Dreptul la Cariera si Raspunderea Functionarilor Publici

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Dreptul la Cariera si Raspunderea Functionarilor Publici.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 5 fisiere doc de 12 pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Bratu Constantin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Introducere
1. Drepturile funcţionarilor publici, potrivit Statutului
2. Obligaţiile funcţionarilor publici, potrivit Statutului
2.1. Obligaţia îndeplinirii atribuţiilor şi de fidelitate faţă de instituţie
2.2. Obligaţia de perfecţionare permanentă
2.3. Obligaţia de neutralitate politică
2.4. Obligaţia de subordonare ierarhică
2.5. Obligaţia de a păstra secretul
2.6. Obligaţia de confidenţialitate
2.7. Obligaţia de demnitate
2.8. Obligaţia de respectare a competenţei funcţiei
3. Răspunderea funcţionarilor publici, potrivit Statutului
3.1. Răspunderea administrativ - disciplinară
3.2. Răspunderea contravenţională
3.3. Răspunderea patrimonială
3.4. Răspunderea civilă
3.5. Răspunderea penală
Bibliografie

Extras din document

Introducere

Funcţionarul public este persoana care, în conformitate cu prevederile legale, este numită de către autoritatea competentă sau aleasă potrivit legii şi investită în mod legal cu atribuţiile unei funcţii publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcţionarea continuă a unui serviciu public. Funcţionarii publici sunt investiţi în funcţie printr-un act administrativ de numire, unilateral.

Funcţia publică este exercitată de către persoane fizice care îşi fac din aceasta o carieră.

Prin numirea, în funcţia publică, funcţionarul este investit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile acestuia.

Fiecare funcţionar public are un drept personal la avansare în funcţie, la inamovibilitate sau stabilitate, la salariu, etc.

Drepturile şi obligaţiile generale ale funcţionarilor publici fac obiectul Statutului funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, legea organică potrivit art. 73 alin. 3 lit. i din Constituţia României.

Funcţionarii publici au drepturi şi obligaţii care, în raport cu alte categorii profesionale îi pot avantaja ori nu, după caz. Aflându-se în raport de funcţie, funcţionarul public are obligaţia realizării necondiţionate a atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, neputând uneori să demisioneze pentru a nu fi prejudiat interesul general. Funcţiile publice din stat şi din fiecare instituţie a administraţiei publice sunt organizate ierarhic, ceea ce creează şi o ierarhie a funcţionarilor publici pe criteriul competenţei funcţiei. De aceea fiecare funcţionar, are tendinţa morală şi juridică de a ajunge pe funcţii aflate cât mai aproape de vârful ierarhiei, prin aceasta crescându-i competenţa, salariul, puterea de decizie şi totodată scad numărul funcţiilor şi funcţionarilor de care funcţionarul depinde şi li se subordonează. Accesul la funcţii cât mai înalte presupune asigurarea unei stabilităţi a funcţionarului. Stabilitatea presupune siguranţa funcţionarului, dedusă prin lege, că exercitându-şi competenţa în limitele legale, cu o pregătire profesională bună în condiţiile cerinţelor postului, acesta nu poate fi înlocuit din funcţie. Această siguranţă, credinţă, îi asigură un mai mare ataşament faţă de interesele serviciului în servirea interesului general.

Dreptul la carieră este dreptul recunoscut funcţionarului public, atâta timp cât îşi exercită competenţele cu profesionalitate, onestitate şi operativitate, siguranţa postului său nu este afectată.

Statul cere funcţionarilor săi, ca agenţi de putere, îndeplinirea eficientă şi operativă a sarcinilor încredinţate. Însă în executarea funcţiei pot apărea situaţii în care funcţionarul public să fie pus în imposibilitatea de a-şi îndeplinii funcţia, din culpa celor administraţi. În acest sens Statul trebuie să apere exercitarea funcţiilor publice, apărându-se pe sine.

Apărarea funcţiilor publice şi implicit a executanţilor acestora se face prin mijloace juridice de drept penal. Codul penal reglementează infracţiunile, de insultă, calomnie, ultraj, ameninţare, subiect pasiv al acestei infracţiuni putând fi un funcţionar public.

La rândul său administraţia şi funcţionarii săi sunt responsabili faţă de particulari cărora, în exerciţiul funcţiunii, le cauzează prejudicii morale sau materiale. Există o responsabilitate reciprocă între administraţie şi funcţionarii săi particulari.

1. Drepturile funcţionarilor publici, potrivit Statutului

Dreptul de opinie al funcţionarilor publici este garantat, apoi statutul reia dispziţiile constituţionale, după care este interzisă orice discriminare între funcţionari pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, sex, stare materială, de origine socială sau de orice natură.

Legiuitorul român nu face nici un fel de restricţii în ceea ce priveşte dreptul la opinie, anumite restricţii există totuşi, ele se subânţeleg din sfera obligaţiilor, între care obligaţia de confidenţialitate şi de păstrare a secretului.

Dreptul de asociere sindicală, potrivit Statutului, este garantat funcţionarilor publici în condiţiile legii, cu privire la sindicate, reţinându-se că cei interesaţi pot să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. De asemenea, se recunoaşte dreptul funcţionarilor de a constitui organizaţii profesionale sau alte organizaţii în scopul reprezentării intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului.

Dreptul la grevă se exercită în condiţiile legii, subânţelegându-se că este vorba de legea care reglementează soluţionarea conflictelor colective de muncă.

Pentru seriviciul efectuat, funcţionarii publici au dreptul la salariu, care se compune din salariul de bază, sporuri şi indemnizaţii, sistemul de salarizare urmează să fie stabilit prin lege specială, dar în baza criteriilor nominalizate expres de Statut (art. 30):

- necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice, în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător;

- crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase şi trepte, bazate pe evaluarea postului;

- stabilirea unui raport just între partea fizică şi partea variabilă a salariului, care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei.

În strânsă legătură cu dreptul la salariu este reglementat şi dreptul la un program normal de lucru, respectiv dreptul la sporuri pentru orele suplimentare, precizându-se că durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi sau 40 de ore pe săptămână, iar pentru orele suplimentare

„lucrate la dispoziţia conducătorului” autorităţi (instituţie) publice funcţionarul are dreptul la un spor de 100% din salariul de bază.

Dreptul la uniformă gratuită este, de asemenea, prevăzut expres de Statut. În acest sens se reţine că funcţionarii publici care, prin natura funcţiei, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului, o primesc gratuit.

Fisiere in arhiva (5):

  • pag 1.doc
  • pag 2.doc
  • pag 3.doc
  • pag 4.doc
  • pag 5.doc

Alte informatii

Referatul a fost prezentat in cadrul UPG Ploiesti, Facultatea de Litere si Stiinte