Dreptul și Statul

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE STAT

SECŢIUNEA I

Apariţia statului

1. Organizarea prestatală a societăţii

Statul a apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei şi dezvoltării societăţii. Cercetarea originii statului, a cauzelor şi a condiţiilor care au determinat trecerea societăţii de la forma de organizare nestatală (ginta, trib) – la organizarea statală a societăţii, la stat, se va face în continuare.

Apariţia statului a fost precedată de o lungă perioadă de dezvoltare lentă a forţelor de producţie în cadrul comunei primitive, prima formă de manifestare a unei orânduiri sociale, de evoluţia formelor de conducere socială, de structurare a acesteia, pentru că nu este de conceput existenţa unei colectivităţi fără o formă anume de organizare şi de conducere.

Orânduirea comunei primitive nu a cunoscut organizarea statală, datorită nivelului extrem de slab dezvoltat al relaţiilor şi al forţelor de producţie, nici ginta, care se întâlneşte la toate popoarele ca formă de organizare a acestora la un moment dat, nu apare de la început. Fără a intra în amănunte asupra primelor forme de evoluţie a organizării sociale, asupra cărora ştiinţa istorică, în primul rând, a emis mai multe ipoteze, ginta ne apare, în demersul istoric, ca o comunitate mai mare sau mai restrânsă de persoane, unită prin comunitatea vieţii economice, la care toţi membrii participă în comun, la producţie şi la consum.

Uneltele de muncă, tehnica utilizată fiind destul de primitive, realizarea mijloacelor de trai minimale, de supravieţuire, nu era posibilă decât printr-o participare globală a colectivităţii.

Munca în comun şi repartiţia comună, egalitară a produselor au dus la crearea şi menţinerea proprietăţii comune asupra mijloacelor de producţie – totul aparţine tuturor. Dar, lupta pentru supravieţuire a dus la crearea şi a proprietăţii individuale asupra unor unelte şi arme. Ginta s-a constituit pe criteriul rudeniei, al filiaţiunii. Un alt element de legătură al membrilor gintei era teritoriul pe care coexistau membrii colectivităţii.

Datorită faptului că la începutul existenţei gintei relaţiile de căsătorie nu aveau o recunoaştere în cadrul comuniunii, rudenia se stabilea după mamă. Acest fenomen a dus la crearea mai întâi a gintei matriarhale.

Evoluţia cantitativă dar şi calitativă a gintei matriarhale, sporirea nevoilor colectivităţii, conştientizarea membrilor gintei, manifestarea individualismului şi a personalităţii membrilor săi au dus la înlocuirea gintei matriarhale cu ginta patriarhală, unde întâietatea aparţine bărbatului, iar descendenţa se stabileşte după acesta. Apare astfel familia patriarhală, în care copiii îl moştenesc pe tată, ca descendenţi ai acestuia.

Conducerea gintei, în privinţa vieţii economico-militare, sociale este încredinţată unui organism obştesc. Membrii adulţi ai gintei reprezintă organul cel mai înalt de conducere şi decizie, iar conducerea curentă este încredinţată unui şef ales.

Autoritatea organelor de conducere ale gintei era de natură morală, religioasă, părintească, nu exista un aparat specializat care să poată lua măsuri de constrângere. Obiceiurile reprezentau, de asemenea, un alt punct de referinţă în activitatea colectivităţii. Opinia gintei era de mare valoare şi influenţă asupra membrilor săi. Modul de repartizare a rezultatelor muncii se menţine egalitar, aşa cum au perceput oamenii la început, că ei sunt egali etc.

Cu timpul, însă, dezvoltându-se viaţa economică şi spirituală a societăţii dar şi numărul membrilor societăţii, oamenii încep să constate că, deşi ei sunt egali în drepturi şi obligaţii, sunt inegali în posibilităţi fizice şi intelectuale, că unii sunt mai dotaţi nativ, au mai multă putere de înţelegere şi de muncă faţă de alţii.

Comuna primitivă începe să se descompună, omul începe să devină producător al mai multor bunuri necesare traiului. Are loc descoperirea fierului şi a uneltelor din acest metal, se dezvoltă noi îndeletniciri, oamenii au iniţiativă. Apar astfel preocupări noi, se trece de la organizarea pe considerente de rudenie, la organizarea pe criterii de apartenenţă la anumite profesii, apar comunităţile săteşti sau obştile săteşti. Proprietatea asupra pământului, principalul mijloc de producţie este menţinută atât ca o proprietate a comunităţii, cât şi ca proprietate individuală.

Se declanşează o serie de războaie de acaparare a bogăţiilor altor colectivităţi, fie prin deposedarea acestora pur şi simplu, fie prin alungarea acestor colectivităţi de pe teritoriile respective, iar uneori prin aducerea populaţiei băştinaşe în stare de sclavie, fiind folosită la munci brute, înjositoare.

Se impune, în acest timp, schimbarea formei de organizare a societăţii, găsirea unor noi modalităţi de organizare a vieţii sociale, impunerea unor reguli de comportament obligatoriu pentru toţi membrii colectivităţii. Apar astfel structuri instituţionale necunoscute până acum, şi anume organe de constrângere.

Această formă de organizare a societăţii este Statul.

2. Căile de apariţie a statului

Apariţia statului a cunoscut o diversitate de căi şi ritmuri de evoluţie în funcţie de condiţiile istorice concrete în care s-au produs şi de stadiul de dezvoltare al societăţii respective.

Astfel, în Orientul Antic – Egipt, India, China, Babilon se evidenţiază primele organizaţii statale. Acest fapt are la baza nevoia de a face faţă unor cerinţe ample de dezvoltare a agriculturii întemeiată pe irigaţie, introducerea prelucrării aramei şi a bronzului. Cu toate acestea, ele rămân tributare unor forţe de producţie modeste, se menţin încă o serie de relaţii din perioada descompunerii comunei primitive; se păstrează caracterul patriarhal al societăţii, locul principal revenind încă obştilor săteşti.

Proprietarul pământului rămâne statul, personificat prin monarhul absolut, obştile săteşti rămân uzufructuare ale pământului în schimbul plăţii unui tribut, al a unor prestaţii în natură către Stat.

O altă cale de apariţie a organizării statale o reprezintă statele greco-romane, care, constituindu-se mai târziu decât cele din Orientul Antic şi în condiţii îmbunătăţite de dezvoltarea economică, precum prelucrarea avansată a fierului, practicarea agriculturii prin folosirea plugului cu brăzdar de fier, creşterea animalelor, dezvoltarea multiplelor meserii, sunt caracterizate şi prin prezenţa masivă a sclavilor ca principală forţa de muncă.