Drept parlamentar - imunitatea parlamentară

Dreptul parlamentar reglementeaza ansamblul normelor juridice care privesc activitatea Parlamentului. Privit din acest punct de vedere, dreptul parlamentar presupune analizarea tuturor actelor juridice normative care privesc organizarea si functionarea Parlamentului, alegerea organelor de conducere si a structurilor care se formeaza in interiorul sau, statutul membrilor care alcatuiesc adunarea legislativa si atributiile cu care este inzestrata puterea legislativa, in special procedura parlamentara.

Dreptul parlamentar este o subramura a dreptului constitutional, cu un obiect propriu de reglementare care cuprinde procedura parlamentara, continutul si exercitarea mandatului reprezentativ al membrilor sai si organizarea interna a Parlamentului.

In continuare vom analiza imunitatea parlamentara, parte din protectia mandatului parlamentar, referitoare la statutul parlamentarilor.

Imunitatea parlamentara este acea trasatura a mandatului parlamentar in temeiul careia parlamentarul este protejat fata de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite impotriva persoanei sale si care ii asigura acestuia independenta, libertatea si siguranta in exercitarea drepturilor si obligatiilor care-i revin potrivit Constitutiei si legilor.

Pentru a asigura Parlamentului condiţiile necesare exercitării mandatului său, el trebuie să se bucure de o protecţie specială.

Imunitatea parlamentara protejeaza mandatul in sine, motiv pentru care este considerata a avea un caracter obiectiv.

Imunitatile se caracterizeaza prin inexistenta raspunderii cu privire la activitatea legata de exercitarea mandatului si inviolabilitatile care se refera la reguli speciale privind retinerea, arestarea, perchezitiile sau trimiterea in judecata penala pentru crime sau delicte, cu exceptia infractiunilor flagrante.

Prin urmare, deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Acestia pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati decat cu incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea acestora si trimiterea lor in judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, competenta de judecata apartinand tot Inaltei Curti de Casatie si Justitie. De asemenea, in caz de infractiune flagranta, deputatii si senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei, in acest caz ministerul justitiei trebuind sa il informeze neintarziat pe presedintele Camerei din a carui componenta cel retinut face parte, asupra retinerii si a perchezitiei. In situatia in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.

Imunitatea parlamentară nu poate fi nici extinsă, nici restrânsă printr-un act subordonat Constituţiei, ea nu poate fi suspendată si poate fi luată doar de Camera si numai in considerarea temeiului de fapt si de drept ce justifica luarea acestei masuri.

Regulile privitoare la imunităţi au ca scop asigurarea independentei parlamentarului in exercitarea mandatului sau si punerea lui sub protecţie faţă de acte sau fapte abuzive ale autorităţiilor administrative, judiciare sau ale persoanelor fizice.

Imunitatea parlamentara are doua forme si anume:

1. Iresponsabilitatea juridica

2. Inviolabilitatea parlamentarului

Iresponsabilitatea si inviolabilitatea sunt prevazute de Constitutia Romaniei in art. 72 avand ca obiect asigurarea independentei opiniilor si imunitatea parlamentara. Sub aspect stiintific insa, atat iresponsabilitatea pentru voturile si opiniile exprimate, cat si inviolabilitatea parlamenturului fac parte din categoria imunitatilor parlamentare.

Intr-o redactare anterioara celei in vigoare, Regulamentul Camerei Deputatilor si cel al Senatului prevedeau ca imunitatea parlamentara are ca scop protejarea deputatilor impotriva urmaririlor judiciare si garantarea libertatii de gandire si actiune a acestora ( articolul similar din Regulamentul Senatului – art. 149 – in vechea redactare, omitea referirea la „ urmaririle judiciare abuzive” retinand numai „ urmaririle judiciare „ ca si cum imunitatea parlamentara ar avea ca scop protejarea unui senator impotriva unei masuri judiciare intemeiata, legale, pentru savarsirea unei infractiuni evidente, cum ar fi de exemplu omuciderea, un adevarat privilegiu ). Este adevarat ca iresponsabilitatea si inviolabilitatea sunt imunitati parlamentare diferite, dar ceea ce le uneste este caracterul lor de masuri de protectie contra amenintarilor sau altor acte de represiune la care ar putea fi suspusi parlamentarii din partea unei autoritati, organizatii sau altei persoane. Ele definesc o garantie ce priveste, in ultima analiza, mandatul Camerelor, nu doar al fiecarui parlamentar in parte, indeplinirea de catre Parlament a competentei si rolului sau constitutional.

De aceea, imunitatea parlamentara nu constituie un privilegiu, contrar legalitatii cetatenilor in fata legii si interdictiei privilegiilor, potrivit art. 16 alin. 1 din Constitutia Romaniei. Ea este consecinta unui imperativ al statutului constitutional al Parlamentului si al principiului potrivit caruia parlamentarii sunt in serviciul poporului.