Dreptul la Moștenire

Cap. I. Noţiunea de moştenire; Reglementare

Introducere

Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane înfiinţă (persoane fizice, juridice ori statul).

În limbajul juridic, peroana despre a cărei moştenire este vorba, defunctul se mai numeşte şi de cujus, abreviere din formula dreptului roman is de cujus succesione agitur.

Despre moştenire, jurisconsultul roman Iulian scrie, că ea este dobândirea întregului drept pe care l-a avut defunctul (Hereditas nihil alind este quam succesio in universum ius quod defunctus habuit) .

Persoanele care dobândesc patrimonial defunctului se numesc „moştenitori” sau „succesori”, la care se adaugă că în textile codului civil se utilizează termenii de „erede” sau „erezi”, coerezi.

În cazul moştenirii testamentare, cel care dispune de averea sa prin testament se numeşte testator, iar cel ce beneficiază de testament se numeşte legatar.

Reglementare

Cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a moşteni, acestea nu sunt prevăzute expres în lege, dar se pot deduce din cuprinsul prevederilor Codului Civil, care se referă la moştenire. Pentru a putea moşteni în calitate de moştenitor legal, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă capacitate succesorală;

b) să aibă vocaţie succesorală;

c) să nu fie nedemnă de a moşteni.

Primele două condiţii reprezintă condiţiile generale ale dreptului la moştenire, pe când cea de-a treia, nedemnitatea succesorală, este specifică doar moştenirii legale şi, ca atare, nu reprezintă o condiţie generală a dreptului de moştenire, tot aşa cum şi revocarea legatelor pe cale judecătorească pentru ingratitudine este specifică moştenirii testamentare.

Cap. II. Capacitatea succesorală

II. 1. Noţiune

Potrivit art. 654 alin. 1 din Codul civil „pentru a succeed trebuie neapărat ca persoana ce succeed să existe în momentul deschiderii succesiunii”. Astfel, o persoană are capacitatea succesorală şi va putea culege o moştenire doar în cazul în care există la data deschiderii succesiunii. Această condiţie era necesară şi în vechiul drept românesc: „Numai un viu poate moşteni pe un mort”, spune Codul Caragea .

În literatura de specialitate s-a susţinut că noţiunea de capacitate succesorală are în vedere existenţa în viaţă la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moştenirea celui decedat , fiind considerată ca ceva diferit de capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu, având un sens specific.

Pornind de la definiţia dată capacităţii de folosinţă, definiţie cuprinsă în art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, care reprezintă acea parte a capacităţii civile a omului care constă în aptitudinea acestuia de a avea drepturi şi obligaţii civile, înseamnă că şi capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei categorii restrânse de persoane, susceptibili, de a dobândi drepturi şi obligaţii specifice dreptului de moştenire , intrând în cuprinsul capacităţii de folosinţă.

Potrivit art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, astfel că dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză sau succesorii săi în drepturi.

Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau prin reprezentanţii săi legali (în această din urmă ipoteză, dobândirea moştenirii are loc prin „retransmitere” – moşteniri successive – care nu trebuie să fie confundată cu moştenirea „în nume propriu” sau prin „reprezentare”.

Un exemplu apare dacă unul din părinţii unui soţ decedează înainte de data deschiderii succesiunii acestuia (al soţului) la moştenirea părintelui decedat vor veni succesorii acestuia (care îndeplinesc condiţiile pentru a putea moşteni) alături de soţul supravieţuitor, care va moşteni prin retransmitere; soţul supravieţuitor îl va moşteni pe soţul său, care îl moşteneşte pe părinte, şi nu pe părintele soţului, întrucât nu are vocaţia succesorală.

Un alt exemplu apare în cazul moştenirii prin reprezentare, când moştenitorul sau moştenitorii cu vocaţie succesorală legală pretend drepturile succesorale ale ascendentului său decedat la data deschiderii moştenirii, urcxnd in locul şi gradul acestuia (art. 664 Cod civil) şi culegând partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă în momentul deschiderii moştenirii.

În această ordine de idei, urmează să analizăm persoanele care au capacitatea succesorală precum şi cele care nu au capacitatea succesorală.