Drepturile și Calitatea Vieții Copiilor

1. INTRODUCERE

Copilul reprezintă o resursă esenţială a oricărei societăţi, pentru simplul fapt că asigură perpetuarea societăţii înseşi. Deşi în mod tradiţional copilul reprezintă o valoare centrală, iar familia românească a investit şi investeşte în copii, perioada comunistă, dar şi perioada tranziţiei au generat probleme sociale complexe legate de copil şi de protecţia lui. Un anumit segment din copiii României s-au confruntat şi se confruntă cu probleme dintre cele mai serioase: sărăcie severă, sănătate precară, abandon şcolar, delicvenţă, infestarea cu virusul HIV/SIDA, consumul de droguri etc. În acest context, protecţia copilului şi respectarea drepturilor sale au devenit unul din punctele-cheie în preocupările structurilor guvernamentale, ale unor instituţii specializate şi O.N.G.-uri, dar, din păcate, şi în monitorizarea ţării noastre de către organismele internaţionale; de asemenea este şi una din condiţiile de îndeplinit în vederea integrării în structurile europene.

2. Protecţia drepturilor copiilor

Documentele internaţionale, dar şi legislatiile interne ale statelor acorda o atenţie prioritară şi specială drepturilor copilului. În cadrul ONU s-a creat în 1946 UNICEF, care coordonează cooperarea internaţionala în domeniul protecţiei drepturilor copilului a statelor parţi ale ONU.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului in art.5

- Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptat in 1989 – Romania este parte la această Conventie prin legea nr.18 din 1990; aceasta convenţie la care au aderat 190 de state defineşte notiunea de copil, ca fiind acea persona care nu a implinit varsta de 18 ani cu excepţia cazurilor în care deplina capacitate de exerciţiu se dobandeşte mai devreme, in condiţiile legii

- Pactul International cu privire la drepturile civile si politice (in art.6, alin. 5)

- Conventia de la Haga asupra protectiei drepturilor copilului si cooperarii in materia adoptiei internationale (adoptata in 1983 si ratificata de Romania prin legea nr.841984)

- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art. 24, 32, adoptata la Nisa in anul 2000). A fost preluata in proiectul de tratat de la Lisabona.

Conform Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, acestea pot fi rezumate in 10 puncte esentiale:

a. toti copiii si tinerii au drepturi egale; niciun copil nu va putea fi dezavantajat din pricina sexului sau, a rasei sale, a limbii pe care o vorbeste sau a religiei sale (exista insa unele diferente intre copiii legitimi si nelegitimi).

b. copiii si tinerii au dreptul la sanatate si asistenta medicala.

c. copiii si tinerii au dreptul la vacanta, la timp liber, la timp de joaca si de activitati culturale.

d. copiii si tinerii au dreptul de a se informa, de a-si exprima opinia si de a fi ascultati.

e. copiii si tinerii au drrptul la studii elementare gratuite, precum si drrptul de a urma studii superioare.

f. copiii si tinerii au dreptul de a fi educati fara violenta, abuzurile si exploatarea fiind interzise.

g. copiii si tinerii au dreptul de a fi protejati de explotarea economica si sexuala

h. copiii si tinerii cu dizabilitati au dreptul la o protectie speciala si la participarea activa la viata sociala.

i. copiii si tinerii au dreptul de a beneficia de protectie in caz de razboi (chiar si la copii refugiatilor)

j. copiii si tinerii au dreptul de a convietui cu parintii lor si daca sunt separati de acestia au dreptul de a pastra legaturi personale cu ei

Continutul acestor drepturi:

1) Copilul are dreptul la viata de la nastere si chiar de la conceptie. Conform art.6 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, nici o sentinta de condamnare la moarte nu poate fi pronuntata impotriva unei persoane care nu a implinit 18 ani. Femeile insarcinate nu pot fi condamnate la pedeapsa cu moartea.

2) Dreptul la un nume şi la domiciliu – ca părti ale stării civile prin care persoana se indentifica in familie, spatiu, societate.

3) Dreptul de a dobandi o cetatenie (chiar in situatia copilului nascut din parinti apatrizi sau a copilului gasit pe teritoriul unui stat).

4) Dreptul la sanatate, la o normala dezvoltare fizica si psihica.

5) Dreptul copilului de a nu fi separat de parintii sai, iar in cazul in care este separat de unul sau de ambii parinţi, el are dreptul de a avea legaturi personale cu acestia (cu exceptia situatiei in care mentinerea unor astfel de legaturi personale ar fi periculoasa pentru normala dezvoltare a copilului).

6) Dreptul la educaţie – accesul la invatamantul primar obligatoriu si gratuit; accesul in conditii de egalitate la invatamantul superior.

7) În materia adoptiei internaţionale, aceasta se subordoneaza adopţiei naţionale (art.16 si 21 din Conventia de la Haga). În tara noastra, a fost adoptata legea nr.273/2004, intrata în vigoare la 1 ianuarie 2005 privind regimul juridic al adopţiei, care prevede principiul subsidiaritătii adopţiei internationale faţă de cea naţională.

Rezumând, există 4 mari categorii de drepturi ale copilului:

- dreptul de protecţie (dreptul la viaţă, la sănătate, la protecţia impotriva exploatării sexuale şi economice)

- drepturi de performanţă (dreptul la educaţie, dreptul la cultură, dreptul la joaca)

- dreptul de participare la viaţa socială (dreptul la informare, dreptul la libera exprimare, dreptul de asociere)

- alte drepturi (drepturi referitoare la relatia copilului cu familia)