Dreptul la Viata in Practica CEDO

Imagine preview
(4/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Dreptul la Viata in Practica CEDO.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere doc de 7 pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lect.Univ.Dr. Gheorghe Comanita

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Noţiuni introductive.pag. 2
I. Dreptul la viaţă.pag. 3
I.1.Restrângeri aduse dreptului la viaţă, conform art. 2 şi 15 din Convenţie.pag. 4
Concluzii.pag. 5
Bibliografie.pag. 6

Extras din document

Noţiuni Introductive

Expresia „drepturile omului” evocă drepturile fiinţei umane, căreia îi sunt recunoscute drepturile sale naturale, cum este şi dreptul la viata , ca fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Un rol important l-au avut declaraţiile de drepturi ale omului din secolul XVIII, respectiv Declaraţia de independenta a SUA din 1776, Declaraţia de drepturi a statului Virginia din 1776, Declaraţia franceză a drepturilor omului din 1789, precum şi cea din 1793. Înainte de acestea, semnificativ în domeniul analizat au prezentat o serie de documente engleze printre care „Magna Charta Libertatum”(1215), „Petiţia drepturilor”(1628), „Habeas corpus”(1679), „Declaraţia de drepturi din 1689” elaborată în perioada lui Guillaume d’Orange.

Problema protecţiei acestor drepturi nu putea depăşi cadrul intern al fiecărui stat, ţinând cont de dezvoltarea dreptului şi relaţiile internaţionale existente în acea perioadă.

Prin dreptul umanitar , la nivel internaţional protecţia drepturilor s-a impus destul de devreme prin dreptul umanitar, cu scopul protecţiei victimelor conflictelor armate. Prima Convenţie internaţională destinată ameliorării situaţiei militarilor răniţi în luptă, a apărut la Geneva în anul 1864 şi ulterior a fost completată cu acte care vizau protecţia civililor şi a prizonierilor.

După cel de-al doilea război mondial, preocuparea pentru protecţia drepturilor omului, a fost una dintre cele mai importante direcţii de dezvoltare a dreptului internaţional.

Dreptul internaţional al drepturilor omului, recunoaşte individului anumite drepturi,iar protecţia acestora trece din sfera exclusivă a dreptului intern al statelor în sfera dreptului internaţional. În temeiul acestor norme individul a dobândit o capacitate intenţională, care îi conferă dreptul de se adresa instanţelor internaţionale:

Comitetul drepturilor Omului, Comitetului pentru eliminarea oricăror forme de discriminare rasială, Comitetului Împotriva torturii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană de Justiţie etc.

Drepturile omului joacă un rol foarte important în relaţiile dintre cetăţeni şi stat, deoarece ele controlează şi reglează exercitarea puterii statului asupra persoanelor, acorda libertăţi persoanelor în relaţia cu statul şi solicită statelor să satisfacă necesităţile umane de baza ale populaţiilor care se afla în jurisdicţia lor .

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU, este primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului, adoptat de o organizaţie internaţională, care are două mari categorii de drepturi: drepturile civile şi politice, precum şi drepturile economice, sociale şi culturale.

Din categoria drepturilor civile şi politice fac parte : dreptul la viaţă, la libertatea şi securitatea persoanei, interdicţia sclaviei,torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante, dreptul de a nu fi pus în mod arbitrar arestării, reţinerii sau exilului, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie.

Vincent Berger – profesor la College de l’Europe, grefier la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – în cartea sa „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, se întreba „ ce este Curtea Europeană ?” răspunsul îl aflăm în cartea sa, în care menţionează :Curtea Europeana a Drepturilor Omului este “ prima jurisdicţie internaţională de protecţie a drepturilor fundamentale; interpretul suprem al Convenţiei; pământul promis ce nu este atins decât după un maraton de procedura sau ultima reduta a democraţiei pe vechiul continent “!

I. Dreptul la viaţă

La 4 noiembrie 1950, la Roma, reprezentanţii a 13 guverne semnează Convenţia Europeana pentru „Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), care urma să intre în vigoare la 3 septembrie 1953.

Protejarea drepturilor omului, reprezintă scopul convenţiei, nu din punct de vedere teoretic sau iluzoriu, ci concret şi efectiv.

În majoritatea marilor religiilor şi filozofiilor lumii întâlnim respectarea dreptului la viaţă al fiecărei persoane şi a demnităţii umane. Dreptul la viaţă este aceleaşi pentru fiecare persoană, indiferent de rasă, culoarea, sexul, limba, religia, opiniile politice sau altele, originea naţionala sau socială, averea, naşterea sa, etc

Fisiere in arhiva (2):

  • Dreptul la viata in practica CEDO - coperta.doc
  • Dreptul la viata in practica CEDO - referat.doc