Dreptul la invataura

- Introducere

Actualitatea și importanța problemei abordate. Dreptul fundamental la învățătură în Republica Moldova capătă o importanță deosebită în contextul reformării sistemului economic și politic, modernizării tuturor sferelor vieții sociale moderne. Pentru a face față provocărilor care stau în fața țării noastre, sunt necesare noi abordări privind conținutul dreptului fundamental la învățătură și nivelul de instruire și de investiții în „capitalul uman”. Aceasta va contribui la dezvoltarea proceselor inovaționale din Republica Moldova.

Baza unui stat este societate, iar pentru a exista un stat puternic este nevoie ca societatea sa aibă un sistem de învățământ bine dezvoltat și stabil. Actualitatea și importanța temei studiate este atestată atât în context internațional, precum și pe plan național ori eficacitatea garantării dreptului fundamental la învățătură are un impact direct asupra dezvoltării ființei umane, societății și a statului de drept. Dezvoltarea doctrinară privind garantarea dreptului fundamental la învățătură constă, în principal, din tratările doctrinarilor occidentali care tratează izvoarele normative și jurisprudența Curții Europene privind realizarea dreptului fundamental la învățătură. Însă aceste cercetări nu răspund pe deplin obiectivului de a formula un ansamblu de reguli și principii pentru aplicarea cadrului normativ existent național și internațional al dreptului fundamental la învățătură. În context național până în prezent se resimte un deficit de cercetare în această materie, nefiind publicate monografii și lipsind cercetările științifice la tema propusă.

Problema științifică importantă soluționată în domeniu constă în argumentarea științifică a dreptului fundamental la învățătură în vederea determinării conceptului de drept fundamental la învățătură, a naturii juridice și descrierii detaliate, în baza reglementărilor naționale și internaționale prin prisma garanțiilor juridice, fapt ce a condus la clarificarea pentru teoreticieni și practicieni a unor aspecte problematice în domeniu.

Introducerea reflectă actualitatea și importanța temei, a obiectului de cercetare, determină scopul și obiectivele principale, noutatea științifică, problema științifică importantă soluționată în domeniu, importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor științifice și sumarul compartimentelor teze.

- Noțiunea și conținutul dreptului fundamental la învățătură

În limbajul dreptului, deși e folosit din ce în ce mai frecvent conceptul de „educație”, se evită formularea unei definiții a „educației”, care poate fi conturată doar în funcție de context și apelând la instrumente meta-juridice. Poate că acest fapt este chiar un lucru bun, fiind cunoscut că definirea nu face altceva decât să limiteze accepțiunile pe care o noțiune le cuprinde, riscând chiar să denatureze anumite aspecte care se subscriu acelei noțiuni. O serie de acte cu caracter juridic, printre care pot fi enumerate constituții, legiuiri infra-constituționale, declarații și tratate internaționale, hotărâri jurisprudențiale, fac referiri directe la „educație”, fără a se preocupa de „juridicizarea” conceptului. Nu poate fi prin urmare decât o mare provocare încercarea de a contribui la acest demers.

Într-un sens larg, educația este înțeleasă drept „procesul gradual de acumulare a cunoștințelor sau procesul de pregătire prin intermediul căruia o persoană predă sau învață anumite competențe. [...] Este fără îndoială răspândirea cunoașterii și informației dar, mai mult decât atât, împărtășirea experienței, cunoașterii și înțelepciunii. Unul dintre scopurile fundamentale ale educației este transmiterea culturii între generații” . Într-o formă mai abstractizată, aceasta se referă la „toate activitățile prin intermediul cărora un grup uman transmite către descendenții săi un corp de cunoștințe și aptitudini și un cod moral care îi permite acelui grup să subziste”.

Într-un sens restrâns, educația reprezintă „instrucția împărtășită prin intermediul unui sistem educațional național, regional sau local, fie el public sau privat”.

Din cele expuse mai sus, conchidem că dreptul fundamental la învățătură reprezintă totalitatea prerogativelor de instruire, esențiale pentru libera dezvoltare a persoanei și pregătirea sa pentru experiența profesională ulterioară în scopul conturării demnității sale, indiferent de statutul juridic al persoanei datorită importanței este prevăzut în acte normative imperative cu caracter constituțional (Constituții, Legi Fundamentale) și internaționale (Convenții, Pacte) Din definiția dată reiese că dreptul fundamental la învățătură se caracterizează prin: esențialitate cuprinde dezvoltarea liberă a persoanei în baza libertății academice ce permite individului să se încadreze în societate asumându-și 68 drepturi și obligații în raport cu statul și alte persoane; subiectivitatea care presupune garantarea și exercitarea acestui drept indiferent de statutul juridic pe care îl are individul la o anumită perioadă de dezvoltare a sa (copil, elev, licean, student, tânăr, matur, persoană cu dizabilități, cetățean, cetățean străin, deținut, ș.a.).

Putem spune că dreptul fundamental la învățătură are un sistem special de realizare, care este îndeplinit prin acțiunile comune ale celor trei părți. În primul rând, persoana, titularul care acționează ca un inițiator, întreprinde acțiuni active pentru realizarea drepturilor egale și le poate apăra în mod independent. În al doilea rând, statul care creează condiții necesare pentru realizarea și exercitarea dreptului fundamental la învățătură. Și, în sfârșit, societatea, care prin intermediul organizațiilor comerciale și necomerciale, oferă servicii educaționale, monitorizează, oferă propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ, chiar participă la îmbunătățirea lui.