Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Schimbările intervenite în întreaga lume de-a lungul anilor au avut efecte, atât pozitive, cât și negative asupra modului în care este privită viața privată a fiecăruia dintre noi, în sensul că unele acte privite cu reticență în trecut, astăzi sunt considerate parte a moralei sociale. Mai mult, dezvoltarea rapidă a tuturor tehnologiilor, a dus la o imixtiune în viața personală a fiecăruia dintre noi, ceea ce a determinat și determină în continuare o regândire și o îmbunătățire continuă a sistemelor de protecție a omului, privit ca ființă individuală, atât la nivelul fiecărui stat, cât și la nivel regional, continental, dar și global, în sensul consacrării, promovării și ocrotirii dreptului individual la viață privată. Având ca bază considerentele expuse anterior, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră acest drept la respectarea vieții private și de familie, consacrare ce își are originile în art.12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948 a Organizației Națiunilor Unite, pe care îl și reproducem: ,,Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.” Pactul internațional din anul 1966 cu privire la drepturile civile și politice, reiterează, de asemenea, acest drept. În legislația internă, națională, consacrarea acestui drept se realizează prin Constituția României - art. 26-30, Codul Penal, precum și prin alte legi. În tema pe care urmează să o expunem mai jos, ne vom referi la noțiunile de domiciliu, corespondență, familie, drept componente integrale ale vieții private.

CAPITOLUL II

DOMENIUL DE APLICARE AL ART. 8 DIN CoEDO

Așa cum am arătat și în cuvântul introductiv, Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul fundamental la o viață privată în art. 8 pe care îl și reproducem: 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora. Acest art. 8 este primul dintr-o serie de patru ale CoEDO, care consfințește drepturi ale persoanei ca individ social . Toate aceste articole se bucură de o anumită simetrie: un prim alineat consacră un anumit drept sau o anumită libertate, iar în alineatele următoare sunt stabilite excepții, restricții, limitări care nu fac decât să aducă la un loc, să îmbine necesitățile individuale, interesele particulare, ale fiecăreia cu cele ale unei întregi comunități, cu interesele generale ale societății privite în ansamblu, atunci când acestea ar intra în conflict . Per ansamblu, se poate observa faptul că este evidențiat dreptul la intimitate însă, dacă privim mai atent, este greu de determinat câmpul de aplicabilitate efectiv deoarece există extrem de multe situații pe care le-ar acoperi. După cum s-a constatat în literatura de specialitate, drepturile consemnate de aceste articole amintite anterior, sunt catalogate drepturi condiționale extrajudiciare, deoarece acestea beneficiază de o protecție relativă, ca urmare a limitărilor, restricțiilor care le afectează, iar pe de altă parte, pentru că, deși, pe cale de consecință, acestea sunt invocate,valorificate cu concursul instanțelor de judecată, ele nu sunt specifice domeniului judiciar, având o aplicabilitate generală, în toate domeniile . Dreptul la respectarea vieții private și de familie urmărește să apere ființa umană privită ca individ împotriva ingerințelor arbitrare ale puterilor publice, conturând de asemenea, și obligațiile pozitive și negative, inerente respectării sale în concret.

- Obligațiile impuse statelor - După cum am amintit anterior, art. 8 CoEDO impune statelor atât obligații pozitive, cât și negative.

Cu privire la obligațiile pozitive, statele se văd nevoite să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului la viață privată și de familie și să intervină, atunci când este cazul, prin mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a asigura respectarea acestora, ceea ce include și sancționarea conform legislației aplicabile în cauză, a atingerilor nejustificate aduse dreptului la viață privat și de familie de către terțe persoane de drept privat.

În ceea ce privește obligațiile negative, statelor le incumbă obligația de a nu face nimic din ce ar putea să stânjenească exercitarea drepturilor de către titularul căruia i-au fost recunoscute, cu excepția cazului în care aceste acte ar fi legitime, raportându-ne la dispozițiile din punctul 2 al aceluiași articol. Este limpede că nu există vreun drept încălcat atunci când ingerențele în exercitarea acestuia sunt săvârșie cu acordul valabil exprimat al persoanei titulare, când încălcarea s-a produs chiar de către persoana prejudiciată sau ca o consecință normală a unui act de care aceasta era conștientă că se va produce. Mai mult, imixtiunea în drepturile recunoscute și garantate trebuie să aparțină statului sau oricărei persoane de drept privat, dar cu condiția ca aceasta să rezide dintr-un act al statului. Dreptul la viață privată și de familie nu este un drept absolut, comportând limitări prin actele prin care statul poate interveni în exercitarea acestuia de către titularul lui, în măsura în care îndeplinesc, cumulativ, trei condiții:

- sunt prevăzute de lege, deci să aibă un caracter legal intern. Legea o putem privi formal - orice act juridic, scris, care stabilește drepturi și obligații destinatarilor săi și material - actul juridic trebuie să fie cunoscut de destinatar, deci trebuie să fie ușor accesibilă - publică și previzibilă, enunțată în termeni clari, ușor de înțeles pentru oricine la momentul săvârșirii unui act;

- au un scop legitim, unul dintre cele enumerate de paragraful 2 al art. 8;

- sunt necesare pentru atingerea acelui scop într-o societate democratică.

Curtea a subliniat faptul că aceste ingerențe ale statului în dreptul la viață privată și de familie trebuie să rezide într-o nevoie socială imperioasă, proporțională cu scopul vizat. De asemenea, Curtea a statuat că termenul de ,,necesar” nu este sinonim perfect cu termenul de ,,indispensabil”, fiecare stat beneficiind de o anumită marjă ,, de vedere” atunci când ia o anumită decizie. Această marja de apreciere trebuie privită, în primul rând, din perspectva statului care restrânge dreptul garantat, întrucât acesta este cel mai apropiat de situația concretă, cunoaște mult mai bine atât toretic, cât și practic situația dată. Cu privire la ambele tipuri de obligații ce revin statelor membre, profesorul Corneliu Bîrsan a reținut doua idei majore, și anume: "acestea trebuie să asigure realizarea unui just echilibru între interesele individuate și cele ale societății, luate în ansamblul ei, pe de o parte; pe de alta parte, în ambele ipoteze, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în îndeplinirea acestor obligații, marjă care este supusă controlului Curții".