Dreptul european al mediului

Viaţa privată este o noţiune foarte largă şi presupune integritatea fizică şi psihică a persoanei. Noţiunea de viaţă privată cuprinde viaţa privată personală, viaţa privată socială şi dreptul la un mediu sănătos.

Protecţia mediului are în centrul atenţiei sale conservarea şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale omului, menţinerea ecosistemelor naturale. Drept consecinţă juridică a acestei realităţi şi în acelaşi timp una dintre căile de implicare activă a dreptului în ocrotirea şi conservarea mediului este recunoaşterea şi garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat.

Doctrina juridică actuală evidenţiază conturarea şi consacrarea – la nivel naţional şi internaţional – a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat, fie în mod expres (sub formulări diferite), fie în mod indirect, prin consacrarea unei obligaţii în sarcina statului de a asigura calitatea factorilor naturali şi echilibrul ecologic. Se admite că este vorba despre un drept procedural, ce poate fi asemănat cu dreptul la viaţă sau la sănătate. Din punct de vedere al conţinutului său, acest drept semnifică dreptul la conservarea sau ameliorarea calităţii mediului, ca o dimensiune a asigurării calităţii vieţii individului. În ultimul timp acest drept fundamental a dobândit şi semnificaţia că orice creştere economică trebuie să respecte dreptul generaţiilor viitoare la un mediu nepoluat, în conformitate cu conceptul dezvoltării durabile.

Conform lui Al. Kiss: „dacă dreptul mediului decurge din interesul comun al umanităţii se poate considera că acest interes se reflectă în drepturile recunoscute ale individului“. De altfel, respectarea universală a drepturilor omului a fost proclamată ca făcând parte din interesul comun al întregii umanităţi.

În doctrină se recunoaşte că consecinţele recunoaşterii unui drept constituţional la un mediu de calitate sunt, în mod cert, importante pentru legislaţia şi reglementările privind mediul şi în general pentru politica de protecţie a mediului.

Au existat totuşi şi opinii care consideră că este prematură înscrierea acestui drept între drepturile fundamentale ale omului, dovadă că în Constituţia României din 1991 dreptul la un mediu sănătos nu era stipulat în mod expres.

Cu ocazia Conferinţei mondiale pentru mediu şi dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992), Declaraţia asupra mediului şi dezvoltării proclamă ca prim principiu: „fiinţele umane au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura“.

Dincolo de recunoaşterea sa ca atare în texte internaţionale cu valoare juridică, dreptul la un mediu sănătos presupune şi asigurarea unor mijloace procedurale şi de altă natură care să facă efectivă respectarea sa. Astfel, Declaraţia de la Rio (1992), în principiul 10, formulează că problemă „cea mai bună manieră de a trata problemele mediului este aceea de a asigura participarea tuturor cetăţenilor, la nivelul lor de interes.

Astfel, la nivel naţional, fiecare individ trebuie să aibă acces la informaţiile referitoare la mediu, pe care le deţin autorităţile publice şi să aibă posibilitatea de a participa la procesul de luare a deciziilor”. De asemenea, trebuie asigurat accesul efectiv la acţiuni judecătoreşti de reparaţie a prejudiciilor produse de poluare.

Un rol extrem de important în afirmarea pe plan internaţional a dreptului la un mediu sănătos l-a avut Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu, semnată la Aarhus în 1998.

Preambulul acestui document recunoaşte că „orice persoană are dreptul să trăiască într-un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale şi sarcina să protejeze şi să îmbunătăţească mediul în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare“.

Odată cu acutizarea fenomenului de poluare, în cadrul jurisprudenţei legate de drepturile omului, s-a ajuns la recunoaşterea indirectă a dreptului la un mediu sănătos. Astfel, pe calea practicii judiciare a fost luată în consideraţie dimensiunea mediului, ca parte inseparabilă a protecţiei juridice a drepturilor fundamentale ale omului. De regulă, aspectele legate de mediu sunt avute în vedere atunci când „prin ricoşeu“ are loc violarea unui drept fundamental recunoscut şi garantat prin convenţie sau protocoalele sale adiţionale.

Consacrarea dreptului la un mediu sănătos în Constituţiile statelor europene

Declaraţia de la Stockholm (1972) a avut un impact important asupra constituţiilor statelor europene, prin consacrarea explicită a dreptului la un mediu sănătos (Spania, Portugalia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Republica Moldova etc.) sau pe cale indirectă, pe cale de consecinţă (Grecia, Suedia etc.).

„ Toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfăcător, favorabil dezvoltării lor”