Dreptatea la Aristotel

“Virtutea justitiei consta in moderatie, atunci cand e reglemenata cu intelepciune.”

Numele Aristotel ne trimite cu gandul la unul dintre cei mai importanti filosofi ai Greciei Antice,intemeietorul unor domenii filosofice precum Etica,Logica formala,Metafizica,Retorica.

Aristotel a fost calauzit de-a lungul intregii sale vieti de o singura dorinta suprema,dorinta de a cunoaste. Toata cariera si intreaga sa activitate stau marturie faptului ca el era preocupat inainte de orice de a promova descoperirea adevarului si de a spori cunoasterea umana. Unul dintre biografii antici a lui Aristotel a remarcat ca “scrierile lui sunt foarte numeroase si tinand seama de universalitatea preocuparilor lui am crezut de datoria mea sa le insir aici.”Urmeaza apoi o lista de o suta cincizeci de lucrari,insa aceasta lista nu insumeaza toate scrierile lui Aristotel,spre exemplu ea nu mentioneaza doua dintre lucrarile sale, “Metafizica” si “Etica Nicomahica”, datorita carora Aristotel este astazi cel mai cunoscut.

In lucrarile sale filosoful grec abordeaza numeroase teme precum dreptatea, sanatatea, sufletul, stiintele, deductiile, arta retoricii, astronomia,s.a.

Problematica dreptatii este prezentata in Cartea a V-a a “Eticii nicomahice”. Aristotel recunoaste doua sensuri ale cuvantului. Prin “drept” se intelege ceea ce este legal sau ceea ce este cinstit si just, aceste sensuri reprezentand dreptatea “universala” si respectiv cea “particulara”. Primul din aceste sensuri nu este cel pe care I l-am atribui cuvantului “drept” in mod natural,iar aceasta se explica prin faptul ca δίκαιος a insemnat la oricine “cel ce respecta obiceiul sau normele” in general; iar in legea atica cuvantul άδϊκειν a fost folosit pentru a exprima orice incalcare de lege. Inculpatul intr-un proces civil este acuzat de a fi nedreptatit un individ, iar prizonierul intr-un caz penal este considerat a fi nedreptatit cetatea. Aristotel crede ca legea trebuie sa tina sub control intreaga viata umana si sa impuna, nu atat moralitatea, deoarece nu poate face ca toti oamenii sa actioneze “de dragul a ceea ce este nobil, ci actiunile conforme cu toate virtutile. Daca legea unui anume stat face acest lucru doar partial, aceasta se datoreaza faptului ca legea este doar o adumbrire grosolana si pripita a ceea ce ar trebui sa fie.

Interesul sau principal rezida in “dreptatea particulara”. Omul care “nu este drept” in acest sens este cel care ia mai mult decat I se cuvine din lucrurile care sunt bune in sine, dar nu sunt intotdeauna bune pentru o anume persoana, de exemplu bunurile externe cum ar fi bogatia si onorurile. Sa vedem in cate feluri poate fi considerat cel nedrept. “Se pare ca nedrept este considerat cel care incalca legea, lacomul si cel care nu respecta egalitatea, astfel incat este evident ca cel drept este cel care se supune legilor si egalitatii. Deci dreptatea inseamna legalitate si egalitate iar nedreptatea inseamna ilegalitate si inegalitate. Dar, intrucat cel nedrept este si lacom, el se va preocupa de bunuri, si nu de toate, ci de cele care tin de avantaj sau dezavantaj si care sunt intotdeauna bunuri, luate in mod absolut, dar nu sunt intotdeauna astfel pentru un individ determinat. Desii oamenii se roaga pentru ele la zei si vor sa le obtina, totusi nu ar trebui sa o faca, ci se cuvine sa adreseze rugaminti zeilor ca bunurile luate in mod absolut sa fie totodata bunuri pentru ei insisi si sa le aleaga pe acestea din urma. Dar cel nedrept nu alege intotdeauna partea mai mare,ci, pus in fata unor lucruri rele luate in mod absolut, alege partea mai mica. Insa, intrucat si raul mai mic pare sa fie intr-un fel un bun, in consecinta, si lacomia tine de un bun, de aceea cel nedrept pare a fi lacom. De fapt el este lipsit de simtul egalitatii; caci aceasta notiune acopera ambele aspecte si le este comuna.”

Dreptatea particulara este de doua feluri: dreptatea in distribuirea onorurilor si a bogatiei intre cetateni si dreptatea corectiva prezenta in relatiile dintre oameni. In ambele cazuri el incearca sa arate ca dreptatea inseamna stabilirea unui fel de άναλοήα (ceea ce inseamna in primul rand proportie si inculde si anumite relatii numerice).

Dreptatea distributiva angajeaza doua persone si doua lucruri avand ca obiectiv, in cazul uni bun care trebuie distribuit, sa-l imparta in proportia C:D egala cu proportia meritului celor doua persoane A si B intre care trebuie impartit. Cu toate acestea meritul este estimat diferit in diverse state. In democratie, libertatea reprezinta standardul si toti oamenii liberi sunt considerati egali. In oligarhie standardul este bogatia sau originea nobila iar in aristocratie virtutea. Aristotel are in vedere si distribuirea profiturilor printre parteneri in proportia in care ei au investit in afacerea lor; impartirea unei mosteniri intra si ea in acelasi principiu. Prin distribuirea de onoruri Aristotel are in vedere distribuirea functiilor potrivit “ipotezei” fundamentale a starii speciale pentru care statutul de om liber, bogatia,originea nobila sau virtutea trebuie sa reprezinte standardul.