Economie europeană - Politica Agricolă Comună

Noţiuni introductive

Dicţionarul de Economie defineşte politica agricolă ca “un ansamblu de principii, mijloace şi metode de acţiune prin care se realizează obiectivele generale ale statului în domeniul agriculturii”

În primii ani de activitate a Comunităţii, agricultura a fost unul dintre principalele domenii de activitate. Din acest motiv a fost menţionată în articolele 39-46 din Tratatul de la Roma sau Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană semnat in 1977 de către Germania, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958

Obiectivele PAC

În art.39 din Tratatul de la Roma sunt specificate cele 5 obiective ale politicii agricole comune

- creşterea productivităţii

- garantarea unui nivel de viaţă echitabil populaţiei din agricultură

- stabilizarea pieţelor

- garantarea securităţii aprovizionărilor

- asigurarea consumatorului cu provizii la preţuri raţionale.

PAC a avut o contribuţie esenţială asupra creşterii economice şi a reuşit să introducă în anii 50, o gamă largă de produse alimentare care să satisfacă nevoile consumatorilor, însă la preţuri rezonabile. S-au acordat subvenţii agricultorilor, ceea ce îi stimulula să producă mai mult, iar ajutoarele financiare şi sprijinirea investiţiilor în ferme urmareau restaurarea agriculturii Preţurile produselor agricole erau decise de Consiliul de Miniştrii ai Agriculturii. S-au impus taxe pentru importurile din afara Comunităţii, iar surplusul de producţie era cumpărat pentru depozitare.

Schimbari aduse de PAC

PAC a avut însă un impact negativ asupra Marii Britanii care adoptase comerţul liber şi era obişnuită cu preţuri mici la hrană, fermierii britanici primind subvenţii pentru menţinerea preţurilor. Hrana era importată din Statele Unite, însă o dată cu adoptarea PAC britanicii încep să se confrunte cu preţuri mari la alimente. O alta problemă a fost legată de bugetul alocat pentru politicile agricole, in condiţiile in care sectorul agricol nu era foarte dezvoltat.

În anii 90 Uniunea Europenă a devenit principalul exportator de produse agricole datorita PAC, însă sistemul a dus la acumularea unor stocuri mari de alimente, ceea ce a dus la ridicarea plafonului de alimente. Datorită extinderii către est, a fost necesară o nouă reformă a PAC. A fost astfel introdusă Agenda 2000 care a redus subvenţiile pentru cereale cu 15% si pentru carnea de vită cu 20%, fără a afecta însă subvenţiile pentru lactate Prin reformă s-a introdus noţiunea de politică de dezvoltare rurală care încurajează ajutorarea agricultorilor în restructurarea fermelor şi diversificarea şi îmbuătăţirea comercializării produselor.