Dreptul European al drepturilor omului - Tratamentele inumane în spațiile privative de libertate conform jurisprudenței CEDO

Art. 3 al CEDO enunță cu valoare imperativă: Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Nimeni nu poate fi supus nici torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

Articolul 3 din Convenție dispune clar și concis faptul că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Deși aparent simplu și pe înțeles, la o analiză mai atentă vom putea observa faptul că art. 3 implică o serie de discuții și pune o mulțime de probleme, fapt evidențiat cel mai bine de vasta jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului (și a fostei Comisii în această materie).

Curtea de la Strasbourg a dezvoltat o serie de criterii în funcție de care violența exercitată de agenții statului poate fi încadrată în una din aceste categorii: contextul în care au avut loc fapte de violență, durata acestor violențe, efectele fizice sau psihice asupra persoanei care le-a suferit, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei precum și motivația faptelor violente. Curtea europeană analizează aceste criterii împreună sau separat, în funcție de circumstanțele cauzei.

Dispozițiile art. 3 au ca scop apărarea integrității fizice și morale a persoanei și demnitatea sa.

Întrucât reglementează dreptul oricărei persoane la demnitate și integritate fizică, interdicția impusă de art. 3 este una absolută. Rezultă de aici că statele europene nu pot în nicio situație să deroge de la aceste prevederi, ceea ce face ca acest drept să apară ca fiind unul intangibil. Interdicția aplicării torturii sau a unor pedepse sau tratamente inumane ori degradante este absolută și prin raportare la comportamentul persoanei căreia acestea i-ar fi aplicate. De asemenea, natura infracțiunii care i s-ar imputa reclamantului este lipsită de orice pertinență pe terenul art. 3.

Interzicerea torturii a devenit un principiu general de drept internațional, cu valoare de normă - jus cogens (normă imperativă).

Acest drept întrunește următoarele caractere:

- drept intangibil, nu se permit limitări ale exercitării acestuia, nici în circumstanțele care pot pune în pericol suveranitatea națională, ceea ce îldiferențiazăde alte drepturi protejate de Convenție;

- nu poate suporta derogări,în temeiul art.15 referitor la derogările în caz deurgență;

- este un drept absolut, care subzistă, indiferent de comportamentul victimei și indiferent de infracțiunea pentru a cărei săvârșire este acuzată victima.

Definirea noțiunilor din articolul 3 al Convenției europene s-a făcut pe cale jurisprudențială. În cauza Irlanda c. Regatului Unit (1978), Curtea a diferențiat cele trei noțiuni esențiale ale articolului 3 după gradul de gravitate al tratamentelor sau pedepselor:

a) tortura: tratament inuman aplicat intenționat și care provoacă suferințe foarte grave și foarte crude; cele trei elemente principale ale torturii sunt, deci, intensitatea suferinței, intenție și scopul determinat.

Pentru explicitarea noțiunii de tortură, Corneliu Bîrsan reia definiția din Convenția O.N.U.: “Orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice (intense) fizice sau psihice, în special cu scopul de a obține de la ea sau de la o terță persoană informații sau mărturii, de a o pedepsi pentru un act pe care ea sau o terță persoană l-a comis, sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei, sau de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru orice alt motiv întemeiat pe orice formă de discriminare, atunci când o asemenea durere sau suferință este provocată de un agent al autorității publice sau de orice persoană care acționează cu titlul oficial ori la instigarea sa sau cu consimțământul ei expres sau tacit.”

b) tratamentul sau pedeapsa inumană: aplicarea unei suferințe intense, fizice sau mintale.

c) tratament degradant: tratament care crează victimei sentimente de frică, neliniște și de inferioritate care umilesc, înjosesc și frâng eventual rezistența sa fizică sau morală. Tratamentele degradante au în vedere acele atingeri grave ale demnității umane, dovedindu-se de natură să coboare statutul social al unei persoane, situația sau reputația ei putând fi considerată a constitui un asemenea tratament, în sensul art. 3 din Convenție, dacă ea atinge un anumit grad de gravitate .