Dreptul la apărare

Dreptul la aparare, consacrat încă din dreptul roman, în care era înscrisă regula că nimeni nu putea fi judecat, nici măcar sclavul, fără a fi apărat, este considerat ca o cerință și o garanție necesare pentru realizarea unui echilibru între interesele persoanei și cele ale societății.

El constă în ansamblul de garanții pe care, în cadrul unei proceduri judiciare penale, legea îl acordă părților și subiecților procesuali în vederea apărării eficiente a drepturilor și intereselor legitime ale acestora.

Dreptul la apărare are sorginte europeană, conform art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, persoana căreia i se impută săvârșirea unei infracțiuni trebuie să beneficieze de „timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale” și constituțională, in temeiul art. 24 din Constituția României fiind inclus printre drepturile fundamentale ale persoanei.

Conform art. 10 din Codul de procedură penală, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi asistați de avocat. Prin urmare, apărarea se poate realiza fie personal, fie cu ajutorul unei persoane specializate în domeniul dreptului.

În unele situații, legea consacră însă obligativitatea asistenței juridice din partea avocatului, pornind de la premisa imposibilității părții sau a subiectului procesual principal de a-și asigura singur o apărare eficientă, spre exemplu, atunci când inculpatul este minor sau arestat, potrivit art. 90 lit. a) din Codul de procedură penală, sau când persoana vătămată ori partea civila este lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, potrivit art. 93 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării. Particularizând această regulă cu valoare de principiu, dispozițiile art. 83 lit. b) din Codul de procedură penală consacră, spre exemplu, dreptul inculpatului de a consulta dosarul, în condițiile legii, iar art. 94 alin. (1) din Codul de procedură penală stipulează același drept și în favoarea avocatului.

Consultarea dosarului poate fi restricționată în cursul urmăririi penale de către procuror, dar numai dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale, iar după punerea în mișcare a acțiunii penale, numai pentru o perioadă de cel mult 10 zile, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, în vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertă ți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (7) din Codul de procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Codul de procedură penală, suspectul și inculpatul au dreptul de a fi informați de îndată și înainte de a fi ascultați despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală sau, după caz, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (4), înainte de a fi ascultați, li se va pune în vedere că au dreptul de a nu face nicio declarație. Conform art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală, organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal.

Nu mai puțin însă, dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună‑credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege; pentru a preveni abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, legea îl sancționează ca abatere judiciară, potrivit art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, și că, spre exemplu, în cursul judecății, persoana vătămată și părțile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării (art. 356 alin. (3) din Codul de procedură penală).

Garantarea la nivel de principiu a dreptului la apărare nu se rezumă la prevederile art. 10 din Codul de procedură penală, fiind instituite și alte dispoziții care au, implicit, același efect. Spre exemplu, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) și art. 306 alin. (3) din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală au obligația de a strânge și administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, ceea ce presupune, inerent, luarea în considerare, din oficiu, și a aspectelor favorabile celui acuzat de comiterea unei infracțiuni.