Drept Penal - Acte de Terorism

I. Scurt istoric

Actele de terorism reprezinta diferite actiuni de violenta, prin care persoane sau grupuri de persoane: atenteaza la viata si la integntatea corporala sau bunurile unor demnitari, personalitati politice, a membrilor de familie ai acestora; savarsesc asemenea acte, impotriva unor grupari politice, organizatii sociale, institutii, grupuri de persoane reunite, in mod organizat sau aflate, in mod intamplator, in locuri sau localuri publice sau private. Daca asemenea acte sunt indreptate contra ordinii internationale, atunci ele pun in pericol relatiile internationale, constituie o amenintare directa impotriva pacii, pot crea tensiuni si inrautati relatiile dintre state, produc instabilitate intr-o anumita zona geografica ori situatii de confruntari si-n orice caz, prejudiciaza climatul international. Scopul urmarit, prin aceste acte, este sa atraga atentia lumii asupra existentei teroristilor si a obiectivelor lor ori sa traga foloase materiale (asasinate si rapiri de persoane in vederea rascumpararii, incendieri si distrugeri etc.).

In perioada care a trecut, au fost comise actiuni teroriste, indreptate impotriva sefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, institutii ori impotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state straine; daca asemenea actiuni sunt savarsite cu ajutorul, incuviintarea sau stiinta altor state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practica terorismul, poarta o grava raspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac si pentru consecintele care se pot declansa, dar se fac vinovate si de violarea dreptului intemational. Juristii considera ca actiunile teroriste sunt indreptate impotriva ordinii juridice interne din statele respective, dar ele constituie, in acelasi timp, si o infractiune internationala.

In fata unui asemenea pericol care, in secolul nostru a devenit un adevarat flagel, statele au luat o atitudine neta de respingere si hotararea de a-1 reprima, colaborand intre ele in acest scop.

Mijlocul principal de combatere, la nivel international, a terorismului il constituie numeroasele conventii incheiate si documente adoptate in acest scop.

Prin Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptata in urma atentatului ucigas de la, Marsilia), statele s-au angajat sa pedepseasca persoanele vinovate pentru: atentatele impotriva sefilor de stat si a altor persoane care ocupa functii in stat; faptele care pun in pericol mai multe vieti omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private si de stat; pastrarea sau aprovizionarea cu arme si alte mijloace teroriste; falsificarea si introducerea de pasapoarte si alte documente false; pregatirea de acte teroriste s.a.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, terorismul a cunoscut o extindere si o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat si a implicarii unor state in asemenea actiuni. Drept urmare, au fost adoptate un numar de conventii, dintre care unele se refera la combaterea terorismului practicat contra sefilor de stat si a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea in domeniul navigatiei aeriene si a navigatiei maritime.

In acest sens:

- Conventia asupra prevenirii si pedepsirii crimelor impotriva persoanelor protejate pe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptata de Adunarea generala O.N.U., in 1973). Statele-parti sunt tinute sa incrimineze, in dreptul lor intern, comiterea, cu intentie, a urmatoarelor fapte: uciderea, rapirea sau alt act asupra persoanei sau libertatii unei persoane protejate pe plan international; un atac violent asupra sediului oficial, locuintei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan international, de natura sa puna in pericol persoana sau libertatea sa ;

- Conventia impotriva luarii de ostatici (adoptata la O.N.U. in 1979) prevede ca, cel care sechestreaza o persoana sau o retine si o ameninta sa o omoare, o va rani sau continua sa o retina pentru a constrange un stat, o organizatie internationala, o persoana fizica sau juridica, sa indeplineasca un act ori sa se abtina de la acesta, ca o conditie a punerii in libertate a ostaticului, comite infractiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele sunt obligate sa pedepseasca asemenea infractiuni, corespunzator gravitatii lor. Statul, pe teritoriul caruia, se afla prezumtivul infractor, il va retine si va lua masuri pentru urmarirea si finalizarea procedurilor penale impotriva lui; daca nu-1 extradeaza, este obligat sa-1 supuna urmaririi penale si sa-1 judece, ca pentru o infractiune cu caracter grav (art. 8).

- Conventia internationala impotriva recrutarii, folosirii, finantarii si instruirii de mercenari (adoptata in cadrul O.N.U., in 1989) defineste infractiunea ca, fiind fapta de a recruta, folosi, finanta sau instrui mercenari care participa direct la ostilitati sau la acte planuite de violenta. Statele vor sanctiona asemenea infractiuni si vor coopera intre ele, pentru prevenirea si pedepsirea lor.

- Conventia privind securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat (New York, 1994) a fost adoptata din cauza atacurilor deliberate impotriva personalului si din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat.

In conformitate cu prevederile acestei conventii, statele parti vor lua toate masurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat, vor adopta masurile necesare pentru a-l proteja, in cazul in care acesta se va afla desfasurat pe teritoriul lor, impotriva urmatoarelor infractiuni, comise in mod intentionat: crima, rapire sau orice atac asupra persoanei sau libertatii vreunui membru al personalului Natiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor oficiale, resedintei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de natura a-i periclita persoana, sau libertatea sa; amenintarea cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrange o persoana fizica sau juridica de a realiza,sau de a se abtine de la realizarea unui act oarecare; incercarea de a comite un astfel de atac, precum si participarea in calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea atac. Asemenea actiune este considerata, de catre fiecare stat parte, ca o infractiune in raport cu propria sa legislatie interna, fiecare stat pedepsind, in mod adecvat, aceste infractiuni, cu luarea in considerare a gravitatii lor (art. 9). Sunt prevazute si regulile, dupa care fiecare isi determina competentele sale asupra acestor infractiuni (art. 10), precum si masuri pentru asigurarea urmaririi penale sau a extradarii autorilor prezumtivi (art. 13-15).

Pentru asigurarea securitatii in domeniul aviatiei civile, au fost adoptate:

- Conventia referitoare la infractiuni si la anumite alte acte savarsite la bordul aeronavelor (Tokio, 1963), prin care se prevede obligatia statelor de a pedepsi infractiunile, precum si alte acte care pun in pericol securitatea aeronavelor sau a persoanelor si bunurilor aflate la bord, ordinea si disciplina pe o nava, aflata in zbor sau pe suprafata marii libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat; competent sa sanctioneze asemenea fapte este statul de inmatriculare a navei.

- Conventia pentru reprimarea capturarii ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) prevede ca o persoana comite o infractiune daca, aflandu-se la bordul navei in zbor, pune stapanire pe nava ori exercita controlul asupra ei, intr-un mod ilicit si prin violenta sau amenintarea cu violenta; constituie infractiune, de asemenea, tentativa unor asemenea acte si complicitatea la ele. Statele s-au angajat sa pedepseasca asemenea acte in mod sever.