Dreptul la proprietatea privată

I. Dreptul la proprietate privată

În concepţia lui Leon Duguit nu există dreptul la proprietate,pentru că,în realitate,există doar lucrul însuşi,cu care se confundă pretinsul drept.Cel care deţine lucrul are o situaţie obiectivă,care implică o serie de imperative pozitive şi negative,pentru el şi pentru toţi ceilalţi oameni,dar în niciun caz un drept.Proprietatea nu se justifica prin legitimitatea ei,ci ii trebuie dovada utilitatii sale sociale.Vesnic schimbatoare,proprietatea trebuie sa se mladieze exigentelor sociale,iar daca nu ar mai raspunde exigentelor sociale,legiuitorul ar putea organiza alt mod de apropiere al bunurilor.Neexistand un drept de proprietate,proprietatea va putea fi ocrotita doar in masura in care isi indeplineste functia sociala,acest fapt transformandu-l pe proprietar intr-un adevarat functionar public.Ca urmare,statul ar putea interveni oricand pentru a controla gestiunea functionarului respectiv si a-i reglementa atitudinea.Protectia in justitie va putea fi obtinuta doar daca se va justifica,prin acte,utilitatea sociala a proprietatii.

Desigur ca o asemenea conceptie nu a fost imbratisata,motiv pentru care constitutiile statelor lumii rglementeaza un drept de proprietate.

Dreptul la proprietate este o prerogativa inerenta a naturii umane,un mijloc de atingere a valorilor umane recunoscute.I n acest sens,Curtea Constitutionala stabilea ca „dreptul de proprietate este un drept natural,individual,permanent,transmisibil si inegal,iar reglementarea acestui drept se gaseste in legislatie.”(Decizia nr.3 din 2 februarie 1993).

Corelativ dreptului de proprietate statului ii revine obligatia de ocrotire a a proprietatii(art.36 din Constitutie),indiferent de titularul ei (a se vedea decizia Curtii Constitutionale nr.31 din 26 mai 1993). Asa cum retinea Curtea Constitutionala,ocrotirea proprietatii este una din valorile majore ale unui stat de drept.(decizia nr. 20 din 14 aprilie 1993).

Constitutia stabileste in art.136 ca formele de proprietate sunt publica(care apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale) si privata (care,printr-o interpretare per o contrario apartine altor persoane decat statului si untitatilor

administrativ-teritoriale).I n acest sens,Curtea Constitutionala a decis ca proprietatea este publica si privata,ceea ce inseamna ca astfel de forme de proprietate,care nu sa nu se incadreze intr-una dintre acestea,nu pot exista.Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale,adica judetelor,municipiilor,oraselor si comunelor.Pe cale de consecinta,dat fiind ca nu se defineste proprietatea privata,rezulta ca proprietatea care nu este publica este privata(decizia nr.31 din 26 mai 1993 si Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 7 septembrie 1993).

Din prevederile constitutionale(art.41 si art.135) rezulta o regula de mare importanta pentru societate,si anume regula plenitudinii dreptului de proprietate privata,exceptia fiind dreptul de proprietate publica(a se vedea in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr.31 din 26 mai 1993 pct.19).

Constitutia reglementeaza cateva limitari ale dreptului de proprietate privata.Aceste limitari se pot grupa in doua categorii,si anume:limitari in rem(referitoare la bunuri) si limitari in personam(referitoare la persoane).

II. Limitarile in rem sunt urmatoarele:

a) Pot face obiect al formei de proprietate private orice bun sau creanta,cu exceptia celor expres prevazute de Constitutie sau de lege si care constituie obiect exclusiv al proprietatii publice[art.136 alin(4) din Constituie].In alte cuvinte,bunurile care formeaza obiectivul material al proprietatii publice sunt limitari ale sferei bunurilor care formeaza obiectul material al proprietatii private.

b) In ceea ce priveste exproprierea si nationalizarea. Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica stabilita potrivit legii,cu dreapta si prealabila despagubire[art.44,alin.(3) din Constitutie.Constitutia,nu stabileste ce se intelege prin notiunea de “utilitate publica”,urmand ca legea sa o faca.Credem ca aceasta notiune nu ar trebui sa fie departe de notiunea de “lucrari de interes public”.

Exproprierile se dispun de stat si poarta numai asupra terenurilor si constructiilor,nu si asupra altor bunuri.Ele se fac numai cu o dreapta si prealabila despagubire care potrivit art 44 alin.(3) din Constitutie,se stabileste de comun accord cu proprietarul sau,in caz de divergenta,prin justitie.