Dreptul de Autor

Cap.1: Scurt istoric

Recunoasterea si protectia dreptului autorilor asupra operelor lor este o cucerire tarzie. Este incontestabil astazi ca nici grecii si nici romanii nu au cunoscut o asemenea protectie.

Evul mediu este momentul in care incepe sa apara dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor, iar industria copistilor ia o amploare deosebita. Copierea manuscriselor a fost, intr-o prima perioada, un monopol al calugarilor, pentru a deveni mai apoi o industrie in mana universitatilor.

Prima mare cotitura in evolutia dreptului de autor, mai exact momentul in care a fost creat cadrul general in care s-au pus bazele dreptului de autor, coincide cu descoperirea tiparului de catre Gutenderg.

La sfarsitul secolului al XVII-lea isi face loc ideea unei proprietati intelectuale, iar la inceputul secolului al XVIII-lea apar cele dintai preocupari teoretice de drept de autor propriu-zis. Desi se intalneste calitatea de furt, data utilizarii fara drept a unei opere straine, nu era vorba decat de condamnare morala.

Articolul 5 din regulamentul din 30 august 1777, privind librariile si imprimeriile, consacra o regula de o importanta deosebita, stabilind perpetuitatea privilegiului obtinut de autor, care se transmite urmasilor, cu conditia de a nu se ceda opera unui librar, in care caz durata privilegiului nu poate depasi pe aceea a vietii autorului. Solutia a fost obiectul unor atacuri violente, fiind chiar adusa in Parlament. In aceste conditii a fost editat Decretul din 10 iulie 1793, care a reprezentat cea dintai reglementare a drepturilor autorilor, aplicabila tuturor categoriilor de opere.

In S.U.A., Congresul a adoptat in 1870 un act normativ care recunostea autorului, automat, un drept de folosinta de 14 ani asupra operei sale, cu posibilitatea ca acest drept sa fie prelungit pentru o noua perioada de 14 ani, daca la exprimarea celui dintai autorul se afla inca in viata.

Lucrarea din 3 februarie 1831 a inlocuit regementarile anterioare, recunoscand autorul  cetatean al S.U.A. sau rezident in aceasta tara  un drept de reproducere a operei sale, pe o perioada de 28 de ani, cu posibilitatea de prelungire pe inca 14 ani, daca autorul, sotia sau copiii sai sunt inca in viata la exprimarea primei perioade.

La 28 iunie 1923, intra in vigoare o lege speciala consacrata dreptului de autor, Legea proprietatii literare si artistice. Aceasta lege a fost completata in 1946, la 24 iulie, printr-o lege privind contractul de editare si dreptul autorului asupra operelor literare. Aceasta din urma lege a fost partial abrogata (cu exceptia art. 51-56) prin Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949 pentru editarea si difuzarea cartii.

La 16 februarie 1951 intra in vigoare Decretul nr.19 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile de a fi tiparite, decret care a fost ulterior modificat prin Decretul nr.428 din 13 noiembrie 1952.

Toate aceste acte normative au fost expres abrogate, ca si Legea din 1923, prin dispozitiile art.43 din Decretul nr.321 din 27 iunie 1956 privind drepturile de autor.

Actuala lege romana a dreptului de autor, care parea, inca din 1990, una din prioritatile legiuitorului, a fost publicata in Monitorul Oficial din 20 martie 1996 si a intrat in vigoare dupa 90 de zile de la data publicarii.

Cap.2: Dispozitii introductive.

Art.1.  (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra oricaror asemenea opere de creatie intelectuala, este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial.

(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata.

Art.2.  Recunoasterea dreptirilor prevazute in prezenta lege nu prejudiciaza si nu exclude protectia acordata prin alte dispozitii legale.

COMENTARIU

Cele doua articole situate in cadrul dispozitiilor generale fixeaza domeniul de aplicatiune al legii, care este opera de creatie intelectuala. Ea imbraca in principal forma operei literare, artistice sau stiintifice.

Se subliniaza de asemenea legatura acestui drept de persoana autorului si se precizeaza ca este alcatuit din prerogative morale si materilae.

Protectia nu este conditionata de publicarea (aducerea la cunostinta publica) operei si nici de faptul de a fi terminata.

Protectia acordata de lege poate fi cumulata cu protectia asigurata prin alte acte normative.

Cap.3: Subiectul dreptului de autor.

Art.3.  (1) Este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.

(2) In cazurile expres prevazute de lege, pot beneficia de protectia acordata autorului persoanele juridice si persoanele fizice altele decat autorul.

(3) Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite in conditiile legii.

Art.4.  (1) Se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa pentru prima data la cunostinta publica.

(2) Cand opera a fost adusa la cunostinta publica sub forma anonima sau sub pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercita de catre persoana fizica sau juridica ce o face publica numai cu consimtamantul autorului, atat timp cat acesta nu-si dezvaluie identitatea.