Drepturile Femeii

Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi cu siguranţă şi persoanele de sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că aparţine unui anumit sex a fost încă de la începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi, discriminarea femeilor mai continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi esenţiale şi fundamentale precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele critică conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea occidentală şi mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbaţii.

De-a lungul timpului, au existat numeroase manifestări, care au avut drept scop afirmarea şi promovarea drepturilor femeii. Astfel, în anul 1848 , în Statele Unite a avut loc o conferinţă de promovare a drepturilor femeii. Cu această ocazie, a fost proclamată Declaraţia opiniilor şi plângerilor, care s-a inspirat din Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite. În conţinutul acestui document se menţiona că bărbaţii şi femeile sunt egali şi înzestraţi de Dumnezeu cu anumite drepturi inalienabile. Cu toate că mişcarea de promovare a drepturilor femeii a luat amploare, de abia în anul 1920, Constituţia Statelor Unite a consfiinţit un important drept politic al femeilor şi anume dreptul la vot. Pe plan internaţional, au fost adoptate o serie de documente referitoare la drepturile femeii, printre care amintim: Convenţia internaţională referitoare la conflictele de legi în materie de căsătorie, divorţ şi încredinţare a minorilor ; Acordul internaţional cu privire la traficul de femei ; Convenţia internaţională referitoare la reprimarea traficul de femei

În societatea noastră, în acea perioadă, femeia era dependentă de bărbat, fapt reliefat şi de prevederile Codului civil care menţiona în art.195 că "femeia datorează ascultare bărbatului". Regimul ei juridic, în acea perioadă, se apropia de cel al minorului cu cu capacitate de exerciţiu restrânsă, din ziua de astăzi. Peter Burke menţiona că istoria femeilor oferă o nouă perspectivă asupra trecutului, ale cărei consecinţe încep abia acum să se întrevadă şi ca urmare şi în cazul României studiile dedicate istoriei femeilor trebuie încurajate Se constată o intensificare a activităţii de promovare a drepturilor femeii după cel de-al doilea razboi mondial. O contribuţie importantă în acest domeniu a avut-o O.N.U., care prin instituţiile sale a contribuit la afirmarea şi promovarea drepturilor femeii. Calea spre construirea unui sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului şi stabilirea obligaţiei unei cooperări internaţionale în acest domeniu a fost deschisă de Carta O.N.U.6 Aceasta a instituit un organism specializat în domeniul protecţiei drepturilor omului respectiv Comisia pentru Drepturile Omului.

Adunarea Generală O.N.U. a adoptat "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" care reprezintă un document politic ce aşează la baza drepturilor şi libertăţilor omului egalitatea în drepturi. Astfel, Carta O.N.U. proclamă, în Preambulul său, egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor. Tot sub auspiciile Naţiunilor Unite au mai fost adoptate o serie de documente, cu vocaţie universală, care promovează drepturile femeii, printre care putem aminti: - Declaraţia universală a drepturilor omului; - Pactul privind drepturile civile şi politice; - Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale.

Influenţa decizională, bună sau rea, a femeii, care susţine prin propria avere familia, este de necontestat. În amintirile sale Sabina Cantacuzino arată că I. C. Brătianu nu a putut pleca la studii la Paris, pentru că nu avea acordul mamei sale, din a cărei zestre trăiau cu toţii. Intervenţiile tatălui nu au avut nici un rezultat. Tot in rubrica exemple am putea aminti pe Sarmiza Bîlcescu (1867-1935) este prima femeie din lume care a obţinut titlu de Doctor în drept(la Universitatea din Sorbona şi prima femeie avocat în Europa.În anul 1884, Sarmiza Bîlcescu,este prima femeie înscrisă şi admisă la Facultatea de Drept din Paris, după cum chiar ea a povestit: "primirea din partea profesorilor a fost glacială, iar primirea a fost cu foarte mult respect din partea studenţilor " Sarmiza Bilcescu a reuşit să spargă un mit al timpurilor sale: "inteligenţa unei femei nu stă în frumusetea sa". a declarat dna avocat Sarmiza Bîlcesu.La vremea aceea multe potenţiale studente au făcut cale întoarsă din faţa porţii Facultăţii, fiindcă li se spunea: ,, Femeile nu sunt acceptate”. Dar, Sarmiza Bîlcescu şi-a dorit atât de mult să devină avocat, încât cu mult curaj a ripostat secretarului Facultăţii: ,, Cum, Domnule, într-o ţară în care este scris până şi pe uşile închisorilor: Libertate, Egalitate, Fraternitate, dv împiedicaţi o tânără să se instruiască, doar pentru că este femeie” Şi astfel, dna Bilcescu a fost acceptată ca studentă a Facultătii de Drept din Paris, şi a deschis drumul celorlalte tinere care i-au urmat.

Prima femeie avocat din România – Ella Negruzzi (1876-1948). De numele ei se leagă acţiunea pentru acordarea drepturilor social-politice ale femeilor, precum şi lupta intelectualilor români împotriva fascismului şi războiului, pentru libertatea şi independenţa ţării.Cind absolventa de Drept Ella Negruzzi a cerut, in 1914, sa fie admisa in baroul Iasi, cererea i-a fost respinsa: „Motivul invocat a fost ca nu are drept de vot, iar avocatii trebuie sa aiba drept de vot“, spune Oana Baluta, autoarea volumului „Gen si putere. Partea leului in politica romaneasca“. Dupa sase ani si mai multe procese, Ella Negruzzi reusea sa devina prima femeie avocat din Romania. Pentru ce femeia cere dreptul de vot? Doamna avocat Ella Negruzii a răspuns: ,, Pentru că femeile muncesc, pentru că plătesc impozitele, pentru că este nedrept ca într-o ţară democratică, unde toţi cetăţenii iau parte la alegerea guvernului femeile să nu exercite acest drept.

Prima problemă gravă este diferenţierea omniprezentă dintre sfera publică şi cea privată. În mod tradiţional, femeia este destinată sferei private, în timp ce bărbatul ocupă sfera publică. Protecţia sferei private este unul din elementele însemnate ancorate în drepturile omului. Acest element deosebit de important a fost introdus pentru a limita puterea şi influenţa statului, totuşi multe state se deservesc de acesta pentru a considera actele de încălcare a drepturilor omului o problemă privată, în care statul nu poate şi nu doreşte să se amestece. Violenţa asupra femeilor are loc în cea mai mare parte în sfera privată, de aceea prin Declaraţia ONU pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor (1993) s-a clarificat sfera actelor de violenta asuprea femeilor si astfel realizanduse incriminarea lor la nivel international.