Drepturile si Libertatile Social-Politice

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Drepturile si Libertatile Social-Politice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mircea Criste

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Libertatea conştiinţei

Într-o accepţiune largă libertatea conştiinţei este posibilitatea cetăţeanului de a avea şi de a exprima public o concepţie a sa despre lumea înconjurătoare. Această libertatea este reglementată prin articolul 29 din Constituţie¹, care alături de libertatea de expimare, dreptul la informaţie, libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere, sunt cunoscute ca libertăţi de opinie².

Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertăţi înscrise în catalogul drepturilor umane, pentru că mai ales libertatea religioasă – ca parte a acestei libertăţi – a avut o istorie aparte, o istorie îndelungată presărată cu intoleranţă şi ruguri, cu excomunicări şi prejudecăţi, cu multe suferinţe şi dureri. În acestă istorie îndelungată s-a formulat rolul dreptului ca factor civilizator.

În formularea conceptului juridic de libertate a conştiinţei şi mai ales în înţelegerea exprimărilor din art. 29 din Constituţie, nu este lipsită de interes menţionarea celor trei puncte de vedere, care s-au susţinut şi se mai pot susţine. Astfel, dacă într-o concepţie se considera că libertatea religioasă include şi libertatea conştiinţei, într-o altă concepţie se considera că cele două libertăţi sunt distincte. Teoria mai larg acceptată astăzi este cea în sensul căreia libertatea conştiinţei are o sferă largă cuprinzând în ea şi libertatea religioasă. Mai mult, se consideră că există şi libertatea cultelor ca libertate distinctă.

Toate aceste variante se bazează pe o multitudine de opinii:

- Paul Negulescu arată că libertatea religioasă nu cuprinde numai libertatea de a cugeta în materie religioasă , dar şi libertatea de manifestare, adică exerciţiul unei religii, celebraţia ei, precum şi libertatea de propagandă.

- Într-o altă opinie se arată că libertatea conştiinţei este dreptul fiecărui individ de a crede sau de a nu crede în dogmele unei religii oarecare.³

- Nistor Prisca definea libertatea conştiinţei ca fiind dreptul cetăţeanului de a avea sau nu o credinţă religioasă şi de a exercita un cult religios. Acest drept are un conţinut extrem de bogat, care nu poate fi redus la libertatea credinţei religioase. Nu se mai reţine dreptul de propagandă religioasă şi se grupează concepţiile despre lume, pe care le poate avea oricine, în teiste şi ateiste.

Din examinarea art. 29 din Constituţie rezultă că, libertatea conştiinţei este posibilitatea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exprima, în particular sau în public, o anumită concepţie despre lumea înconjurătoare, de a împărtăşi sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios, de a îndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă. Libertatea conştiinţei ca libertate fundamentală cetăţenească are un conţinut complex, ea încorporează mai multe aspecte, mai multe „libertăţi”. Sunt interesante în acest sens şi formulările din Pactul internaţional referitoare la drepturile civile şi politice care, în art.18, consacră dreptul persoanei la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, pe care îl defineşte ca implicând libertatea persoanei de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa, precum şi libertatea de a manifesta religia sau convingerea, individual sau în comun, public sau în privat, prin cult şi ritualuri, practice şi învăţământ.

Libertatea conştiintei este o libertate esenţială, ea „comandă” existenţa şi conţinutul altor libertăţi, precum: libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea asocierii, pentru că, în fond, aceste libertăţi sunt mijloace de exprimare a gândurilor, religiei, opinilor. Articolul 25 din Constituţie dă dreptul fiecărei peroane de a avea o concepţie proprie despre lumea înconjurătoare.

Libertatea conştiintei poate fi înţeleasă şi ca un factor de continuitate spirituală în cadrul familiei, părinţii având dreptul natural dar şi obligaţia de a se ocupa de creşterea şi educarea copiilor lor. În mod firesc creşterea şi educaţia copiilor în familie se face în concordanţă cu ideile şi concepţiile părinţilor, filiaţia fiind prin ea însăşi şi o relaţie spirituală, părinţii purtând răspunderea morală, socială şi deseori juridică pentru faptele şi actele, pentru atitudinile copiilor lor minori. În acelaşi mod sunt privite lucrurile şi atunci când creşterea şi educarea copiilor minori revine altor persoane decât părinţii fireşti. Exprimând aceste corelaţii, libertăţi şi răspunderi morale, religioase, politice şi juridice, Constituţia stabileşte că părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Mai multe prevederi se referă la cultele religioase. Termenul cult are două accepţiuni: o accepţiune de asociaţie, o organizaţie religioasă şi o alta de ritual practicat. În ambele accepţiuni însă cultul religios înseamnă exteriorizarea unei credinţe religioase atât prin unirea celor de aceaşi credinţă într-o asociaţie religioasă, cât şi prin ritualurile cerute de acea credinţă. Organizarea cultelor religioase este liberă, ea concretizându-se prin statutele proprii. Dar, mai spune Constituţia, această libertate de organizare se realizează în condiţiile legii. Este fără îndoială că o asemenea lege nu va putea afecta libertatea cultelor religioase, ea va stabili unele coordonate juridice care să facă efective dispoziţiile constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti. De altfel, Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, prin art.18 stabileşte că libertatea de exprimare a religiei şi convingerilor nu poate face obiectul decât unor restricţii prevăzute de lege şi care sunt necesare protecţiei securităţii, ordinii şi sănătăţii publice, moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.

Textul constituţional dă rezolvare juridica şi raporturilor dintre stat şi culte. În legătură cu aceste raporturi trebuie doar să menţionăm că istoria şi dreptul comparat au practicat şi practică trei mari formule:

- Statul, autoritate publică, se confundă cu autoritatea religioasă;

- Statul se poate alia cu autoritatea religioasă;

- Statul adoptă o poziţie de indiferenţă cu privire la religii şi, evitând a le favoriza sau a le contracara, veghează ca exerciţiul cultelor să nu tulbure ordinea publică.

Constituţia României consacrând separarea statului de biserică, garantează autonomia cultelor religioase, dar obligă statul să sprijine cultele, inclusive prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi orfelinate( art.29 alin.5).

O altă realitate căreia prevederile constituţionale îi dau expresie juridică priveşte raporturile dintre culte, rezolvate în concordanţă cu prevederile instrumentelor juridice internaţionale în materie. De accea, garantând libertatea conştiinţei, Constituţia consacră egalitatea între credincioşi şi necredincioşi şi impune cultivarea unui climat de toleranţă şi de respect reciproc între credincioşii aparţinâd diferitelor culte religioase ca şi între credincioşi şi necredincioşi. Pentru a realiza liniştea şi pacea între cultele religioase, fenomene care ţin chiar de esenţa vieţii şi moralei, spirituale şi religioase, Constituţia interzice în relaţiile dintre culte orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

Elementele din conţiunutul constituţional al libertăţii conştiintei se constituie în garanţii specifice ale acestei libertăţi fundamentale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drepturile si Libertatile Social-Politice.doc

Alte informatii

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE ANUL I