Drepturile si obligatiile expeditorilor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Drepturile si obligatiile expeditorilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Introducere 3
Izvoarele dreptului transporturilor 4
Contractul de transport 5
Definiția și caracterul autonom al contractului de transport 5
Caracterele juridice generale ale contractului de transport 5
Părțile contractului de transport 6
Cărăușul 6
Călătorul 6
Expeditor 7
Destinatarul 7
Transportatorul 7
Obligațiile cărăușului în cursul deplasării mărfii 8
Dreptul transportatorului 13
Detenția (posesia precară) exercitată de transportator asupra bunurilor transportate 13
Dreptul de retenție al cărăușului în contractul de transport 13
Noțiunea și natura juridică a dreptului de retenție 13
Felurile dreptului de retenție decurg fie din lege, fie din practica judiciară. 14
Condițiile dreptului de retenție 15
Efectele dreptului de retenție 15
CONCLUZII 17
BIBLIOGRAFIE 18

Extras din document

Introducere

Codul civil reglementează prin norme cu caracter general contractul de transport de bunuri în art.1955-2008. Contractul reglementat de Codul civil are în vedere transportul de bunuri și de persoane. Normele din codul civil referitoare la contractul de transport în general au caracter supletiv, acestea fiind edictate pentru a suplini voința părților, în lipsa clauzelor expreseîn contract.

Conform art.1955 Cod civil o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc într-altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite.Altfel spus, prin contractul de transport transportatorul se obligă, în schimbul unei remunerații, să efectueze o deplasare de personae sau de bunuri pe o anumită distanță cu un vehicul corespunzător.

Prin urmare, operațiunea juridică a contractului de transport are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transport și întreprinzătorul care se obligă să-l facă în numele său propriu și pe socoteala altuia ori între unul dintre aceștia și transportatorul care se obligă a-l face. Transportatorul este persoana care care își asumă obligația ca într-un mod oarecare să facă transportul. Expeditorul este, în general proprietarul mărfii, acesta fiind, în această calitate, parte în contractul de transport. Există însă și posibilitatea în cazul unui contract de transport de bunuri ca o parte, în calitate de transportator, să se oblige, în schimbul unei sume de bani (tarif), să transporte sub paza sa și înăuntrul unui termen o anumită cantitate de bunuri pe care se obligă să le predea destinatarului indicat de expeditor.

Trebuie însă să subliniem faptul că nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc întraltul formează obiectul contractului de transport ci doar atunci cînd transportul se face în temeiul obligației asumate de transportator în acest sens și pe care le-a luat, în prealabil, în primire de la locul de încărcare și le va preda la locul de destinație. Contractul de transport nu este o simplă antrepriză, ci o prestare de servicii. Transportatorul în calitate de prestator de servicii, spre deosebire de salariat, se bucură de independență juridică față de beneficiarul prestației (expeditorul).

Spre deosebire, însă, de antreprenorul propiu-zis, care execută o lucrare determinată, în schimbul unui preț și predă beneficiarului rezultatul material al acestei activități, prestatorul de servicii nu confecționează un obiect. În contractul de prestări de servicii beneficiarul se folosește de însuși serviciul specific pe care îl execută prestatorul.

Transportul, în societatea actuală, este o activitate indispensabilă vieții, conferind cetățenilor posibilitatea satisfacerii nevoilor materiale și spirituale, constituind de asemenea, un factor activ de atragere la viața social-economică a tuturor unităților administrativ-teritoriale, prin valorificarea eficientă a potențialului uman și material de care dispun.

Activitatea propriu-zisă de transport reprezintă o deplasare de persoane sau de bunuri cu un mijloc de transport (vehicul). Față de celelalte mijloace de deplasare de bunuri, transportul propriu-zis, ca operațiune economică și juridică, se individualizează prin caracteristicile sale, respectiv:

- transportul de persoane se realizează în mod necesar cu un vehicul;

- transportul propriu-zis de persoane sau de marfă presupune deplasarea acestora cu ajutorul unui vehicul (rutier, feroviar, aerian, naval);

- în transportul propriu-zis de bunuri, marfa transportată este reprezentată, în general, de materii prime (petrol brut, cărbune, minereu de fier etc.), materiale și produse prelucrate.

- Transporturile, atît cele de persoane, cît și cele de mărfuri, reprezintă activități reglementate de lege, avînd loc sub îndrumarea și controlul unor autorități și organisme specializate și într-un cadru instituțional determinat de legislația internă și internațională.

- Prin urmare, dreptul transporturilor reprezintă ansamblul de reglementări privitoare la activitatea profesională organizată de transportatori, cu vehicule corespunzătoare, pentru a deplasa, pe baze contractuale și în condiții legale, persoane și/sau bunuri.

- Dreptul transporturilor nu reprezintă o ramură de drept distinctă, ci o subramură(instituție) a dreptului comercial.

În practică, contractul de transport de mărfuri urmează contractului de vânzare cumpărare , fie că acesta din urmă este un contract intern sau internațional.

Aceeași accepțiune o găsim și la Prof. C.Stătescu, și anume „acel contract prin care organizația de transport - cărăușul se obligă, în schimbul unui preț, să transporte înăuntrul unui termen călători, mărfuri sau bagaje, să păzească și să elibereze destinatarului, mărfurile sau bagajele transportate”

Contractul de transport

Definiția și caracterul autonom al contractului de transport

Codul civil reglementează prin norme cu caracter general contractul de transport de bunuri în art.1955-2008. Contractul reglementat de Codul civil are în vedere transportul de bunuri și de persoane. Normele din codul civil referitoare la contractul de transport în general au caracter supletiv, acestea fiind edictate pentru a suplini voința părților, în lipsa clauzelor expreseîn contract.

Conform art. 1955 Cod civil o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc într-altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul convenite.Altfel spus, prin contractul de transport transportatorul se obligă, în schimbul unei remunerații, să efectueze o deplasare de personae sau de bunuri pe o anumită distanță cu un vehicul corespunzător.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drepturile si obligatiile expeditorilor.docx