Dreptul Concurentei Comerciale - Ramura Distincta a Sistemului de Drept Romanesc

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Dreptul Concurentei Comerciale - Ramura Distincta a Sistemului de Drept Romanesc.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 27 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

I. Dreptul concurenţei comerciale-ramură distinctă a sistemului de drept românesc
I.1. CONSIDERAŢII GENERALE
I.2. SCURT ISTORIC
I.3.NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE ŞI OBIECTUL DREPTULUI CONCURENŢEI
II. Concurenţa comercială-instrument al economiei de piaţă
II1 NOŢIUNEA DE CONCURENŢĂ COMERCIALĂ
II.1.1. Semnificaţia generică
II.1.2.Semnificaţia economică, trăsăturile şi funcţiile concurenţei
II.1.3. Semnificaţia specifică
II.2.2 Formele concurenţei – definire, analiză
Concluzii

Extras din document

I.DREPTUL CONCURENŢEI COMERCIALE – RAMURĂ DISTINCTĂ A SISTEMULUI DE DREPT ROMÂNESC

I.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Dreptul concurenţei are două înţelesuri:

În înţeles larg - dreptul concurenţei cuprinde atât dispoziţiile al căror scop este reprimarea concurenţei neloiale cât şi pe cele al căror obiect îl formează restricţiile impuse concurenţei.

În înţeles restrâns - dreptul concurenţei se reduce la normele care reglementează reprimarea actelor neloiale.

Legătura dintre regulile privind reprimarea concurenţei neloiale şi restricţiile aduse concurenţei a fost pusă în evidenţă după cel de-al doilea război mondial.

Restricţiile aduse concurenţei au ca scop menţinerea şi apărarea liberei concurenţe în faţa tendinţelor monopoliste ale grupărilor economice, de eliminarea concurenţilor mai puţin puternici. Reprimarea concurenţei neloiale are ca scop sancţionarea actelor contrare „bunelor moravuri” şi menţinerea unui minim de lealitate în raporturile de concurenţă.

În concepţia modernă reglementarea de ansamblu a concurenţei este menită să asigure libertatea şi moralitatea activităţii economice în scopul protejării intereselor concurenţiale cât şi pe cele ale colectivităţii.

I.2. SCURT ISTORIC

Abolirea corporaţiilor şi consacrarea principiului libertăţii comerţului şi industriei (în Franţa, spre exemplu, prin Legea din 17 martie 1791) au însemnat şi consacrarea principiului libertăţii de concurenţă între cei ce exercitau aceeaşi activitate.

Există concurenţă ori de câte ori mai multe persoane urmăresc în activitatea lor economică, acelaşi scop sau un scop asemănător.

În doctrina liberalismului economic libertatea de concurenţă era privită ca o condiţie şi o garanţie a progresului.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când, sub formă incipientă, apare dreptul concurenţei, au apărut reglementări restrictive ale libertăţii concurenţei, proclamate iniţial din necesitatea de a interveni împotriva exercitării abuzive a libertăţilor de concurenţă.

La baza acestor reglementări a stat ideea că libertatea de concurenţă îşi are limitele în obiceiurile comerciale cinstite.

Altfel spus, în lupta de concurenţă partenerii sunt datori să respecte un minimum de moralitate, iar odată aceste limite depăşite concurenţa devine neloială şi angajează răspunderea celui care a săvârşit asemenea acte. Asemenea fapte vizau mai ales domeniul mărcilor de fabrică şi de comerţ.

Temeiul răspunderii pentru concurenţă a fost găsit în dispoziţiile Codului civil privitoare la răspundere, temei păstrat şi azi în ţările în care nu există reglementări speciale.

Reglementările speciale au ca obiect atât reprimarea practicilor abuzive în exercitarea comerţului şi industriei, cât şi interzicerea grupărilor capabile să exercite o anumită presiune asupra pieţii şi să îngrădească astfel libertatea de concurenţă.

Apoi, au fost adoptate reglementări ce aveau ca scop protecţia consumatorilor.

Astfel, sfera subiectelor protejate s-a extins, incluzând pe lângă concurenţii comerciali şi consumatorii, aceştia putând fi prejudiciaţi atât prin practicile abuzive ale concurenţilor, cât şi prin înţelegerile ce pot interveni între aceştia cu scopul de a elimina concurenţa.

În Franţa şi Italia sancţionarea actelor de concurenţă neloială este creaţia jurisprudenţei, iar temeiul îl constituie dreptul comun al răspunderii delictuale, în principal.

În Germania a fost adoptată prima lege pentru reprimarea concurenţei neloiale la 27 mai 1896, iar în 1909 a fost adoptată o altă lege, care în art.1 dispunea că „oricine săvârşeşte în schimburile comerciale acte de concurenţă contrare bunelor moravuri, poate fi obligat la încetarea acestor acte şi la plata de daune.”

În Anglia nu există o lege specială în materie de concurenţă neloială, însă în multe cazuri actele de concurenţă neloială cad sub incidenţa legii penale, cum ar fi reclama mincinoasă sau abuzul de semne distinctive.

În ţările foste comuniste, problemele concurenţei nu au atras atenţia specialiştilor.

Economia planificată şi controlul administrativ preventiv au lăsat un teren limitat actelor de concurenţă neloială. La acestea s-a adăugat şi faptul că interesul acordat mărcilor şi invenţiilor a fost destul de redus.

După anul 1965, când fosta URSS a aderat la Uniunea de la Paris, protecţia împotriva concurenţei neloiale a primit la început o oarecare importanţă, care a crescut după dezvoltarea relaţiilor de comerţ exterior între est şi vest.

Legea română a concurenţei neloiale din 18 mai 1932 a fost abrogată expres prin Decretul nr.691/1973 din 14.01.1974, fără a fi înlocuită cu o altă reglementare.

I.3.NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE ŞI OBIECTUL DREPTULUI CONCURENŢEI

Dreptul concurenţei este o disciplină eterogenă.

Astfel, obiectul său de studiu îl constituie:

- concurenţa neloială şi reprimarea ei;

- interzicerea înţelegerilor restrictive de concurenţă;

- protecţia consumatorilor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul Concurentei Comerciale - Ramura Distincta a Sistemului de Drept Romanesc.doc