Dreptul uniunii europene

UNIUNEA EUROPEANA

Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state membre situate în principal în Europa.

UE a dezvoltat o piață unică internă printr-un sistem standardizat de legi care se aplică în toate statele membre. Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne, adoptarea legislației în domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind comerțul,agricultura,pescuitul și dezvoltarea regională.

Cele 27 de state member ale Uniunii Europene sunt: Austria, Letonia, Belgia, Lituania, Bulgaria, Luxemburg, Cehia, Malta, Cipru, Polonia, Croația, Portugalia, Danemarca, România, Estonia, Slovacia, Finlanda, Slovenia, Franța, Spania, Germania, Suedia, Grecia, Țările de Jos, Irlanda, Ungaria, Italia.

Euro (€) este moneda oficială a 19 din cele 27 de state membre ale UE. Aceste țări formează așa-numita "zonă euro".

O țară care dorește să adere la UE înaintează o cerere Consiliului, iar acesta îi solicită Comisiei Europene să evalueze capacitatea statului candidat de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Dacă avizul Comisiei este favorabil, Consiliul trebuie să convină asupra unui mandat de negociere. Ulterior, se deschid negocierien oficiale pentru fiecare capitol de aderare în parte.

Întrucât volumul reglementărilor europene pe care fiecare țară candidată trebuie să le transpună în legislația națională este foarte mare, negocierile se derulează pe o perioadă lungă de timp. Țările candidate beneficiază de sprijin financiaren, administrativ și tehnicen pe durata perioadei de preaderare.

DE LA PARIS LA LISABONA, TRECÂND PRIN ROMA, MAASTRICHT, AMSTERDAM ȘI NISA

Uniunea Europeană (UE) reprezinta cel de al treilea grup de organizații europene.

Spre deosebire de asociațiile internaționale tradiționale dintre state, noutatea esențială a UE rezidă în faptul că statele membre au renunțat la unele dintre drepturile lor de suveranitate în favoarea UE și i-au conferit acesteia prerogative pentru a acționa în mod independent. În exercitarea acestor prerogative, UE poate emite acte juridice europene având aceeași putere ca actele de suveranitate adoptate în statele membre.

Piatra de temelie a Uniunii Europene a constituit-o declarația de la 9 mai 1950 a lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franței la acea vreme, în care acesta a prezentat planul pe care îl elaborase împreună cu Jean Monnet de unificare a industriei europene a cărbunelui și oțelului prin formarea unei Comunități Europene a Cărbunelui și Oțelului. Potrivit declarației, această unificare reprezintă o inițiativă istorică în favoarea unei „Europe organizate și vii”, care este „indispensabilă pentru civilizație” și fără de care „pacea în lume nu poate fi menținută”.

„Planul Schuman” a devenit în cele din urmă realitate odată cu încheierea Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) între cele șase țări fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos), la 18 aprilie 1951, la Paris (Tratatul de la Paris), cu intrarea în vigoare a acestuia la 23 iulie 1952. Această Comunitate a fost instituită pentru o perioadă de 50 de ani și a fost „integrată” în Comunitatea Europeană atunci când tratatul său fondator a expirat, la 23 iulie 2002. În continuare, câțiva ani mai târziu, aceleași state au creat, prin tratatele de la Roma din 25 martie 1957, Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), care și-au început activitatea odată cu intrarea în vigoare a acestor tratate, la 1 ianuarie 1958.