Dubla impunere juridică internațională

1. Conţinutul dublei impuneri

Intensificarea schimburilor internaţionale într-o lume tinzând spre globalizare a făcut ca în ansamblul raporturilor de drept internaţional contemporan înlăturarea fenomenului dublei impuneri şi a efectelor sale negative să constituie o importanta preocupare, atât la nivel general cât şi pentru fiecare în parte.

La originea fenomenului de dublă (multiplă) impunere se află acţiunea concurentă a două (mai multe) suveranităţi fiscale. În acest context, excesele fiscale crează dificultăţi în libera circulaţie a valorilor materiale şi a persoanelor.

Într-o definiţie clasică “dubla impunere reprezintă impunerea a două sau mai multe impozite, care sunt similare, asupra aceluiaşi subiect impozabil, pentru acelaşi obiect impozabil şi cu privire la aceeaşi perioadă de timp”.¹

De fapt este vorba de aplicarea unor impozite comparabile în două sau mai multe state, aceluiaşi contribuabil, pentru acelaşi fapt generator de venit şi pentru aceeaşi perioadă.

Dubla impunere juridică internaţională poate apărea numai în cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit şi al celor pe avere. În cazul impozitelor indirecte, nu se pune problema dublei impuneri juridice internaţionale, deoarece cetăţenii unui stat, atunci când se află pe teritoriul altui stat, suportă, în calitate de cumpărători, aceleaşi impozite cuprinse în preţul mărfurilor cumpărate sau în tarifele serviciilor ca şi cetăţenii statului respectiv.

În practica fiscală internaţională pot fi întâlnite mai multe criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau a averii, şi anume:

- criteriul rezidenţei (domiciliul fiscal);

- criteriul naţionalităţii;

- criteriul originii veniturilor (teritorialităţii)

Potrivit criteriului rezidenţei, impunerea veniturilor se efectuează de autoritatea fiscală din ţara căreia aparţine rezidentul, indiferent dacă veniturile ori averea, care fac obiectul impunerii, sunt obţinute, respectiv, se află pe teritoriul acelui stat sau în afara acestuia.

Conform criteriului naţionalităţii, un stat impune rezidenţii săi, care realizează venituri sau posedă averi din (în) statul respectiv, indiferent dacă ei locuiesc sau nu în ţara lor.

În cazul criteriului originii veniturilor, impunerea se realizează de către organele fiscale din ţara pe al cărui teritoriu s-au realizat veniturile sau se află averea, făcându-se abstracţie de rezidenţa sau de naţionalitatea beneficiarilor de venituri.

Situaţiile în care apare dubla impunere sunt, în general, determinate de faptul că diferite state aplică impozite pe veniturile realizate pe teritoriile lor de către subiecţii locali ai statului, iar pe de altă parte, supun impozitelor şi veniturile realizate de proprii cetăţeni în străinătate.

¹D.R.Davies, “Principles of International Double Texasion Relief”-Sweet & Maxell, London, 1985

O altă cauză a dublei impuneri poate fi variata interpretare în diverse state a noţiunii de rezident, sursă de venit, domiciliu etc. Datorită conţinutului diferit dat acestor concepte este posibil ca unul şi acelaşi subiect impozabil să fie considerat rezident în două sau mai multe state, sau ca unul şi acelaşi obiect impozabil să fie privit ca având sursa în două sau mai multe state.

Consecinţele negative pe care le are dubla impunere asupra dezvoltării relaţiilor economice şi financiare din diferite ţări au făcut necesară găsirea unor soluţii pentru înlăturarea ei. Practic dubla impunere poate fi evitată pe baza unor măsuri legislative unilaterale, fie prin încheierea unor acorduri bilaterale sau multilaterale între diferite state. Aceste convenţii au la bază modelele date publicităţii în anii 1963, 1977 şi 1994, de către Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.