Dreptul Comunitar și Dreptul Constituțional European

A. Izvoarele dreptului comunitar.

B. Raporturile juridice de drept constituţional al Uniunii Europene şi subiectele acestora.

C. Normele şi izvoarele de drept constituţional al Uniunii Europene.

A. Izvoarele dreptului comunitar.

I. Introducere.

Dreptul european reuneşte ramurile care s-au desprins în timp din dreptul comunitar: dreptul social european, dreptul european al muncii, dreptul instituţional european, dreptul constituţional european, dreptul european al afacerilor etc.

Dreptul european îşi trage originile din tratatele originare care au pus bazele primelor comunităţi europene : Comunitatea Economică a Cărbunelui si Oţelului, Comunitatea Economică Europeană si Comunitatea si Comunitatea Europeană a

Energiei Atomice.

Principalele direcţii ale dezvoltării sistemului comunitar sunt următoarele:

- unificarea instituţională;

- extinderea spaţiului comunitar;

- identificarea domeniilor în care puteau opera intervenţiile comunitare.

Se creează astfel o Uniune Europeană bazată pe comunităţile europene şi completată prin formele de cooperare şi politicile prevăzute în noul act.

Uniunea devine astfel o construcţie bazată pe trei piloni :

- dimensiunea comunitară;

- politica externă si de securitate;

- cooperarea în domeniul justiţiei si al afacerilor interne.

În acelaşi timp au fost stabilite şi obiectivele principale ale Uniunii Europene:

- promovarea unui progres economic si social, echilibrat si durabil, prin crearea spaţiului fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei uniuni economice si monetare (prin introducerea monedei unice euro);

- afirmarea identităţii pe scena internaţională, în special prin punerea în practică a unei politici externe şi de securitate comune, şi definirea în timp a unei politici de apărare comune;

- întărirea protecţiei drepturilor si intereselor cetăţenilor statelor membre, prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii;

- menţinerea şi dezvoltarea Uniunii ca o zonă a libertăţii, securităţii şi justiţiei, în cadrul căreia libertatea de miscare a persoanelor să fie asigurată împreună cu măsurile adecvate controlului graniţelor externe, azilului, imigrării, precum şi în materia prevenirii criminalităţii şi a luptei împotriva acestui fenomen;

- menţinerea integrală a acquis-ului , care este constituit din toate actele adoptate în cadrul celui de-al doilea si al treilea pilon al Uniunii Europene. Exceptările şi derogările de la acquis sunt bine determinate şi au o durată limitată în timp.

II. Izvoarele dreptului comunitar.

Uniunea Europeană este o uniune de drept. Ea se bazează pe un ansamblu de reguli şi norme juridice a căror respectare este obligatorie pentru toate subiectele de drept - instituţiile comunitare, Statele Membre si persoanele fizice (cetăţenii).

Analizând structura Uniunii Europene, vom observa că ordinea sa juridică are o natură complexă derivând dintr-un sistem de izvoare diferenţiat :

- pe de o parte, un drept ce a evoluat şi a devenit dreptul comunitar;

- de cealaltă parte, dreptul relativ la politica externă si de securitate comună si cel în materia cooperării penale.

Izvoarele dreptului comunitar sunt definite ca modalităţi specifice prin care regulile de conduită considerate necesare în structurile europene devin norme de drept prin acordul de voinţă al statelor membre.

În sens material, realităţile europene, cerinţele dezvoltării economice şi sociale configurează voinţa statelor de a preciza anumite norme juridice.

În sens formal, regulile de conduită considerate necesare în structurile europene pot fi exprimate în tratate, acorduri, directive, regulamente, decizii.

În literatura de specialitate, nu există o clasificare unitară a izvoarelor dreptului comunitar.