Dreptul european și legăturile sale interdisciplinare

RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR ŞI

DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE

Comunitatea Europeană a instituit o ordine de drept autonomă, care este “expresia unei conştiinţe deosebite a valorilor, impregnate de o comunitate legislativă europeană”. Fireşte, actualmente ea încă se prezintă ca o “ordine de drept parţială” imperfectă, necesitând completarea din elementele fundamentale ale ordinii de drept naţionale, cu care – prin comunitatea originii – deseori se întrepătrunde şi împleteşte.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a subliniat, din vremea jurisdicţiei sale anterioare, autonomia ordinii de drept comunitare. Principiul înseamnă că dreptul comunitar decurge din propriile sale surse juridice şi se desprinde – odată cu concretizarea crescândă a noţiunilor şi principiilor sale de bază – atât de elementele lui fundamentale de drept internaţional, cât şi de ancorarea sa istorică în concepte de drept ale statelor membre. Autonomia rezultă – în primul rând – din principiile de structură şi constitutive, specific comunitare, ale autorităţii nemijlocite şi ale priorităţii dreptului comunitar.

1. Prioritatea dreptului comunitar

1.1. Principiul priorităţii dreptului comunitar

Raportul dintre dreptul statal şi dreptul suprastatal este, dintotdeauna, o temă centrală a specialistului în drept constituţional şi internaţional. Disputa dintre şcoli, şi anume dintre monismul orientat către filosofia lui Kant şi dualismul hegelian, străbate istoria mai nouă a raportului între “dreptul internaţional şi dreptul naţional”. În timp ce pentru monişti dreptul internaţional are întâietate faţă de cel naţional, astfel că – în caz de conflict – dreptul naţional trebuie să rămână neaplicat, pentru dualişti ambele sisteme stau alături unul de celălalt, egal îndreptăţite, şi fiecare se bucură de prioritate – în interiorul propriei sfere de dezvoltare – înaintea celuilalt.

În măsura în care suportă paralela cu dreptul internaţional, se poate constata că ordinea de drept comunitară este organizată, fără echivoc, monist. Altfel decât în dreptul internaţional, în dreptul comunitar principiul priorităţii nu include, totuşi, numai obligaţia statelor membre de a aduce dreptul lor naţional în concordanţă cu dreptul comunitar prioritar, ci pretinde, în afară de aceasta, ca – în legătură cu principiul efectului direct – toate autorităţile şi instanţele statale să lase neaplicat dreptul naţional contrar, în cadrul proceselor în curs de soluţionare la ele.

Această ultimă idee nu era nouă. Întâietatea dreptului internaţional clasic se oprea la porţile ordinii de drept naţionale; dualismul împiedica acţiunea acestuia asupra raporturilor de drept din interiorul sferei juridice naţionale şi intervenţia lui asupra fiecărui cetăţean. Dimpotrivă, “efectul util” al dreptului comunitar implică faptul că dreptul comunitar prioritar acţionează direct în ordinile de drept naţionale, trebuind să fie luat în considerare de către toate instituţiile statului respectiv.

La fel ca şi principiul efectului direct, principiul priorităţii – un pilon de susţinere al ordinii supranaţionale de integrare – este rezultatul activităţii creatoare, de perfecţionare în domeniul juridic, a CJCE, care – în această privinţă, în hotărârea cu semnificaţie principală, dată în cazul Costa/Enel – a dezvoltat principiul:

“Că înaintea dreptului creat de Tratat – deci izvorând dintr-o sursă juridică independentă – nu are prioritate, dat fiind această autonomie a lui, nici o normă juridică naţională oricât de asemănătoare, dacă lui nu-i va fi invalidat caracterul său de drept comunitar şi dacă însuşi temeiul juridic al Comunităţii nu va fi pus în discuţie.

Aşadar, statele – prin faptul că ele, conform prevederilor Tratatului, au rezervat reglementării prin ordinea de drept comunitară drepturi şi obligaţii, care se supuneau, până atunci, propriilor ordini interne de drept – au provocat o restrângere a drepturilor lor de suveranitate, care nu mai poate fi revocată ulterior, prin măsuri unilaterale, incompatibile cu noţiunea de comunitate”.

Această formulare a fost întărită într-o mulţime de decizii ulterioare şi a fost extinsă. CJCE a subliniat, în acestea, că prioritatea ierarhică a normelor este valabilă pentru întreg dreptul comunitar, independent de calitatea normei în discuţie. El are întâietate chiar faţă de dreptul constituţional naţional, şi anume chiar şi atunci când respectivul drept naţional a fost emis mai târziu decât dreptul comunitar în cauză (lex posterior).