Dreptu Derivat al UE

Dreptul derivat al uniunii europene

Ordinea juridică este un ansamblu organizat şi structurat de norme juridice posedând propriile surse, si care este dotata cu organe şi proceduri apte să le emită, să le interpreteze precum şi să le constate şi să sancţioneze, dacă este nevoie, incalcarile.

Curtea de Justiţie a Uniunii a afirmat că dreptul comunitar constituie : « o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre ». Deci exista o ordine juridică cu toate componentele sale. Este autonomă faţă de ordinea juridică internatională şi cu un grad înalt de centralizare a creării şi aplicării normelor, care se apropie de ordinea internă.

Tratatele comunitare instituituie o nouă ordine juridică în profitul căreia statele şi-au limitat, drepturile suverane şi ale căror subiecţi sunt nu doar statele membre, ci şi cetăţenii lor. Caracteristica esenţială a ordinii comunitare astfel constituite este îndeosebi primatul său în raport cu drepturile statelor membre.

In dreptul Uniunii distingem două categorii de izvoare:

• izvoare primare, constituite din tratatele institutive (dreptul primar sau originar) - Tratatul de la Lisabona – numit si Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene.

• izvoare secundare, regulile juridice care sunt conţinute în actele adoptate de instituţii, în aplicarea acestor tratate (dreptul secundar sau derivat).

Din “izvoarele dreptului Uniunii” fac parte, alături de tratatele institutive şi actele adoptate de instituţiile Uniunii şi regulile de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară si anume: normele juridice care rezultă din convenţiile statelor membre încheiate în aplicarea tratatelor comunitare, izvoare nescrise, principiile generale de drept, jurisprudenţa Curţii de justiţie. Mai fac parte si regulile de drept a căror origine este exterioară ordinii juridice comunitare: normele juridice care rezultă din relaţiile exterioare ale Comunităţilor.

Actele unilaterale ale instituţiilor constituie al doilea ansamblu al surselor dreptului comunitar. Este un drept legiferat, un corp de reguli secretat de Comunitatea însăşi, în mod cvasi-autonom.

In cadrul Comunităţilor europene, aceasta fiind principala caracteristică care le distinge de organizaţiile internaţionale clasice pentru a le apropia de ordinea juridică internă, capacitatea de a crea reguli de drept fiind instituţionalizată, adică încredinţată anumitor organe care o exercită în conformitate cu o procedură prestabilită, suntem în prezenţa unei puteri normative comparabile puterii legislative.

Dupa modul de reglementare actele institutiilor Uniunii le putem imparti in acte tipice sau numite (regulamente, directive, decizii, recomandari si avize) si acte atipice sau nenumite (declaratii, comunicari, rezolutii, carti albe etc) acestea rezultand din activitatea institutiilor Uniunii.

Actele tipice pot fi acte obligatorii (regulamente, decizii, directive) si acte neobligatorii (recomandari, avize).

Actele tipice , dupa procedura de adoptare pot fi acte care se adopta prin proceduri legislative ordinare si speciale (directive si decizii) si acte fara caracter legislativ sau nelegislative.

Actele legislative se pot adopta prin procedura legislativa ordinara (procedura codeciziei) sau prin procedura legislativa speciala. Aceste acte se adopta la initiativa unui grup de state membre sau a Parlamentului European sau la recomandarea Bancii Centrale Europene sau la solicitarea Curtii de Justitie sau a Bancii Europene de Investitii.

Actele fara caracter legislativ sunt acte delegate si acte de punere in aplicare.

O alta categorie de acte juridice fara caracter legislativ sunt actele de punere in aplicare sau acte de executare.

Actele obligatorii din pct de vedere juridic, (regulamentul, decizia, directiva) sunt puse in aplicare de catre statele membre, prin masuri de drept intern, de Comisie sau Consiliu sau in anumite cazuri speciale de catre Consiliul European.

Regulamentul (decizie generală a CECA) este principala sursă a dreptului derivat. Prin el se exprimă puterea legislativă a Comunităţilor. Are o eficacitate comparabilă cu cea a legii în sistemele naţionale. Regulamentul are o valabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale, este direct aplicabil în toate statele membre.

Regulamentul este adoptat de către Consiliu, Consiliu şi Parlament (în cadrul procedurii codeciziei, potrivit art. 251 TCE), Comisie (în domeniile de competenţă proprie sau ale celor delegate de Consiliu) şi Banca Centrală Europeană. Prin el însuşi, fără nici o intervenţie din partea autorităţilor naţionale, produce efecte juridice în ordinea juridică a statelor membre.

Regulamentele pot fi regulamente de baza sau regulamente legislative, regulamente ca rezultat al delegarii, fara caracter legislativ si regulamenta de executare fara caracter legislativ.