Drepturile Funcționarilor Publici

1 Introducere

Funcţionarii publici din sistemul administraţiei publice au, potrivit legii 188/1999, în calitate de personal al autorităţii sau instituţiei publice respective, o serie de drepturi cu caracter economic şi social privitoare la salariu, concediu, asistenţă socială şi pensie etc., drepturi care se studiază pe larg la disciplina dreptul muncii. Funcţionarii publici au însă unele drepturi strâns legate de funcţia lor, mai ales de profesia din care face parte funcţia lor, conform art. 26 din Legea nr.188/1999.

2.Definiția funcționarilor publici

Funcționarul public -este acea persoană numită intr-o funcție publică și care exercită prerogative de putere publică.

Funcția publică- reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților ,stabilite în temeiul legii,in scopul realizării rerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală,administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

3.Drepturile funcționarilor publici

Drepturile funcționarilor publici se impart în :

1).Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat.

Este interzisă orice discriminare intre funcționarii publici pe criterii politice ,de apartenență sindicală,convingeri religioase,etnice,de sex,orientare sexuală,stare materială,origine socială sau de orice altă asemenea natutră. Funcționarii publici,având exclusiv cetătenia română,așa cum obligă art.16 alin.3,se bucură în primul rând de drepturile care sunt recunoscute oricărui cetățean român și sunt ținuți de îndeplinirea obligațiilor fundamentale ale acestora .Dar în afara acestora,funcționarilor publici le sunt specifice anumite drepturi și indatoriri fundamentale ,care sunt consacrate de prevederile prezenței legi sau în alte acte normative.Deși majoritatea autorilor susțin teza că succesiunea unor dispoziții,a unor valori într-o lege,fie ea și lege fundamentală,nu prezintă interes și importanță prin ea însași,apreciem totuși că nu este lipsit de orice interes modul în care legiuitorul întelege să așeze ,într-o enumerare ,anumite valori.Din aceasta perspectivă ,legiuitorul român a găsit de cuviință să enumere ca prim drept fundamental al funcționarului public,libertatea de opinie.La această libertate se referă Constituția în două texte,respectiv articolul 29 care reglementează libertatea gândirii,a opiniilor ,și articolul 30 care declară caracterul inviolabil al libertății de exprimare a gandurilor ,a opiniilor.Așadar ,legiuitorul constituant român garantează atât libetatea de a avea o anumită opinie cât și libertatea de a exprima această opinie.Doctrina occidentală contemporană este aproape unanimă în a susține că exercițiul acestui drept trebuie circumstanțiat după cum ne raportăm la funcționarul aflat în timpul serviciului sau în afara orelor de serviciu.Astfel ,în timpul serviciului ,funcționarul public trebuie să respecte o obligație de neutralitate ,care îi impune să dea dovada de loialitate față de instituția căreia îi aparține ,chiar față de Guvern,ca șef instituțional ( și colectiv) al administrației potrivit articolului 101 alin 1 care prevede că: G uvernul exercită conducerea generală a administrației publice. În afara serviciului ,funcționarul public are îndatorirea să respecte o obligație de măsură .de rezervă,sa-și impună un autocontrol în exprimarea opiniilor sale astfel încât să nu pună în pericol imaginea proprie și a instituției în care lucrează.O asemenea orientare se regăsește și în art.12 din statutul funcționarilor cominitari ,care îi obligă pe aceștea să se abțină de la orice act și ,în special de la orice exprimare publică de opinii care ar putea aduce atingere demnității funcțiilor lor.