Dreptul Englez

1. Legaturile originare dintre Europa si Insulele Britanice

In vreme ce sistemele juridice latino-germane se bazeaza pe dreptul roman, in Anglia s-a dezvoltat un sistem juridic diferit, in parte conectat, in parte opus dreptului roman. Inainte de anul 1000 d. Hr., pe teritoriul Britanic coexistau norme de origine germanica (legate si de dominatia daneza in partea orientala a insulei) si normele de drept roman si canonic introduse in momentul crestinarii (664 d. Hr.), destinate ramanerii in vigoare pana in zilele noastre in ce priveste materiile matrimoniale si, respectiv, acelea care reglementeaza succesiunea. Acestor drepturi si eterogenelor practici locale in vigoare in diferite state ale principalelor insule britanice li s-a suprapus, in 1066, dreptul introdus de catre cucerirea normanda.

Unitatea politica a Marii Britanii (cu exceptia Scotiei realizata de Wilhelm Cuceritorul a avut ca o consecinta directa si unificarea dreptului. Acest drept unificat a fost numit “drept comun”, common law, deoarece el inlocuia drepturile speciale, in vigoare anterior. S.F.Ch. Milsom deschide cu aceste cuvinte Istoria sa despre dreptul englez: Common law-ul este produsul secundar al unui triumf administrativ”.

Imixtiunea dominatiei normande in Anglia era facilitata si de faptul ca normele consuetudinare, proprii normanzilor, erau germanice, normanzii fiind o populatie originara din Norvegia.

2. Inns of Court si traditia avocateasca in Marea Britanie

Curia Regis, Curtea lui Wilhelm I, a devenit centrul vietii administrative si juridice a noului regim. In juril Curia Regis s-a format rapid o patura profesionala juridica mult mai omogena, din care rezultau juristi care, prin sentintele lor, creau common law-ul. Acesta este deci un drept consuetudinar, dar intr-un sens particular: consuetudinea care este izvor al acestui dept ia nastere nu din comportamentul popular, ci din acela al judecatorilor.

Inca din secolul al XIV-lea, in jurul Curia Regis s-au format patru organizatii corporatiste de juristi, numite Inss of Court, existente inca si in zilele noastre (Inner Temple, Middle Temple, Gray’s Inn, Lincoln’s Inn).

Functionarea Inns of Court ilustreaza cateva particularitati socioligice inimitabile ale sistemului juridic englez. Inns-urile sunt institutiile in care licentiatul in jurisprudenta este mai intai initiat in profesia de jurist si apoi sustinut in exercitarea functiei (profesiei) sale. In afara tribunalului, asistenta legala este acordata de solicitor; daca tratativele extrajudiciare nu dau rezultate, se deschide o cauza in fata unei Curti si in acel moment, asistenta legala poate fi furnizata numai de barrister.

Cel care, la absolvirea Facultatii de Drept, aspira sa se faca barrister, se inscrie la una dintre cele patru Inns of Court, unicele autorizate pentru formarea avocatilor, in functie pe langa Tribunalele din Anglia si Tara Galilor. Pentru a putea fi numit si astfel sa faca parte din Bar – sa poate numi, aproximativ, Ordinul Avocatilor - , practicantul frecventeaza Inn-ul. Un punct central in socializare il constituie cinele comune tinute in Marea Sala Centrala: in grupuri de cate patru, toti membrii Inn-ului stau la masa in ordinea varstei si, dupa cina, participa la dezbateri, in procese fictive (moots) si concerte. Aceasta activitate sociala este insotita de exemene profesionale care trebuie depasite, dupa care practicantul este proclamat barrister de sefii Inn-ului din care face parte. Acum va putea vorbi de la bara (Bar)Tribunalului.

Colegialitatea din timpul perioadei de ucenicie continua pe parcursul exercitarii profesiei. Avocatii opereaza in grupuri constituite (chambers), ale caror birouri sunt in cladirea Inn-ului. Dupa examen noul avocat presteaza sase luni de noviciat (pupillage) pe langa unul dintre aceste grupuri si poate fi chemat apoi sa faca parte din unul dintre acestea sau sa lucreze ca independent.

Comunitatea juridica este facuta si mai omogena de lipsa unei divizari rigide intre carierele de jurist si cea de avocat; judecatorii de la High Court sunt alesi dintre cei care fac parte din Ordinul Avocatilor. Sistemul traditiilor comune si al cunostintelor personale dobandite de catre si in Inn-uri, inca din anii tineretii, perpetueaza astfel sistemul judiciar englez.

3. Dreptul roman si formarea common law

Unitatea juridica, centralizarea juridica si omogenitatea castei avocatilor explica lipsa de perceptie in Marea Britanie a dreptului roman, desi favorizat de dinastiile Tudor si Stuart. Daca in Germania, impartirea in mici state facea indispensabila acceptarea dreptului roman ca cel mai mic numitor comun juridic, Marea Britanie avea deja dreptul sau comun. In acest sens se opune common law-ului civil law-ul, intelegand prin cel din urma termen dreptul european continental, de origine romanista. Pentru toata perioada dinastiilor Tudor si Stuart, a fost o lupta aspra intre tribunalele care aplicau dreptul roman si tribunalele din common law, divizate pe specializari de Curia Regis (Court of Exchequer pentru chestiuni de ordin fiscal si civil; Court of King’s Bench, pentru delicte penale; Court of Common Pleas, pentru aplicare common lawi-ului printre supusi). Tribunalele care aplicau dreptul roman nu au reusit sa se afirme si au disparut, depasite fiind de Curtile nationaliste care, paradoxal, se incapatanau sa nu foloseasca limba nationala.

Dreptul englez a fost atunci sustinut de patru sisteme normative:

- common law-ul, aplicat de catre cele trei Curti citate;

- law merchant, dreptul comercial, care cuprindea normele de drept international privat, dreptul maritim, precum si Regulamentele targurilor si pietelor;

- dreptul canonic care, administrat inca de la inceput de Biserica Romei, a sfarsit prin a fi in buna parte absorbit de common law, atunci cand Reforma protestanta a facut din Regela Angliei, in acelasi timp, si capul Bisericii reformate, care lua astfel numele de Biserica anglicana;