Dreptul administrativ - modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu al funcționarului public

Capitolul I

1. Definiţia si noţiunea de funcţie publică si a funcţionarului public.

În România, reglementarea functie publice, în sensul modern al acceptiunii, a fost realizata prima data de Regulamentele Organice. Urmeaza cronologic, prevederi ale Statului dezvoltor al Conventiei de la Paris si ale Legii electorale din timpul lui Cuza, precum si cele ale Constitutiei din 1866, pentru ca abia prin Constitutia din 1923 sa se considere oportun momentul adoptarii unui statut al functionarilor publici, concretizat prin Legea din 19 iunie 1923, în vigoare pâna în 1940.

Evolutia ulterioara a reglementarilor în materie a fost determinata de cursul evenimentelor care au îndepartat societatea româneasca de pe calea unei democratii autentice. Un moment relevant în scurta prezentare a istoricului reglementarii functiei publice este adoptarea Constitutiei României din 1991, iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a Statutului functionarului public, prin Legea nr.188/1999 [1].

Într-un stat de drept, suveranitatea statului se realizeaza prin organele celor trei puteri: organele puterii legislative, ale celei executive si ale puterii judecatoresti.

De altfel, în Constitutie sunt reglementate, în Titlul III, intitulat: "Autoritatile publice", pe rând, organele care exercita puterile statului.

În ceea ce priveste functia publica si functionarul public în reglementarea româneasca, literatura de specialitate prezinta o multitudine de definitii, însa în Statutul functionarului public acestea sunt definite expres. Prin Statutul functionarului public se întelege ansamblul de reguli referitoare la situatia functionarilor publici.

Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome. Statul actioneaza prin functionarii publici care sunt detinatorii unor functii publice.

În cadrul organelor administratiei publice vom întâlni functii publice care au atribute de putere, bazate pe competenta si alte categorii de functii ce nu se înscriu în acesta clasa a functiei publice.

La nivelul statului, corespunzator celor trei functiuni vom regasi 3 categorii de functii publice între care exista asemanari dar si deosebiri. Asemanarile constau în faptul ca toate categoriile de functii - din domeniul parlamentar, legislativ, din cel executiv - administrativ si cel judecatoresc au la baza atributul de putere publica.

Prin lege se organizeaza diferite functii publice care sunt încredintate unor persoane fizice. Aceste persoane fizice din momentul în care li se încredinteaza functia publica, dobândesc calitatea de functionari publici. Ei reprezinta mijloace umane prin care actioneaza institutiile administratiei. De fiecare data, când se înfiinteaza si organizeaza un organ al administratiei publice, se stabilesc si functiile publice necesare prezentate într-o structura interna necesara cu raporturi ierarhice ori de colaborare, cu puterea publica aferenta realizarii componentelor fiecarei functii si a organului administrativ în ansamblu.

Functia publica este constituita din competentele stabilite de lege. Aceste competente, pe care le numim puteri, atributii, sarcini, obligatoriu sunt necesare realizarii misiunilor administratiei fata de colectivitatea nationala sau locala. Trebuie avut în vedere ca fiecare functie publica se constituie tocmai cu acest scop de a da satisfactie unor interese generale si nu unor interese particulare.

Orice demers al administratiei în vederea înfiintarii unor functii publice trebuie justificat prin asumarea, recunoasterea unor cerinte sociale carora administratia trebuie sa le de-a satisfactie.

Notiunea de functie publica a fost caracterizata ca fiind un complex de competente, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general destinat de a fi ocupat, în mod temporar de unul sau mai multi titulari, persoane fizice, care exercita atributiile în limitele competentei legale, urmarind realizarea scopului pentru care a fost creata functiunea.

Competentele atribuite unei functii publice pot fi puse în executare numai de catre functionarul public, de persoana fizica titulara a functiei publice. Functionarul public dobândeste calitatea aceasta si puterea necesara exercitarii unei functii publice din momentul numirii, confirmarii etc.

Trasaturi caracteristice ale functiei publice sunt titulare de competenta, de puteri publice, de atributii si responsabilitatile stabilite prin lege, au caracter permanent cu o functionare continua, în scopul satisfacerii unui interes general în mod perpetuu, fara limita de timp si fara intermitenta, sunt create prin lege, astfel încât administratia nu creeaza functii publice, sunt organizate pentru a satisface interesele generale, iar nu interese personale si au o anumita specializare si competenta, determinate de lege în cadrul careia urmaresc satisfacerea unui interes general.

Notiunea de functionar public a fost definita pentru prima data în legislatia noastra, în Legea pentru Statutul functionarilor publici din 19 iunie 1923 - unul din primele statute ale functionarilor publici din Europa care, în art.1 prevedea faptul ca "Sunt functionari publici cetatenii români, fara deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil si eclesiastic) la stat, judet, comuna sau la institutiile al caror buget este supus aprobarii Parlamentului, Guvernului sau consiliilor judetene si comunale".

Pornind de la constanta ca persoana fizica ce ocupa, în conditiile legii, o functie publica, este functionar public si de la prevederile constitutionale si legale cercetate, încercam sa desprindem câteva elemente care sa ne conduca la o definitie proprie.

Astfel toate serviciile publice - organe ale administratiei publice centrale si locale (dar si celelalte organe ale statului care realizeaza sarcinile specifice puterii legislative si ale celei judecatoresti), institutiile publice si regiile autonome de interes public - sunt dotate, înca de la înfiintare, cu functii publice, adica cu acele grupari de atributii, puteri si competente stabilite potrivit legii pentru realizarea sarcinilor specifice ale fiecarui serviciu public de catre persoanele fizice care ocupa, în conditiile legii, functia publica respectiva.

De asemenea, pentru ca o persoana sa poata ocupa o functie publica este necesar ca aceasta sa fie cetatean român. În acest sens, în art.16 alin 3 din Constitutia României se prevede faptul ca functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoane care au numai cetatenia româna si domiciliul în tara. Pe lânga aceasta cerinta a Constitutiei, în diferite legi se cer si alte conditii, referitoare la vârsta, studii, etc..

Totalitatea functionarilor publici din cadrul autoritatilor administrativ autonome si din cadrul autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala constituie corpul functionarilor publici.

Functionarul public este, deci, persoana fizica investita cu o functie publica cu caracter de permanenta în serviciile autoritatii centrale sau locale, ori în institutiile publice care apartin acestora. Ocuparea functiei de catre functionar, în mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea urmata de încheierea unui contract de munca sau prin simpla încheiere a unui contract de munca.