Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene

1. Introducere. Noțiunea de ,,drept al omului la un mediu sănătos”

Noțiunea de drept al mediului reprezintă o ramură autononă în cadrul sistemului de drept ce s-a dezvoltat ca urmare a tendinței de conturare a noi ramuri de drept, odată cu evoluția societății în ansamblul ei și, în consecință, a normelor de drept ce reglementează buna funcționare și organizare a acesteia. Odată cu expansiunea demografică, dezvoltarea tehnologică și dinamica socială aflată în continuă modificare, a apărut necesitatea unor reglementări exacte în ceea ce privește impactul pe care omul îl produce în mediul în care acesta trăiește. Așadar, statul a simțit nevoia de a crea un cadru legal prin care să își poată exprima forța coercitivă în ceea ce privește problema conservării mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor, limitate prin natura lor, pe care mediul le pune la dispoziție.

Astfel a luat naștere noțiunea de ,,drept la un mediu sănătos”, noțiune asupra căreia nu exsită un consens în cadrul literaturii de specialitate. Devine un punct de interes analizarea terminologică a diverselor denumiri sub care acest drept se regăsește in diverse tratate, întrucât fiecare denumire acoperă un anumit specific de manifestare a dreptului mediului.

- Dreptul la un mediu înconjurător sănătos- motivarea acestei denumiri are la bază argumentul conform căruia ,,dreptul fundamental la un mediu sănătos reprezintă premisa realizării altor drepturi fundamentale (cum ar fi: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și morală, la muncă, la proprietate, etc.)” ; pe cale de consecință, constituțiile diverselor state, dar și curțile de drept internaționale au formulat dispoziții privitoare la această ramură de drept.

- Dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic- această denumire are în vedere necesitatea întreținerii unui mediu care să permită nu doar apariția și dezvoltarea vieții, ci și menținerea la standarde optime a calității acesteia.

- Dreptul la conservarea mediului înconjurător- ,,Această formulare este motivată în sensul că participarea cetățenilor la conservarea mediului are un dublu aspect, de drept și de îndatorire, aceștia nefiind doar beneficiari pasivi ci și responsabili în conservarea și protecția mediului înconjurător.”

Este important de subliniat natura dublă a participării cetățenilor, ca subiecte de drept, în acest raport om-mediu. Întrucât însăși forța statală reglementează acest domeniu, dreptul fiecărui om de a trăi într-un mediu sănătos îl obligă în același timp pe acesta să devină un subiect activ în cadrul raportul de drept pe care îl întreține cu mediul și, implicit, cu statul, fapt ce impune asumarea responsabilității ce revine odată cu statutul de cetățean.

2. Trăsăturile dreptului la un mediu sănătos

Acest drept se definește prin mai multe trăsături specifice, prin intermediul cărora poate fi înțeleasă cu o mai mare ușurință sfera de aplicare a normelor cuprinse în cadrul acestei ramuri.

În primul rând, dreptul mediului este un drept subiectiv, însemnând că deținerea acestui drept de către o persoană îi conferă acesteia posibilitatea, recunoscută prin lege, de a pretinde unui terț să aibă o anumită conduită. Astfel, orice cetățean al unui stat ce are in cadrul sistemului său de drept reglementări în ceea ce privește mediul, își poate revendica acest drept, poate semnala orice încălcare a legii și poate cere despăgubiri terțului ce se face vinovat de nerespectarea prevederilor legale.

O altă trăsătură este aceea de drept pozitiv. În cadrul statului român, au fost formulate atât norme constituționale ( art. 35 din Constituția României), cât și cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos ( Legea nr. 137/1995), toate aflate în vigoare în momentul de față.

Fiind considerat un drept fundamental, întrucât este prevăzut de Constituție, garantarea acestuia este obligatorie.

Caracterul preponderent preventiv are la bază necesitatea aplicării măsurilor de prevenție împotriva alterării calității mediului și are în vedere, de asemenea, interesul asigurării protecției mediului atât în prezent, cât și pentru generațiile viitoare. Astfel, se poate vorbi și de un caracter temporal, deoarece aplicarea normelor specifice dreptului mediului ține cont de contextul social și de evoluția umanității, însă nu poate fi anulată de nici unul dintre acești factori.