Efectele divorțului cu privire la relațiile personale și patrimoniale dintre părinți și copiii lor minori

CAPITOLUL I

DESFACEREA CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I - Încetarea, desfacerea și desființarea căsătoriei

Potrivit art. 22 si 37 C. Fam., se distinge între încetarea căsătoriei și desfacerea acesteia.

Căsătoria încetează prin:

a. Moartea unuia dintre soți;

b. Declararea judecătorească a morții unuia dintre soți1;

c. Recăsătoria soțului celui ce fusese declarat mort.

Căsătoria se poate desface prin divorț.

Încetarea căsătoriei are loc de drept. Desfacerea căsătoriei poate avea loc prin hotărâre judecătorească.

Unele efecte ale căsătoriei continuă să existe și după încetarea acesteia. Efectele încetării căsătoriei se produc numai pentru viitor, nu și pentru trecut. Tot astfel, desfacerea căsătoriei produce efecte numai pentru viitor. Căsătoria desfăcută iși produce toate efectele pentru trecut.

SECȚIUNEA II – Divorțul – mijloc de desfacere a căsătoriei

Spre deosebire de încetarea căsătoriei și desfacerea acesteia, desființarea căsătoriei își produce efectele, exceptând pe cele față de copii și căsătoria putativă, din chiar momentul încheierii ei, deci și pentru trecut (ex func), căsătoria fiind considerată că nu a existat niciodată.

Până la Legea nr. 59/1993, reglementarea divorțului era în sensul că desfățurarea căsătoriei are un caracter excepțional. Într-adevăr, art. 37 alin.2 dispunea că se poate desface căsătoria „în cazuri excepționale” prin divorț. Noua reglementare nu mai face precizarea menționată. Art. 38 al Codului Familiei este deosebit ca redactare față de cel anterior din care s-ar putea deduce că desfacerea căsătoriei nu mai intervine în cazuri excepționale și anume:

a. Redactarea anterioară era in formă negativă, în sensul că instanța nu poate desface căsătoria prin divorț decât atunci când ..., determinându-se aceste condiții, pe când redactarea actuală este în formă afirmativă, textul arătând că instanța de judecată poate desface căsătoria prin divorț, atunci când ..., determinându-se apoi condițiile;

b. Condițiile în care se poate desface căsătoria prin divorț sunt stabilite într-un mod care pare să nu aibă în vedere caracterul excepțional al divorțului. Textul în redactarea anterioară spune că divorțul nu se poate pronunța decât atunci când “datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt atât de grave si iremediabil vătămate incât continuarea căsătoriei este vădit imposibilă pentru cel care cere desfacerea”, pe când redactarea actuală este în sensul că desfacerea căsătoriei se poate dispune atunci când “datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”. Deosebirea există în ceea ce privește intensivitatea vătămării ( “atât de grav” și “grav vătămate”) și nu se mai cere condiția ca vătămarea raporturilor dintre soți să fie iremediabilă. Se poate observa că redactarea anterioară era în sensul imposibilității continuării căsătoriei “pentru cel care cere desfacerea ei”, pe când redactarea actual nu mai face această precizare, divorțul putându-se pronunța în cazul în care “continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”2

c. Divorțul se poate pronunța și numai pe baza acordului ambilor soți dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text, ceea ce redactarea acterioară nu permitea, considerându-se că divorțul prin consimțământul mutual al soților nu este posibil.