Dreptul comercial în condițiile noului cod civil

Dreptul comercial in conditiile noului Cod civil

Dupa o asteptare de multe decenii, in sfarsit, a fost adoptat un Nou Cod civil (Legea nr. 287/2009 publicata in Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009).

Noul Cod civil aduce multe noutati in reglementarea raporturilor juridice civile (a se vedea F. Baias, Proiectul Noului Cod civil – un demers necesar, in Curierul Judiciar nr. 3/2009, p. 123). Retine, insa, atentia o noutate, care este esentiala pentru sistemul dreptului roman. Ea priveste domeniul de aplicare a normelor Codului civil. Potrivit art. 3 Noul C.civ., „(1) Dispozitiile prezentului Cod se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere”.

Aceasta reglementare unitara a raporturilor de drept privat pune in discutie soarta dreptului comercial.

Problema se pune cu atat mai mult cu cat, prin Proiectul Legii de punere in aplicare a Codului civil, se propune abrogarea Codului comercial, cu exceptia Cartii a II-a si a art. 907-935 (art. 216 din Proiect), iar expresiile „acte de comert” sau „fapte de comert” cuprinse in actele normative in vigoare se inlocuiesc cu expresia „activitati de productie, comert sau prestari de servicii” (art. 6).

In opinia juristiilor, problema trebuie analizata in contextul mai larg al conceptiilor existente de-a lungul timpului cu privire la sistemele de reglementare a dreptului comercial.

Sistemele clasice de reglementare a dreptului comercial

In istoria moderna a dreptului comercial au fost practicate doua sisteme de reglementare: sistemul autonomiei dreptului comercial si sistemul unitatii dreptului privat.

La inceputul secolului al XIX-lea, nevoile dezvoltarii comertului si, implicit, ale apararii intereselor comerciantilor au dus la recunoasterea si legiferarea dreptului comercial, ca un drept special fata de dreptul civil.

Piatra de hotar in formarea dreptului comercial a constituit-o adoptarea Codului comercial francez in 1807. Anumite acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice – denumite acte de comert – au iesit de sub incidenta Codului civil francez din 1804 si li s-a dat o reglementare noua in Codul comercial, corespunzatoare exigentelor activitatii comerciale.

Prin adoptarea Codului comercial francez s-a consacrat dualismul dreptului privat si, implicit, autonomia dreptului comercial, ca ramura distincta a dreptului privat. Dreptul comercial, ca drept special, se completeaza cu normele dreptului civil, care reprezinta dreptul comun al raporturilor de drept privat.

Sistemul autonomiei dreptului comercial a fost considerat un progres in reglementarea raporturilor juridice. El a fost preluat si de Codul civil italian, adoptat in anul 1882. Acest Cod comercial a servit ca model pentru Codul comercial roman din 1887.

Desi s-a recunoscut caracterul particular al dreptului comercial, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea, in doctrina s-a discutat daca dreptul comercial trebuie sa fi e un drept autonom sau trebuie sa se integreze in dreptul civil, in vederea realizarii unui drept privat unitar (a se vedea I.L. Georgescu, Destinele dreptului comercial si problema unui cod unic al dreptului privat, in Revista de Drept Comercial nr. 5-6/1942, p. 314 si urm.; D. Galasescu-Pyk, Evolutia notiunii de comercialitate si autonomia dreptului comercial, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/1942, p. 445 si urm.). Au fost invocate numeroase argumente, atat pentru sistemul autonomiei dreptului comercial, cat si pentru sistemul unitatii dreptului privat (a se vedea I.L. Georgescu, Drept comercial roman, vol. I, Ed. Socec, Bucuresti, 1946, p. 73 si urm.; St.D. Carpenaru, Tratat de drept comercial roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 16-18).

In anul 1942, sub influenta conceptiilor corporatiste ale vremii, in Italia a fost adoptat un nou Cod civil, care cuprindea o reglementare unitara a dreptului privat (o reglementare partiala a fost consacrata si de Codul unic elvetian al obligatiilor).

In conceptia Codului civil italian, notiunea de comert este inlocuita cu cea de activitate economica, iar notiunea de comerciant, cu cea de intreprinzator.

Raporturile economice sunt considerate fenomene de organizare, iar intreprinderea ca organizare de bunuri si persoane (a se vedea P. Demetrescu, Intreprinderea in noul Cod civil italian, in Revista de Drept Comercial nr. 1-2/1943, p. 13 si urm.).

Codul civil italian generalizeaza conceptia de intreprindere. Aceasta cuprinde orice forma de activitate productiva organizata, industriala, agricola, comerciala si de credit.

In Codul civil italian nu exista o definitie a intreprinderii, ci a intreprinzatorului. Prin intreprinzator se intelege acea persoana care exercita profesional o activitate economica organizata, in scopul productiei sau schimbului de bunuri sau servicii.