Dreptul familiei - tutelă și curatelă

1.OCROTIREA MINORILOR

1.1 Consideraţii generale

Protecţia şi ocrotirea drepturilor copilului este socotită a fi unul din indicatorii cei mai sensibili ai sănătăţii unei societăţi. Respectarea drepturilor copilului a devenit o prioritate declarată odată cu adoptarea în 1989 a Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 18/1990. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi

promovarea drepturilor copilului, o veritabilă “constituţie” a copilăriei.

Când este vorba de ocrotirea copilului, rolul principal revine, prin tradiţie legiferată,familiei. Dar atunci când protecţia copilului în mediul său familial nu este posibilă sau nu este dezirabilă, instituţiile specializate ale statului au obligaţia de a interveni prin măsuri de protecţie alternativă a copilului şi de a sprijini sau de a prelua integral, prin măsuri cu caracter temporar sau permanent, sarcina ocrotirii acestuia.

În limbaj juridic, prin sintagma „ocrotirea minorilor” desemnăm ansamblul normelor juridice de apărare a persoanei care se află într-o situaţie specială datorită vârstei sale.

1.2 Cadrul legal

Cadrul legal privind ocrotirea minorului,respectarea,promovarea şi garanta-rea drepturilor copilului este stabilit de Codul Familiei şi de Legea nr.272/2004 pri-

vind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,cu modificările ulterioare.Aceste prevederi se completează cu alte reglementări interne care se referă la minori, precum şi cu prevederile cuprinse în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

1.3 Mijloacele de ocrotire

Ocrotirea minorului se realizează, în primul rând, de către părinţi. Este dreptul copilului de a fi ocrotit în mediul familial, iar răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale le revine în primul rând părinţilor.

Orice copil care este,temporar sau definitiv,lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care,în vederea protejării intereselor sale,nu poate fi lăsat în grija acestora,are dreptul la protecţie alternativă.

Protecţia alternativă cuprinde: adopţie, tutelă,curatelă,măsuri de protecţie specială.

În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă-instanţa judecă-torească –va ţine seama,in mod corespunzător,de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului,precum şi de originea sa etnică,religioasă,culturală şi lingvistică.

2. TUTELA MINORULUI

2.1 Noţiune şi reglementare

Tutela minorului reprezintă ansamblul dispoziţiilor legale prin care copilul, lipsit,temporar sau definitiv,de ocrotirea părinţilor săi,ori care,în vederea protejării intereselor sale,nu poate fi lăsat în grija acestora,este ocrotit de către tutore.

Pentru minorul respectiv tutela reprezintă un mijloc de ocrotire,în vreme ce pentru tutore ea constituie o sarcină.

Tutela minorului este reglementată prin art. 113-141 Codul familiei şi art. 39-42 din Legea nr.272/2004.

2.2 Caractere juridice

Tutela prezintă următoarele caractere juridice:

a) este o sarcină socială- este menită să suplinească ocrotirea părintească, protecţia minorului fiind o chestiune de interes general.

b) este o sarcină legală- aceasta rezultă din faptul că legea,prin norme imperative, stabileşte instituirea tutelei,cazurile de deschidere,procedura de numire a tutorelui, conţinutul ocrotirii prin tutelă,încetarea tutelei.

c) este o sarcină,în principiu,obligatorie- cel numit tutore nu poate refuza tutela, decât în cazurile expres prevăzute de lege (art.118 din Codul Familiei).

d) este o sarcină,în principiu,gratuită- cu toate acestea,organul competent (instanţa judecătorească),ţinând seama de munca depusă in administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui,va putea acorda acestuia din urmă o remuneraţie care nu va putea depăşi 10 % din veniturile bunurilor minorului.În raport de împre-jurări,ulterior această remuneraţie va putea fi modificată sau chiar suprimată (art. 121,al.1 din Codul Familiei).

e) este o sarcină strict personală- tutela este instituită în considerarea persoanei tutorelui,care trebuie să o exercite personal,iar nu prin reprezentare.Caracterul intuitu personae al tutelei nu exclude posibilitatea ca,pentru un act juridic determi-nat,tutorele să împuternicească o altă persoană; el nu are însă posibilitatea să dea un mandat general,pentru toate actele minorului.