Drepturile și îndatoririle funcționarilor publici

Introducere

Deţinătorul unei funcţii publice în administraţia de stat nu poate fi decât o persoană fizică. Alături de toţi ceilalţi funcţionari publici, el face parte din corpul funcţionarilor publici. Prin acestea, el nu este un simplu salariat, ci un membru cu drepturi, dar şi indatoriri bine determinat de apartenenţa la un corp constituit în mod legal.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită o extrem de variată gamă de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca şi un personal cu pregătire profesională diversă. Satisfacearea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care traieşte într-o grupare organizată, ramane finalitatea esenţială şi singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales în prestaţiunile sale către populaţie. Privită din punct de vedere sociologic, administraţia publică nu reprezintă altceva decat o sumă de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni în favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează în administraţie capată o importanţă considerabilă. Oricât de perfectă ar fi organizarea unui organism social şi oricât de bune legi şi decizii ar fi, ramâne doar o simplă schemă, fară viabilitate, dacă nu există oameni competenţi, activi şi devotaţi pentru realizarea scopului stabilit.

Funcţia în cadrul administraţiei publice, poate fi definită “ca un ansablu de atribuţii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza şi în executarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”.

Funcţionarul public este persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice, potrivit unui statut, unui regulament care îi prevede drepturile şi obligaţiile.

Funcţionarul pubic este, deci, persoana fizica investita cu o funcţie publică cu caracter de permanentă în serviciile autorităţii centrale sau locale, ori în instituţiile publice care aparţin acestora. Ocuparea funcţiei de către funcţionar, în mod legal se face prin simpla învestire sau prin învestirea urmată de încheierea unui contract de muncă, sau prin simpla încheiere a unui contract de muncă.

Nu este de conceput existenţa unei administraţii de stat în cadrul căreia activitatea personalului, a salariaţilor, să nu fie reglementată de o lege specială. Această lege nu poate fi decât Statutul funcţionarilor publici.

Este de necontestat faptul că între funcţionarii publici, unii au funcţii de conducere, alţii de execuţie, dar şi aceştia din urmă îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi aparat administrativ şi au responsabilităţi şi atribuţii stabilite de autoritatea sau instituţia publică unde îşi desfăşoară activitatea şi care sunt de natură a duce la realizarea scopului şi competenţelor acesteia.

În conformitate cu prevederile legale, funcţionarul public este persoana numită de către autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit legii şi investită în mod legal cu atribuţiile unei funcţii publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcţionarea continuă a unui serviciu public.

2.Drepturile funcţionarilor publici

Funcţionarii publici au în condiţiile legii o serie de drepturi de natură politică, economică şi socială. Aceste drepturi sunt determinate pe cale generală, impersonală şi unilaterală pentru toţi funcţionarii publici şi au fost calificate ca fiind drepturi obiective, în conformitate cu statutul funcţionarilor publici.

Astfel, drepturile funcţionarilor publici prevăzute în Statutul funcţionarilor publici sunt următoarele:

a) dreptul la opinie este garantat de lege (art. 25, alin. 1 din Legea nr. 188 din 08 decembrie 1998) ca expresie a consacrării constituţionale a libertăţii de exprimare. Acest drept presupune o conduită adecvată a funcţionarului public atât la serviciu, cât şi în afara acestuia, bazată pe neutralitate, loialitate şi creşterea prestigiului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte. Totodată, în alin. 2 al art.25 din Statutul funcţionarilor publici se prevede interdicţia discriminării funcţionarilor publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială, sau de orice altă asemenea natură;

b) dreptul la informare cu privire la deciziile care se iau în aplicareA statutului funcţionarilor publici şi care îi vizează în mod direct (art. 26). Acest drept cu valoare de principiu reflectă democratizarea funcţiei publice şi realizarea dialogului social;

c) dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici, cu excepţia celor care sunt numiţi în categoria înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi altor categorii de funcţionari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale (art. 27, alin. 1). Acest drept social-politic este consecinţa dreptului constituţional al liberei asocieri în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere. Dreptul la asociere sindicală este interzis înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi unor funcţionari cu statut special în considerarea importanţei activităţii desfăşurate, pentru promovarea interesului public care trebuie să primeze în dauna celui privat. Alin. 2 prevede că , în baza acestui drept funcţionarii publici pot în mod liber să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora;

d) dreptul la grevă este recunoscut în condiţiile legii speciale cu respetarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public (art. 28) , ca o garanţie pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale funcţionarilor publici.