Dreptul la Uzufruct

1.Consideratii generale privind dezmembramintele dreptului de proprietate

Preliminarii. Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece confera titularului sau trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. Aceste atribute au un caracter absolut, în sensul ca exista în raporturile proprietarului cu toti ceilalti, si un caracter exclusiv, în întelesul ca numai proprietarul le poate exercita în plenitudinea lor, independent de puterile si drepturile pe care altul le-ar avea asupra aceluiasi bun. Sunt însa si situatii cînd unele din atributele recunoscute de lege proprietarului sunt desprinse de continutul juridic al dreptului sau, alcatuind un alt drept real principal, constituit ori recunoscut în favoarea altei persoane, drept independent, opozabil tuturor, inclusiv proprietarului. În acest mod, se realizeaza ceea ce numim dezmembrarea dreptului de proprietate, întrucît unele atribute ale proprietatii se exercita cu titlu de drept real principal si distinct asupra unui bun de catre o alta persoana decît proprietarul. De aceea, aceste drepturi reale sunt denumite, într-o terminologie consacrata, dezmembraminte ale proprietatii. Denumirea sugereaza ideea ca prin intermediul unor asemenea drepturi reale principale se limiteaza, atunci cînd legea permite, în privinta unor atribute, caracterul exclusiv al dreptului de proprietate.

Definitie si enumerare. Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt acele depturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din continutul juridic al dreptului de proprietate. Ele nu desfiinteaza dreptul de proprietate, ci doar îl golesc sau îl restrîng, în sensul ca proprietarul este îngradit sau lipsit de plenitudinea atributelor proprietatii.

Analiza acestei definitii ne permite sa constatam ca drepturile reale principale – dezmembramintele ale proprietatii – sunt opozabile, deopotriva tertilor si proprietrului. Astfel spus, proprietarul nu mai are posibilitatea ca prin vointa si puterea sa proprie sa retraga sau stinga dreptul real respectiv. Dimpotriva este tinut sa nu faca nimic de natura a aduce atingere sau a îmiedica exercitiul liber si nestingherit al acestui drept. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sanctiune si trebuie dispusa obligatoriu, în cadrul unui proces de catre instantele de judecata. Explicatia consta în faptul ca între proprietar si titularul dreptului real – dezmembamînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil, în care partile au întotdeauna o pozitie de egalitate juridica.

Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie, dreptul de servitute si dreptul de superficie. Toate aceste drepturi reale principale derivate pot fi constituite sau dobîndite numai asupra bunurilor care se afla în proprietate privata. Dreptul de proprietate publica nu poate fi dezmembrat prin constituirea unor asemenea drepturi. Bunurile din domeniul public national si local sunt scoase din circuitul civil, fiind inalienabile si imprescriptibile.

1. Notiunea si caracterele uzufructului

Notiunea

Termenul „uzufruct” este compus din cuvintele latine uzus ceea ce înseamna dreptul de a folosi, si fructus, de a culege fructele.

Unul dintre cele mai raspândite drepturi reale asupra unui lucru strain este dreptul de uzufruct, definit de Iustinian dreptul de a folosi si culege fructele unor lucruri straine, pastrând neatinsa substanta lor. Astfel, dreptul de uzufruct constituie o transpozitie din dreptul privat roman în dreptul modern. Pe parcursul timpului, utilitatea uzufructului s-a dovedit a fi atît de reala, încît aceasta figura juridica, aplicata la origine numai între barbatul si femeia casatoita fara manus, s-a generalizat, fiind aplicata si altor situatii, cînd se dorea transmiterea posesiunii si foosintei unui bun fara conferirea proprietatii. O mare parte din regulile moderne ale uzufructului sînt preluate fara alterari majore din dreptul privat roman.

Potrivit art. 395, alin. (1) Cod Civil (în continuare CC), uzufructul este dreptul unei persoane (uzu-fructuar) de a folosi pentru o perioada determinata sau determinabila bunul unei persoane (nudul proprietar) si de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însa cu îndatorirea de a-i conserva substanta. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu si de a-l înstraina.

În doctrina s-a aratat ca dreptul de uzufruct este acel drept real principal derivat, esentialmente temporar, asupra bunurilor ce apartin în proprietate altei persoane, care confera titularului sau atributele de posesie si folosinta, cu obligatia de a le conserva substanta si a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului.