Drepturile copiilor vs. responsabilitățile părintești

Se încearcă a se acorde tot mai mare importanţă protecţiei si promovării drepturilor copiilor, pentru a se evita abuzurile si maltratarea lor. Părinţii au un rol important in această misiune de ocrotire a minorilor.

Prin noţiunea de ocrotire părintească se desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acordate de lege părinţilor pentru a se asigura creşterea şi educarea copiilor minori. Ocrotirea părintească începe în mod firesc la naşterea copilului şi se exercită pe tot timpul minorităţii, până la majorat, adică atâta timp cât este considerat de lege ca fiind lipsit de capacitate deplină de exerciţiu .

Drepturile copiilor sunt consacrate la nivel internaţional în Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copiilor, care a fost ratificată in ţara noastră prin Legea 18/1990 . Dispoziţii asemănătoare privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copiilor există la noi în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului .

Îndatoririle şi drepturile părinteşti sunt tratate în titlul III, capitolul I, secţiunea I din Codul familiei sub denumirea de „ Drepturile si îndatoririle părinţilor faţă de copii şi minori”, şi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 272/2004 .

Rolul fundamental in creşterea şi educarea copiilor o au părinţii, mediul familial in care cresc minorii. Părinţii au obligaţia de a asigura dezvoltarea fizică, psihică şi socială a copilului, prin forme şi metode adecvate stadiului de maturizare în vederea evoluţiei sale de la starea de dependenţă la cea de autodeterminare.

Pentru a duce la îndeplinire această misiune complexă şi dificilă, părinţii beneficiază de anumite drepturi şi le sunt impuse îndatoriri expres prevăzute de legiuitor. Drepturile părinţiilor sunt recunoscute numai în măsura îndeplinirii îndatoririlor pentru a se asigura interesul superior al copilului şi există în raporturile acestora cu terţe persoane, fizice sau juridice.

Părinţilor le revine responsabilitatea fundamentală de creştere a copilului (art. 31 alin. (1) din Legea 272/2004), acestei îndatoriri îi corespunde dreptul corelativ al copilului de a beneficia de îngrijiri, de a i se asigura condiţiile necesare creşterii şi dezvoltării sale . Toate celelalte îndatoriri – îndatorirea de a ţine copilul, îndatorirea de a da întreţinere copilului, îndatorirea de a se îngriji de sănătatea, dezvoltarea fizică, psihică, morală şi socială a copilului, îndatorirea de a se îngriji de educaţia, învăţătura şi pregătirea sa personală ‚îndatorirea de a avea relaţii personale cu copilul – sunt subordonate aceleaşi finalităţi şi urmăresc asigurarea bunăstării materiale şi spirituale a copilului, acesta fiind scopul în îndeplinirea îndatoririlor părinteşti ( art. 31 alin. (2).

Îndatoririle şi drepturile părinteşti sunt concepute să slujească exclusiv interesul superior al copilului minor, respectiv ca acesta să fie educat şi crescut în bune condiţii acestea privind în primul rând persoana copilului şi apoi bunurile acestuia , relaţiile familiale trebuind să se bazeze pe afecţiune.

Îndeplinirea responsabilităţilor părinteşti este recunoscută în reglementarea actuală ambilor părinţi în egală măsură, fiind o aplicaţie particulară a principiului constituţional al deplinei egalităţi dintre bărbat şi femeie. Potrivit Codului familiei, in exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii, acestea având acelaşi conţinut pentru fiecare dintre ei. Toate măsurile care privesc copilul se iau de către părinţi de comun acord.

Exista însă situaţii când responsabilităţile părinteşti sunt exercitate de către un singur părinte: în caz de deces al unuia dintre părinţi, decăderea din drepturi a unuia dintre părinţi, punerea sub interdicţie a unuia dintre părinţi, neputinţa din orice împrejurare a unuia dintre părinţi de a-şi manifesta voinţa (art. 98 alin 2 Codul Familiei).