Drepturile copilului în percepția părinților și a copiilor

Preliminarii

Tinerii sunt încă la stadiile iniţiale ale dezvoltării personalităţii lor şi au

nevoie, pentru a se dezvolta psihic şi intelectual şi pentru a se integra mai

bine în societate, de o atenţie şi o asistenţă deosebite şi trebuie să fie protejaţi

de lege potrivit cu condiţiile care garantează liniştea lor, libertatea lor,

demnitatea lor şi siguranţa lor.

Potrivit Convenţiei cu privire la drepturile copilului, prin „copil” se înţelege

orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă

copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă. În raport cu

un anumit sistem juridic, acesta poate să răspundă pentru un delict conform

unor modalităţi diferite de cele care sunt aplicate în cazul unui adult. Un

delict desemnează un întreg comportament (act sau omitere) ce poate fi

pedepsit de lege în anumit sistem juridic. Un delincvent juvenil este un

copil sau un tanăr, acuzat sau declarat vinovat de a fi comis un delict. Vârsta

răspunderii penale este fixată pornind de la maturitatea intelectuală, psihologică

şi afectivă a omului. Limita de vârstă sub care nu este permisă privarea

de libertate a unui copil trebuie stabilită prin lege3. Codul Penal al Republicii

Moldova stabileşte că „sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice

responsabile care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta

de 16 ani”, iar persoanele care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de

răspundere penală numai pentru anumite infracţiuni.

Convenţia cu privire la drepturile copilului5 în art. 3 prevede: „În toate deciziile

care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituţii publice sau private

de ocrotite socială, de către tribunale, autorităţile administrative sau de

organe legislative, interesele copilului trebuie să fie luate în considerare

cu prioritate ”.

Se vor face eforturi pentru a stabili, în fiecare ţară, o serie de legi, reguli şi

dispoziţii aplicabile în mod expres la delincvenţii juvenili şi pentru a stabili

instituţii şi organisme însărcinate cu aplicarea justiţiei la minori, fiind

destinate să răspundă la nevoile proprii ale delincvenţilor juvenili,

protejând, în acelaşi timp, drepturile lor fundamentale, şi să răspundă la

nevoile societăţii.

Sistemul justiţiei pentru minori caută să asigure bunăstarea minorilor is face în aşa fel încât reacţia faţă de delincvenţii juvenili să fie întotdeauna corespunzătoare circumstanţelor delincvenţelor şi delictelor. Reacţia socială la actele de delincvenţă juvenilă trebuie să fie totdeauna proporţională,fără a avea un caracter exclusiv punitiv sau represiv. Sistemul justiţiei pentru minori trebuie să susţină drepturile şi siguranţa şi să promoveze bunăstarea f izică şi mintală a minorilor.

Pornind de la influenţa negativă pe care o poate avea mediul carceral asupra

minorului, se recomandă recurgerea în ultimă instanţă la arest preventiv

sau privaţiune de libertate. Privarea de libertate înseamnă orice formă de

detenţiune sau de reţinere sau plasarea unei persoane într-o instituţie de

îngrijire publică sau privată, pe care această persoană nu are permisiunea să

o părăsească oricând doreşte, în urma unui ordin al unei autorităţi juridice,

administrative sau al altei autorităţi publice. Plasarea unui minor într-o insti-

Detenţiunea înainte de judecare va fi, pe cât posibil, evitată şi limitată la situaţii

excepţionale De aceea, se vor face toate eforturile pentru a aplica măsuri

alternative. Când se aplică, totuşi, arestul preventiv, tribunalele pentru minori

şi cei care conduc investigaţiile vor acorda prioritate maximă rezolvării celei

mai rapide a unor astfel de cazuri10, pentru a asigura scurtarea pe cât posibil a

detenţiei. Minorii care sunt reţinuţi în arest sau care aşteaptă judecata („nejudecaţi“) sunt consideraţi nevinovaţi şi vor fi trataţi ca atare.

Privarea de libertate trebuie aplicată în condiţii şi împrejurări care

asigură respectarea drepturilor minorilor.