre soţi.