Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene

Referat
10/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 5096
Mărime: 507.11KB (arhivat)
Cost: 7 puncte
Specializare: Management în Agroturism și Alimentație Publică
Materie: Dreptul mediului

Extras din document

1. Introducere. Noțiunea de ,,drept al omului la un mediu sănătos”

Noțiunea de drept al mediului reprezintă o ramură autononă în cadrul sistemului de drept ce s-a dezvoltat ca urmare a tendinței de conturare a noi ramuri de drept, odată cu evoluția societății în ansamblul ei și, în consecință, a normelor de drept ce reglementează buna funcționare și organizare a acesteia. Odată cu expansiunea demografică, dezvoltarea tehnologică și dinamica socială aflată în continuă modificare, a apărut necesitatea unor reglementări exacte în ceea ce privește impactul pe care omul îl produce în mediul în care acesta trăiește. Așadar, statul a simțit nevoia de a crea un cadru legal prin care să își poată exprima forța coercitivă în ceea ce privește problema conservării mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor, limitate prin natura lor, pe care mediul le pune la dispoziție.

Astfel a luat naștere noțiunea de ,,drept la un mediu sănătos”, noțiune asupra căreia nu exsită un consens în cadrul literaturii de specialitate. Devine un punct de interes analizarea terminologică a diverselor denumiri sub care acest drept se regăsește in diverse tratate, întrucât fiecare denumire acoperă un anumit specific de manifestare a dreptului mediului.

- Dreptul la un mediu înconjurător sănătos- motivarea acestei denumiri are la bază argumentul conform căruia ,,dreptul fundamental la un mediu sănătos reprezintă premisa realizării altor drepturi fundamentale (cum ar fi: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și morală, la muncă, la proprietate, etc.)” ; pe cale de consecință, constituțiile diverselor state, dar și curțile de drept internaționale au formulat dispoziții privitoare la această ramură de drept.

- Dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic- această denumire are în vedere necesitatea întreținerii unui mediu care să permită nu doar apariția și dezvoltarea vieții, ci și menținerea la standarde optime a calității acesteia.

- Dreptul la conservarea mediului înconjurător- ,,Această formulare este motivată în sensul că participarea cetățenilor la conservarea mediului are un dublu aspect, de drept și de îndatorire, aceștia nefiind doar beneficiari pasivi ci și responsabili în conservarea și protecția mediului înconjurător.”

Este important de subliniat natura dublă a participării cetățenilor, ca subiecte de drept, în acest raport om-mediu. Întrucât însăși forța statală reglementează acest domeniu, dreptul fiecărui om de a trăi într-un mediu sănătos îl obligă în același timp pe acesta să devină un subiect activ în cadrul raportul de drept pe care îl întreține cu mediul și, implicit, cu statul, fapt ce impune asumarea responsabilității ce revine odată cu statutul de cetățean.

2. Trăsăturile dreptului la un mediu sănătos

Acest drept se definește prin mai multe trăsături specifice, prin intermediul cărora poate fi înțeleasă cu o mai mare ușurință sfera de aplicare a normelor cuprinse în cadrul acestei ramuri.

În primul rând, dreptul mediului este un drept subiectiv, însemnând că deținerea acestui drept de către o persoană îi conferă acesteia posibilitatea, recunoscută prin lege, de a pretinde unui terț să aibă o anumită conduită. Astfel, orice cetățean al unui stat ce are in cadrul sistemului său de drept reglementări în ceea ce privește mediul, își poate revendica acest drept, poate semnala orice încălcare a legii și poate cere despăgubiri terțului ce se face vinovat de nerespectarea prevederilor legale.

O altă trăsătură este aceea de drept pozitiv. În cadrul statului român, au fost formulate atât norme constituționale ( art. 35 din Constituția României), cât și cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos ( Legea nr. 137/1995), toate aflate în vigoare în momentul de față.

Fiind considerat un drept fundamental, întrucât este prevăzut de Constituție, garantarea acestuia este obligatorie.

Caracterul preponderent preventiv are la bază necesitatea aplicării măsurilor de prevenție împotriva alterării calității mediului și are în vedere, de asemenea, interesul asigurării protecției mediului atât în prezent, cât și pentru generațiile viitoare. Astfel, se poate vorbi și de un caracter temporal, deoarece aplicarea normelor specifice dreptului mediului ține cont de contextul social și de evoluția umanității, însă nu poate fi anulată de nici unul dintre acești factori.

Preview document

Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 1
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 2
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 3
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 4
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 5
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 6
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 7
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 8
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 9
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 10
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 11
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 12
Dreptul fundamental la un mediu sănătos - Recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în jurisdicțiile europene - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Dreptul fundamental la un mediu sanatos - Recunoasterea dreptului la un mediu sanatos in jurisdictiile europene.docx

Alții au mai descărcat și

Dreptul la un Mediu Sănătos în Reglementările Europene

INTRODUCERE Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi aspre trebuiau respectate pentru a supravieţui. În...

Asigurarea dreptului omului în penitenciar

INTRODUCERE Actualitatea și importanța problemei abordate. Problema drepturilor omului a fost, este și va fi mereu în atenția tuturor și va...

Procedură încheierii tratatelor internaționale

PROCEDURA PRIVIND INCHEIEREA TRATATELOR INTERNATIONALE 1. INTRODUCERE Tratatele reprezinta expresia acordului dintre state cu privire la...

Dreptul Mediului

NOŢIUNI INTRODUCTIVE Definiţia : Potrivit doctrinei mediul reprezintă tot sau aproape tot ce înconjoară omul, adică lumea vie şi neînsufleţită....

Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos

CAPITOLUL I - Notiuni introductive Dreptul nostru la un mediu sănătos este un drept fundamental. „Omul poate stăpâni natura cât timp ține seama...

Dreptul european al mediului

Viaţa privată este o noţiune foarte largă şi presupune integritatea fizică şi psihică a persoanei. Noţiunea de viaţă privată cuprinde viaţa privată...

Uciderea la Cererea Victimei

CAP. I INTRODUCERE, DEFINITII, CLASIFICARI, ARGUMENTE DEFINIŢIE Eutanasia, potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Române: ”Metodă de...

Infractorul - Obiect de Studiu pentru Criminologie

I.Conceptul personalităţii infractorului. Personalitatea umană ca realitate specifică, originală, rămâne sistemul fundamental de referinţă pentru...

Te-ar putea interesa și

Organizația Națiunilor Unite

CAPITOLUL I ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE I.1. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA O.N.U. Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie...

Protecția Dreptului la Viață în Jurisprudența CEDO

INTRODUCERE Într-o primă etapă, drepturile omului s-au afirmat în planurile civil şi politic, ulterior în domeniul economic şi social. În prezent,...

Drepturile Fundamentale Europene ale Omului și Drepturile Omului Islamic

1. Consideratii generale a) Delimitarea conceptelor: Drepturile omului/ Drepturile fundamentale. Drepturile omului/ Drepturile cetateanului....

Dreptul mediului în Uniunea Europeană

Protecția mediului Realităţile zilelor noastre arată că secolul XXI este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei...

Serviciile ecologice în România în raport cu cerințele europene

INTRODUCERE Societatea contemporană se orienteză din ce în ce mai mult spre servicii, existând din ce în ce mai multe opinii conform cărora ea...

Construcția Comunitară și Drepturile Omului

SECŢIUNEA I PREMISELE CONSTITUIRII COMUNITĂŢILOR EUROPENE 1. Contextul apariţiei ideii comunitare Ideea unităţii europene, pornind de la un...

Protecția Internațională a Drepturilor Omului

Organizaţia Naţiunilor Unite are un rol deosebit de important în ceea ce priveşte promovarea internaţională a drepturilor pe de parte prin...

Protecția internațională a drepturilor omului

Unitatea de învățare I. Drepturile omului în sistemul Organizației Națiunilor Unite Titlul unității Cuprinsul unității Obiectivele învățării...

Ai nevoie de altceva?