Dreptul de proprietate publică

Notiunea dreptului de proprietate publică si reglementarea sa legală

Dreptul de proprietate publică apartine statului sau unitătilor administrativ-teritoriale si se exercită asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public în conformitate cu art.1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia.

Dreptul de proprietate publică se defineste în art. 858 al noului Cod civil ca fiind dreptul de proprietate ce apartine statului sau unei unităti administrativ-teritoriale asupra bunurilor care prin natura lor sau prin declaratia legii sunt de uz ori de interes public cu conditia să fie dobândite prin unul din modurile de dobândire stipulate de lege.

Trecând la doctrină, dreptul de proprietate publică este dreptul de proprietate al statului si unitătilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul public si care se exercită în regim de drept public, fiind inalienabil, imprescriptibbil si insesizabil.1

În Constitutia României, revizuită, apar reglementări referitoare la garantarea si ocrotirea proprietătii publice prin lege în alin.2 la art. 136, la titularii dreptului de proprietate publică, la obiectul dreptului de proprietate publică în alin. 3 la art. 136, la regimul juridic al proprietătii publice în alin. 4 la art. 136, la instituirea regulii conform căreia reglementarea regimului juridic general al proprietătii se va produce prin lege organică în art. 73.

Legea cadru în privinta proprietătii publice este legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998 si cuprinde reglementări cu privire la bunurile care fac obiectul proprietătii publice a statului si unitătilor administrativ-teritoriale, la modalitătile de dobândire a proprietătii publice, la regimul juridic al bunurilor proprietate publică, la drepturile reale care corespund dreptului de proprietate publică.

Despre caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică

Se poate aprecia faptul că dreptul de proprietate publică este absolut, exclusiv si perpetuu, însă acesta poate prezenta si anumite caractere specifice. Prin alin. 4 art. 136 din Constitutia României, prin noul Cod civil la art. 861 precum si prin art. 11 din Legea nr. 213/1998 se apreciază că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Despre inalienabilitate se poate spune că bunurile apartinând dreptului de proprietate publică nu pot fi înstrăinate, nu pot forma obiectul unor garantii reale precum gajul sau ipoteca, sub sanctiunea nulitătii absolute a actelor juridice având ca obiect înstrăinarea sau grevarea cu o sarcină reală. De asemenea se poate spune că în conditiile legii organice bunurile proprietate publică pot fi date în administrare regiilor autonome ori institutiilor publice, precum si concesionate ori închiriate, chiar si date în folosintă gratuită institutiilor de utilitate publică, ceea ce se traduce prin faptul că bunurile proprietate publică sunt efectiv scoase din circuitul civil general.

Despre imprescriptibilitate putem spune că bunurile apartinând de domeniul public al statului si unitătilor administrativ-teritoriale sunt imprescriptibile atât din punct de vedere achizitiv cât si extinctiv.

Din punct de vedere extinctiv – actiunea în revendicare a unui bun poate fi exercitată oricând astfel că ea nu se stinge. Din punct de vedere achizitiv – actiunea în revendicare cu privire la un bun apartinând domeniului public nu poate fi paralizată prin invocarea dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului prin uzucapiune. De altfel, în conformitate cu Legea nr. 213/1998 art.11 alin.1 lit.c si cu noul Cod civil art. 861 alin.2 stim că bunurile din proprietatea publică nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin posesia de bună-credintă, functie de situatie, asupra bunurilor mobile.

Cât despre insesizabilitate putem spune că bunurile proprietate publică nu pot fi urmărite de creditorii proprietarului lor sau de creditorii celor cărora le-au fost date în administrare sau cu orice alt titlu deoarece urmărirea silită a bunurilor din domeniul public al statului nu este posibilă, gratie faptului că statul se presupune a fi mereu solvabil.

Subiectele dreptului de proprietate publică

Subiectele dreptului de proprietate publică sunt:

• Statul = pentru bunurile din domeniul public de interes national;

• Unitătile administrativ-teritoriale = pentru bunurile din domeniul public de interes local.

Obiectul dreptului de proprietate publică

În Constitutia României sunt enumerate doar cu caracter general bunurile proprietate publică ce alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică. În art. 136(3) este stabilită sfera de cuprindere a bunurilor din proprietatea publică astfel: „Bogătiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice“.

Domeniul public e alcatuit in conformitate cu Legea 213/1998 din bunurile prevazute in art.136 alin.3 din Constitutie si cele stabilite prin anexa ce face parte din lege. Pe de alta parte, in Codul civil, in conformitate cu art.859 alin. (1), constituie obiect exclusiv al proprietatii publice bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organica.

Includerea in domeniul public a anumitor bunuri se face pe baza anumitor criterii2 cum sunt declaratia legii, natura bunurilor si afectatiunea bunurilor. Pe baza criteriului declaratiei legii fac parte din domeniul public bunurile care sunt in mod expres enumerate in acest sens de lege. Pe de alta parte, dupa criteriul naturii bunurilor intra in domeniul public bunurile care sunt de uz sau interes public. Totodata tinand cont de criteriul afectatiunii bunurilor in alcatuirea domeniului public intra bunurile destinate uzului sau interesului public. Definim ca bunuri de uz public bunurile care prin natura lor sunt de folosinta generala – parcuri publice, drumuri publice, piete publice – iar bunuri de interes public bunurile ce intereseaza toti membrii societatii chiar daca acestia nu au acces nemijlocit la folosinta acestor bunuri – scolile, spitalele, muzeele etc. Atat statul cat si unitatile teritorial-administrative isi exercita posesia, folosinta si dispozitia asupra acelor bunuri care formeaza domeniul public atat in limitele cat si in conditiile legii.